Accident pe A1. Un TIR a intrat într-o autoutilitară staționată și semnalizată

Acasa >

Articol

Polițiștii rutieri au fost chemați, în această dimineață, la un accident produs pe A1, în localitatea Sebeș, unde un TIR a intrat într-o autoutilitară staționată și semnalizată corespunzător.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

La fața locului au fost trimise trei echipaje AMURD dintre care unul cu medic, o autospecială de descarcerare, una de stingere și două de prima intervenție și un echipaj SAJ.

„Polițiștii Biroului Poliție Autostrada A1 Râmnicu Vâlcea – Deva intervin la un accident produs pe A1, la km. 267, Săliște – Săcel, pe sensul Sebeș – Sibiu.

Pe fondul unor cauze care se vor stabili în urma cercetărilor, șoferul unui ansamblu TIR a intrat în coliziune cu o autoutilitară aparținând DRDP, staționată și semnalizată regulamentar pe banda de urgență. Șoferul ansamblului TIR, 48 de ani, din județul Bihor, și 3 bărbați cu vârste de 48, 49, 55 de ani, din Săliște, aflați în autoutilitară la momentul producerii accidentului, au fost transportați la spital pentru îngrijiri medicale”, au transmis reprezentanții IPJ Sibiu.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

„La Serviciul UPU al Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu au fost aduși patru pacienți, în urma accidentului rutier din această dimineață.
Un bărbat în vârstă de 48 de ani a suferit un traumatism cranio-cerebral cu pierderea cunoștinței, fracturi multiple și escoriații. La momentul actual este conștient, stabil și cooperant.
Alți doi bărbați în vârstă de 48 de ani și un altul de 55 de ani primesc îngrijiri medicale pentru răni ușoare, fiind în stare bună, stabili și cooperanți”, potrivit reprezentanților SCJU Sibiu.

(I.D.)

 

 

 

10 februarie 2025 la 07:19

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Maria-Antonia OANA
acum 3 ore
Astrid Fodor, mesaj emoționant după moartea Papei Francisc: „L-am admirat pentru blândețe, empatie și energia molipsitoare”
Primarul Sibiului, Astrid Fodor, a transmis un mesaj de condoleanțe odată cu trecerea la cele veșnice a Papei...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 4 ore
„Udatul” fetelor de Paști, obicei săsesc care încă se păstrează
În a doua zi de Paști are loc „udatul” fetelor,  un obicei preluat din cultura comunităților săsești și...
Actualitate
2 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 7 ore
Fetiță de 7 ani, lovită de mașină lângă Zoo
Un accident s-a produs luni, în a doua zi de Paști, pe Calea Dumbrăvii, zona Zoo. O fetiță...
Actualitate
1 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 7 ore
Măldărășanu, după remiza cu Farul: ”Aceeași meteahnă a noastră, nu învățăm din greșeli”. Motivul pentru care nu e supărat pe jucătorii săi
Antrenorul echipei sibiene era dezamăgit, la finalul meciului de la Ovidiu, pentru faptul că echipa sa a obținut...
Actualitate
3 min de citit