Articol
Clubul sibian a anunțat, în urmă cu câteva minute, pe pagina oficială de Facebook, că decizia Tribunalului de Arbitraj Sportiv (TAS) este defavorabilă sibienilor. Aceștia sperau să recupereze, la Lausanne, cele 9 puncte cu care a fost ”pedepsită” echipa de către Federația Română de Fotbal.
”Din păcate, nu a fost să fie! Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne a decis astăzi ca depunctarea cu 9 puncte primită de clubul nostru în luna decembrie a anului trecut să rămână în vigoare…
Am luptat până la ultima resursă legală și morală pentru a recupera această pierdere grea! Am luptat pe toate căile juridice posibile!
Acum vom continua să luptăm doar pe plan sportiv, unde am demonstrat că ne merităm locul în primele 6 echipe din Superliga.
Rămânem o familie unită!”, este postarea de pe Facebook a clubului de pe ”Municipal”.
Astfel, FC Hermannstadt rămâne cu 25 de puncte și e pe locul 12 în clasamentul Superligii. Dacă și-ar fi primit punctele înapoi, sibienii ar fi fost pe locul 6, ultimul de play-off, în locul lui Sepsi OSK.