A început Postul Crăciunului

Cuvântul Părintelui Arsenie Boca: “Sunt unii oameni, chiar şi buni creştini, care nu sunt lămuriţi pentru ce a trebuit să vină chiar Dumnezeu Fiul, lăsându-Şi Domnia Cerească Să coboare pe pământ Să-i ridice pe oameni la nivelul de la început, fii mai mici ai lui Dumnezeu. Şi că de ce nu a venit altcineva, unul dintre sfinţi sau dintre îngeri. Aşa e omul, vrea cunoaşterea, nu împlinirea. Adică să afle multe, dar când să implinească nu dă răspuns.
Dumnezeu este corect. El nu trimite pe alţii căci nu are încredere în alţii. Vine El.”
Pelerini sibieni la Nazaret, mărturia credincioasei Tatiana Morar:
În urmă cu 40 de ani, părintii mei mărturisitori ai lui Hristos, tatăl preot şi mama o vrednică preoteasă, şi-au dorit mult să ajungă în Ţara Sfântă; au facut eforturi mari pentru a aduna dolarii necesari unui astfel de pelerinaj, dar când au ajuns în faţa autorităţilor care eliberau vizele necesare au fost refuzaţi. Tata s-a împăcat mai usor cu situaţia, dar mama a fost tare tulburată şi atunci, ca de fiecare dată când aveau probleme mai speciale s-a urcat în tren şi s-a dus la Bucureşti să vorbească cu Părintele Arsenie. L-a întâlnit la Drăgănescu şi după ce mama i-a povestit Părintelui necazul, Părintele a liniştit-o spunându-i: “Dacă nu-l găseşti pe Mântuitorul aici, nici acolo nu-l vei găsi; nici eu nu am fost în Ţara Sfântă. Nu te mai supăra.”
Din acel moment, mama s-a liniştit şi niciodată nu şi-a mai dorit o plecare în Ţara Sfântă.
Dar iată că acum, în această toamnă, Domnul m-a învrednicit pe mine să plec într-un pelerinaj în Ţara Sfântă, cu binecuvântarea părintelui meu duhovnic care m-a avertizat: “Mergeţi la Ierusalim, dar să nu pierdeţi Ierusalimul Ceresc.”
Am plecat spre Israel cu un grup de pelerini, oameni frumoşi de toate vârstele şi cu mare dor de a ajunge pe urmele Domnului Iisus, a Maicii Preacurate, a Sfinţilori Apostoli şi a tuturor Sfinţilor care au vieţuit în Ţara Sfântă.
Grupul a fost organizat de părintele Nicolae Creţu şi doamna preoteasă Daniela, avându-l ghid pe părintele Ciprian Creangă. Le mulţumesc şi pe această cale pentru răbdarea, dragostea şi bunăvoinţa pe care ne-au arătat-o tuturora pe tot parcursul acestei călatorii care a fost frumoasă şi ziditoare pentru noi toţi.
Pelerinajul a cuprins multe locuri importante pentru noi creştinii, dar acum mă opresc doar la zilele petrecute în ţinutul Nazaretului din Galileea. Nazaretul, oraş din partea de nord a Israelului este locul în care Preasfânta Fecioară Maria a primit de la Îngerul Gavriil vestea că îl va naşte pe Iisus; este locul unde Iisus şi-a petrecut copilăria şi adolescenţa după venirea din Egipt. În vremea Mântuitorului Nazaretul era o mică localitate cu 400 de suflete, dar acum este un oraş cu 80.000 de locuitori; o treime sunt creştini iar restul sunt musulmani. Vreau să povestesc despre toate locurile pe care le-am văzut în această parte a Israelului; despre biserica ortodoxă grecească Sfântul Gavriil, despre prima minune făcută de Mântuitorul în Cana unde a prefăcut apa în vin, la cererea Maicii sale, despre Muntele fericirilor unde Domnul Iisus a ţinut predica de pe munte, despre Marea Galileii unde am fost şi noi cu barca; despre biserica catolică Buna Vestire, aşezată pe prima Bazilică lângă Izvorul Maicii Sfinte unde sunt expuse Icoane Mari cu Sfânta Fecioară şi aş putea continua cu toate locurile binecuvântate unde am cântat colinde sau ne-am rugat împreună cu părintele Nicolae şi părintele Ciprian, dar cred că mai importantă decât această înşiruire de vizite este ceea ce am trăit cu toată fiinţa mea.
Aveam impresia că ştiu o mulţime de lucruri despre Ţara Sfântă fie din citirea Bibliei fie din predicile ascultate la Sfânta Liturghie sau din lecturile particulare. Dar aşa cum ne spunea părintele Ciprian: “Pelerinajul în Ţara Sfântă nu se povesteşte, ci se trăieşte.” Eu despre aceste trăiri încerc să vă spun câteva vorbe aşa cum mă pricep.
Am simţit că Domnul Iisus şi Maica Sa m-au însoţit în această călătorie dându-mi curaj şi încredere că fiecare clipă traită acolo mă va zidi mai tare în suflet; emoţiile, lacrimile de durere şi de bucurie că am ajuns “acolo” m-au pregătit pentru intrarea în Sfântul Post al Naşterii Domnului Iisus; gândul că am fost şi eu cu pasul meu nevrednic pe urmele Domnului Iisus, pe urmele Maicii Sale, mă fac mai puternică în lupta de zi cu zi cu patimile şi păcatele care nu-mi dau pace.
Am plâns pentru durerea Maicii Preacurate pentru fiul ei cel nevinovat si m-am bucurat pentru înălţarea Sa la cer în Împărăţia Tatălui, rugând-o să ocrotească lumea de răul ce a cuprins-o.
Am plâns pentru durerea Domnului Iisus văzând cât suntem de nevrednici şi L-am rugat să aibă milă de lumea asta cuprinsă de rău.
I-am avut cu mine pe toţi cei dragi ai mei: părinţii, soţul, copiii, fraţii, prietenii; chiar dacă unii trăiesc în lumea veşniciei mai aproape sau mai departe de lumea cerească şi m-am bucurat de acest vis împlinit.
Şi pentru că am început cu o amintire legată de Părintele Arsenie, închei cu un citat din Sfinţia Sa:
“Postul este poarta, iar patrafirul (spovedania) este uşa. Iar cu acestea vine ocrotirea vie a lui Dumnezeu fără de care nu putem face nimic.”
Bunul Dumnezeu să ne ajute in urcuşul greu dar frumos al Postului Naşterii Pruncului Iisus.