IPJ Sibiu informează că polițiștii Biroului Rutier Sibiu au intervenit la un accident produs pe Șoseaua Alba Iulia din municipiul Sibiu.
În timp ce era transportat pe exteriorul unei autospeciale de colectare a deșeurilor, al cărei conducător auto a virat la stânga, un bărbat în vârstă de 61 de ani, din județul Vâlcea, s-a dezechilibrat și a căzut pe partea carosabilă. Conform ISU Sibiu, bărbatul a suferit o contuzie la cap și multiple escoriații. Autospeciala era condusă de către un bărbat în vârstă de 51 de ani, din Șelimbăr. Pasagerul a fost transportat la spital. (D.C.)