Articol
Luni, vremea va fi mai rece decât normalul termic al acestei perioade. Cerul va fi variabil, temporar noros. Pe arii restrânse mai ales în zona de munte, se vor semnala ploi slabe. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări locale la munte.Temperaturile maxime se vor încadra între 14 şi 16 grade, iar cele minime între 6 şi 9 grade.
Marţi, vremea va fi uşor mai rece decât normalul termic al acestei perioade. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări temporare la munte unde izolat se vor semnala ploi slabe. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări temporare, mai ales la munte. Temperaturile maxime se vor încadra între 15 şi 17 grade, iar cele minime între 2 şi 5 grade.
Miercuri, vremea se va încălzi uşor devenind normală din punct de vedere termic pentru această perioadă. Cerul va fi variabil, mai mult senin noaptea. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări temporare la munte. Temperaturile maxime se vor încadra între 17 şi 19 grade, iar cele minime între 6 şi 9 grade. Izolat, dimineaţa, se va semnala ceaţă în zonele joase.
Joi, vremea va continua să se încălzească. Cerul va fi variabil. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperaturile maxime se vor încadra între 21 şi 23 grade, iar cele minime între 8 şi 11 grade.
În weekend, vremea va continua să se încălzească şi va fi în general frumoasă.
Prognoza meteo ne-a fost oferită de meteorologul Cristina Blaga, de la CMR Transilvania Sud Sibiu.