A trecut. A meritat toată zdroaba de dinainte? Ne-a crescut vreo gură în plus? Am fi auzit la știrile însetate de „șoc și groază”. A fost un Crăciun ca oricare altul, cu nelipsitele ingrediente, ce nu au nimic în comun cu sâmburele acestei Sărbători: aglomerație pe Valea Prahovei, cumpărături online în valoare de milioane de euro, mese umplute până la refuz, petreceri apocaliptice, agitație maladivă. Au fost mai mulți colindători la televizor decât la ușile oamenilor, ceea ce spune câte ceva despre mutațiile din societatea românească. Am consemnat reeditarea triumfătoare a colecției de șabloane din care au fost stoarse urări clișeizate. Firește, totul a fost „magic”: festinul, Crăciunul, „vibe-ul”. Probabil că termenul „magie”, folosit aiurea în această perioadă, rămâne cel mai abuzat cuvânt în preajma Crăciunului. În tot acest marasm am putut vedea, ici-colo, stegulețele discrete ale normalității, adoptate de oameni ce nu se opun îmblânzirii. Ei nu sunt gălăgioși, nu au nevoie de „magia Crăciunului”, deci nu li s-a putut observa firescul la scară largă. Poate că i-ați întâlnit întâmplător, poate îi aveți în preajmă, cert este că nu au dispărut cu totul, nu s-au topit în vâlvătaia erorilor. Privit în ansamblu, Crăciunul acesta nu s-a deosebit cu nimic de cel de anul trecut, de acum doi, trei, patru sau cinci ani. Am întâlnit pe străzile orașului grupuri de colindători cu boxe puternice, politicienii s-au înghesuit să arunce după noi cu urări de carton (Deh, urmează un an electoral), televiziunile s-au întrecut în a ne prezenta petreceri îmbelșugate, așezate lângă dramele unor sărmani. În fond, de ce ar fi fost altfel? S-a întâmplat vreo schimbare majoră în societatea românească? Nu. Atunci de ce să ne fi așteptat la un Crăciun diferit? Crăciunul e ca noi: dacă suntem, în general, agitați, furioși, necumpătați, e firesc să ne manifestăm aidoma și într-o zi de sărbătoare. Multora le-ar fi plăcut un Crăciun care să împrăștie mirosul crud din copilărie, cu oameni domoli, cu tradiții necorcite, cu mult mai multă pace socială și sufletească. Dar oare nu am pus, la un moment dat, fiecare dintre noi, conștient ori ba, umărul la altoirea obiceiurilor, la neliniștile sufletești cronicizate, la gâlceava din societate? Ba da. Și atunci? De unde atâtea așteptări pentru primenirea Sărbătorilor? Dacă ne-am îngriji înainte de toate de limpezirea propriilor minți, suflete și apucături, am avea dreptul să nădăjduim și la sărbători înălbite. Altfel, ne punem speranțele în zadar în utopica „magie”, bolborosită de soldații limbajului de lemn.