Despre plăcintele doamnei Paraschiva Vulcu știe Sibiul întreg, ba chiar le-au aflat și încercat  inclusiv navetiștii care urcă spre Orașul de Sus, venind dinspre Gară. În fiecare zi lucrătoare a săptămânii, ora 10.00 vestește începutul unei noi desfătări culinare pentru doritorii de plăcinte bihorene, meșteșugite de o fostă ceasornicăreasă originară din Apoldu de Jos.

La tanti Paraschiva ajungi după mirosul de aluat copt ce învăluie dis-de-dimineață frumoasa stradă Avram Iancu, în zona Bisericii „Ursulinelor”. Pe firmă scrie „Precizia”, ceea ce, în cazul unei plăcintării, poate fi cel puțin intrigant: „Am fost ceasornicăreasă vreo 38 de ani, acum fac plăcinte. Că tot sunt la pensie”, îi lămurește tanti Paraschiva pe mușterii curioși. 

Oferta este bogată: plăcinte cu brânză, urdă, ceapă, cartofi sau telemea. Cei care  nu au probleme cu fierea sau mirosul de usturoi pot cere și un strat zdravăn de mujdei. „Este gustos, plus că nu mai răcești așa ușor”, spune bucătăreasa, care în luna septembrie a împlinit 76 de ani. 

Nu se zgârcește la pus umplutura peste aluatul proaspăt copt în tigaie, precum nu-i scumpă nici la vorbă. Aflu că din 1984 a deținut una dintre puținele ceasornicării particulare din Sibiu, după ce a reparat două ceasuri aparținând unui „ștab din București”: „M-au chemat la Sfatul Popular, unde șef era unul, Corlaciu. Mi-a dat să repar două ceasuri ale unui ștab din București. Am tremurat toată pentru că unul, de damă, era din aur cu pietre prețioase montate în brățară. Dacă îl stricam, tot neamul meu nu avea bani să-l cumpere”.

„Ștabul” a ajutat-o să primească avizele de la conducerea orașului, iar în 1984 și-a deschis ceasornicărie pe strada 9 Mai. Doi ani mai târziu s-a mutat pe Avram Iancu, loc în care, după pensionare, a ajuns să-și amenajeze o plăcintărie. „Sunt fată de la țară, din Apoldu de Jos. Mama m-a învățat să frământ și că coc: Tu, copilă, îmi zicea, tu trebuie să ști de toate pe lumea asta, că nu știi ce ajungi! Așa-mi zicea și-mi arăta cum să lucru cu aluatul”. 

În timp ce-și deapănă amintirile, bucătăreasa-ceasornicar apucă o bucată zdravănă de telemea pe care o dă pe răzătoare. O ninsoare albă se așterne peste plăcinta bine rumenită, stratul generos de telemea făcându-mi instant cu ochiul. „Pun și usturoi, sau mergeți la vreo fată?”, mă întreabă șugubăț tanti Paraschiva.

„Păi, îi duc și ei una, tot cu usturoi. Barem știm o treabă”, îi țin isonul. Râde și se apucă de următoarea plăcintă.

Mai aflu că cele mai râvnite plăcinte sunt cele cu brânză, apoi cele cu urdă și varză. Apoi, că lumea „s-a stricat de cap” imediat după Revoluție și că viața ei este legată de biserică și de doi eroi ai neamului: „Lucrez pe strada Avram Iancu, lângă „Ursuline” și locuiesc pe Mihai Viteazu, lângă biserică.” Este o paralelă pe care o face în timp ce împachetează a doua plăcintă, burdușită cu telemea grasă.

Pentru că peste prag îi trec și turiști străin (că deh, foamea nu are granițe!), pe tejghea a așternut meniuri în germană și engleză. „Ei îmi arată ce vor pe lista din limba lor. Am trecut și un cod lângă denumire, care apare și pe meniul în română. Mă uit la cod și gata, ne-am înțeles de minune”.

Înainte să ies pe ușa fostei ceasornicării, îmi spune: „Ține minte de la mine, domnule dragă: dacă Dumnezeu îți dă sănătate și noroc, nimic nu te doboară!”

Pe strada Avram Iancu din Sibiu, peste drum de „Ursuline”, cu bani poți cumpăra doar plăcinte, pentru că povețele doamnei Paraschiva Vulcu oferite sunt gratuite,  dar neprețuite!

S-aveți poftă!

Mihai POP