A mai rămas o zi până la Făgăraș Fest, festivalul celor mai înalți dintre Carpații României, Avrig, 5-7 august

Fundația Conservation Carpathia și Propark, Fundația pentru Arii protejate invită iubitorii de natură și aventură să experimenteze timp de trei zile Munții Făgăraș, în cadrul singurului festival itinerant din România, dedicat naturii, munților și comunităților de la poalele acestora. Organizatorii vă așteaptă cu o bere rece artizanală, nefiltrată, produsă în Avrig, cu muzică, film în aer liber, drumeții, ateliere, gusturi locale, cultură, tradiții, competiție de aventură, canyoning, biciclete, expoziție de fotografie, activități în natură și surprize pentru toate vârstele. Programul complet al evenimentului aici.

 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Făgăraș Fest își deschide porțile

Făgăraș Fest începe vineri, 5 august, la ora 21.00, pe Valea Avrigului, la Complex Brândușa, într-o poiană străjuită de patru vârfuri de peste 2.200 m altitudine. După deschiderea de bun venit, de la 21.30 este programată proiecția în aer liber a filmului România Sălbatică, regizat de Dan Dinu și Cosmin Dumitrache, documentar câștigător al Premiului Publicului la Festivalul Internațional de Film Transilvania TIFF 2021 și a cinci premii Gopo în 2022.

A doua zi de festival este dedicată naturii și tururilor ghidate în natură, pe urmele animalelor sălbatice din Munții Făgăraș, recunoașterii de păsări și plante de la poalele munților, întâlnirii cu localnicii la Șezătoarea din Avrig, cunoașterii istoriei și culturii orașului Avrig, târgului de produse locale, atelierelor pentru copii, dar și muzicii, relaxării și dansului, pe ritmurile The Mono Jacks, Tarafului de la Vărbilău și mixurilor Vynil, Rum, Tapas&Wine. La Făgăraș Fest puteți închiria biciclete pentru plimbări pe poteci domoale sau mai puteți experimenta galopul cailor într-un tur ecvestru organizat. Pentru un plus de adrenalină, canyoning-ul pe Valea Porumbacului este o variantă bună, dar este nevoie de înregistrare în prealabil.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Duminică, 7 august, experiențele din Munții Făgăraș continuă cu activități interactive, vizite ghidate, joc, energie și premierea competiției sportive de anduranță Propark Adventure Race.

„Avem o moștenire naturală unică în Europa și acces nelimitat la ea. O celebrăm în fiecare an la Făgăraș Fest, mutând locația într-o altă zonă a Munților Făgăraș, cu respect, cu responsabilitate, în armonie cu ceea ce ne înconjoară, adaptând tonul și muzica la spectacolul oferit de Natură.

Aflat la a treia ediție, Făgăraș Fest este un festival comunitar sustenabil, fără scop patrimonial, o experiență inedită în România, rezultatul unei bunei colaborări între două organizații de mediu și comunitatea locală, o invitație pentru a aduce oamenii împreună, ca susținători ai Munților Făgăraș și ai ariilor protejate din România.” a declarat Victoria Donos, director comunicare în cadrul Fundației Conservation Carpathia.

Organizatori: Fundația Conservation Carpathia și ProPark-Fundația pentru Arii Protejate

În parteneriat cu Primăria Orașului Avrig și Asociația Valea Avrigului

 

Eveniment realizat în cadrul proiectului „Crearea unei zone de natură sălbatică în sudul munților Carpați, România”, LIFE18 NAT/RO/00108. Principalul scop al proiectului este reconstrucția habitatelor degradate și aplicarea unor măsuri de conservare, care să permită refacerea proceselor naturale și crearea de beneficii comunităților locale din zona Munților Făgăraș. Proiectul este implementat de Fundația Conservation Carpathia cu partenerii între anii 2019-2024, cu sprijin financiar din partea Fundației Arcadia prin Endangered Landscapes Programme și din partea Comisiei Europene prin programul LIFE.

04 august 2022 la 12:46

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Ovidiu BOICA
acum 1 oră
FC Hermannstadt o va întâlni pe vicecampioana CFR Cluj în finala Cupei, la Arad
Echipa sibiană se va duela pentru trofeul Cupei României cu CFR Cluj în finala de peste trei săptămâni,...
Actualitate
1 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 3 ore
Suporterii sibieni explică motivul pentru care au părăsit peluza, la pauza semifinalei cu Rapid. Acuzațiile aduse forțelor de ordine. De la ce s-a pornit, cât e adevăr și cât fantezie?
Cei prezenți, miercuri seara, pe Stadionul ”Municipal”, la semifinala de Cupă dintre FC Hermannstadt și Rapid, au fost...
Actualitate
9 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 4 ore
E OFICIAL! Calificarea lui FC Hermannstadt mută finala Cupei României de la Sibiu, la Arad, pe ”Francisc Neuman”
Comitetul Executiv al Federației Române de Fotbal a stabilit, în această după-masă, ca finala din acest an a...
Actualitate
1 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 6 ore
S-au trezit prea târziu! Baschetbaliștii sibieni au obținut al patrulea succes consecutiv acasă, dar vor juca în plau-out
  ”Galben-albaștrii” au obținut, miercuri seara, a șasea victorie din ultimele opt meciuri disputate în Liga Națională și, totodată,...
Actualitate
3 min de citit