Articol
Zilele trecute a început perioada de implementare pentru un nou obiectiv de investiții ce va contribui substanțial la creșterea nivelului de trai și a calității vieții locuitorilor din satul Colun, comuna Porumbacu de Jos: realizarea rețelei de alimentare cu apă.
Primăria comunei Porumbacu de jos informează că a fost predat amplasamentul aferent proiectului “Alimentare cu apă satul Colun, comuna Porumbacu de Jos, județul Sibiu” și a fost emis ordinul de începere a lucrărilor.
Reprezentanții beneficiarului investiției mai informează că execuția reţelei de apă în satul Colun cuprinde realizarea unei rețele de aducțiune a apei, din polietilenă de înaltă densitate – PE100 PN10 SDR 17, de 125 mm, în lungime totală de aproximativ 8.050 m, ce va fi racordată la căminul de rupere de presiune (CRp) din satul Nou Român. De aici, va pleca o rețea de aducțiune din conducte PEID SOR 17 PN10, de 125 mm, care va alimenta rezervorul de apă potabilă din satul Colun, a cărui capacitate este de aproximativ 169 mc.
„Valoarea totală a investiției se ridică la 3.689.977,64 lei, la care se adaugă TVA, în valoare de 701.095,75 lei. Termenul de execuție a lucrărilor este de 12 luni”, precizează reprezentanții primăriei comunei Porumbacu de Jos.
Referindu-se la implementarea acestui proiect de investiții, primarul comunei Porumbacu de Jos, Georgeta Maria Poșa ne-a declarat următoarele: „ Acest proiect reprezintă un pas major în îmbunătățirea condițiilor de viață pentru toți locuitorii din satul Colun și în dezvoltarea infrastructurii locale.
Știm cu toții cât de important este accesul la apă potabilă, nu doar pentru sănătatea și confortul zilnic, dar și pentru bunăstarea generală a întregii comunități. Implementarea acestui proiect a fost o prioritate pentru mine și pentru echipa mea, iar acum, prin eforturile comune, suntem aproape de a transforma această prioritate într-o realitate.
Desigur, un proiect de această anvergură poate aduce cu sine și anumite inconveniente temporare. Vă asigur însă că echipa implicată va face tot posibilul pentru a minimiza impactul asupra vieții de zi cu zi și pentru a finaliza lucrările în cel mai scurt timp posibil.
Vă mulțumesc pentru răbdarea și încrederea acordată și sunt convins că împreună vom reuși să aducem satului Colun resursele și infrastructura pe care le merită. Îmi doresc ca acest proiect să fie doar începutul unei serii de investiții care vor transforma Colunul într-un loc și mai prosper și atractiv pentru toți locuitorii săi”.
D.F.