Articol
* Patru dintre jucătorii de bază ai echipei de baschet CSU Sibiu, care în 1977 a promovat în prima divizie a României, s-au prăpădit: Mihai Mladin (Pongo), Anatol Podvarcu, (Tolea), Ion Banciu (Moţu), Mihai Sanislav. În urmă cu puţine zile s-a dus în lumea celor drepţi şi profesorul Flaviu Stoica, creatorul şi sufletul acestei echipe emblematice pentru sportul sibian. Le vom purta neştearsă amintirea. * Când mai vine în Sibiu, o rog pe doamna minstru Raluca Turcan să facă o plimbare pe B-dul Victoriei şi pe strada Transilvaniei, ca să vadă în ce hal au ajuns două palate ale Sibiului: cel de Justiţie şi cel al Mitropoliei, fost reşedinţă de vară şi dorindu-se a fi un Centru multicultural al eparhiei, purtând numele fostului mitropolit Nicolae Bălan în perioada 1920-1955. Cele două monumente de arhitectură, dintr-o fală a Sibiului au ajuns o ruşine. * "Suntem o ţară capabilă să oferim de lucru şi să hrănim 100 milioane de oameni şi nu avem decât 45 de milioane de locuitori" a declarat preşedintele Argentinei. Aşa ar putea spune şi preşedintele României, dacă am avea unul cu fudulii, nu cu coiţe! * Nu cred că cineva trebuie să trudească 30-40 de ani din viaţă ca un bou, ca să se pensioneze şi să ducă o existenţă mizeră, de insectă, dar mi se pare că orice laşitate ne va crea un viitor incert şi nu ne va feri de cele mai neplăcute surprize, în ciuda credinţei noastre în divinitate sau în altceva. Suntem minţiţi zilnic cu seninătate, ni se spune că trăim bine şi va fi şi mai bine, de parcă am fi toţi nişte copii cretini, care nu văd şi nu înţeleg că suntem îmbrobodiţi de nişte incompetenţi slugarnici, umblând pe coate şi genunchi pe la mesele potentaţilor lumii. Un pesimist ar zice că mai rău de-aşa nu se poate. Cu optimismul meu tonic îi spun: ba se poate! * În această lună, actorul sibiano-braşovean Mihai Bica ar fi împlinit 60 de ani. S-a prăpădit în 27 ianuarie curent, "cea mai reprezentativă voce a Teatrului Naţional Radiofonic în ultimele două decenii". * O iarnă fără zăpadă e ca o nuntă fără lăutari, n-are niciun farmec. Dumnezeu le dă unora cât nu pot duce, prin Moldova şi Muntenia, iar pe noi ne ţine pe uscat. Să sperăm totuşi că măcar de Crăciun vom vedea sănii trase de cai cu zurgălăi prin Piaţa Mare. * Dacă Frau Astrid Cora doreşte să facă din Sibiu un oraş al bicicliştilor, ar trebui ca împreună cu funcţionarii Primăriei şi cu poliţiştii locali să umble doar pe două roţi, ca fiind cea mai eficientă propagandă în favoarea mişcării şi împotriva poluării. * Sunt destui istorici care şi la această oră consideră Revoluţia franceză de la 1789 un eşec. Declanşată pentru obţinerea libertăţii politice, ea a condus mai întâi la teroare, apoi la dictatura militară a lui Napoleon. Făcând o comparaţie, revoluţia noastră din decembrie 1989 a transformat România într-o ţară a tuturor şi a nimănui, în care bunul plac, abuzul, corupţia, hoţia, violul, tâlhăria, traficul de droguri, traficul de influenţă sunt în floare. Aşa se face că nimeni nu mai ţine seamă de nimeni, iar morala a devenit o vorbă în vânt. Pe zi ce trece ne afundăm în datorii, duşi cu preşul de nişte politicieni inconştienţi.