Mai multe infracţiuni în ultimele nouă luni faţă de anul trecut, în judeţ

Acasa >

Articol

Documentul, intitulat "Informare asupra nivelului de asigurare a securității și siguranței civice a comunității  pe primele 9 luni ale anului 2023, la nivelul județului Sibiu", arată că faţă de anul trecut în aceeaşi perioadă, "s-a înregistrat un trend ușor ascendent al infracționalității sesizate 3%, adică de la 7.776 infracțiuni sesizate în primele nouă luni ale anului 2022, la 8009 de fapte sesizate în primele nouă luni din 2023.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Furturile în creştere, infracţiunile economice în scădere

În mediul urban, infracționalitatea a cunoscut o creștere în primele 9 luni ale anului 2023 (+8,13%), respectiv 256 infracțiuni, de la 3147 infracțiuni sesizate în primele 9 luni ale anului 2022, la  3403 infracțiuni sesizate în 9 luni 2023. Comparativ cu aceeași perioadă a anului 2022, se constată faptul că s-a înregistrat creștere la infracţionalitatea economico-financiară, de la 323 infracțiuni sesizate la 338 (+15), creșterea procentuală fiind de + 4,64%, infracţionalitatea judiciară a cunoscut o creștere cu 241 fapte, de la 1873 la 2114 (+12,87%), în timp ce numărul infracțiunilor de altă natură a rămas la același nivel, respectiv 951 fapte în ambele perioade analizate. A fost înregistrată o ușoară scădere la infracțiunile privind siguranța circulaţiei pe drumurile publice, respectiv de la 280 fapte sesizate în primele nouă luni ale anului 2022 la 270 fapte în 9 luni 2023 (- 10 fapte, procentual – 3,57%).  Infracțiunile contra patrimoniului sesizate în primele 9 luni ale anului 2023, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, prezintă o creștere de +291 fapte, de la 1273 la 1564, procentual reprezentând +22,86%. 
În cazul furturilor s-a înregistrat o creștere de +24,56%, de la 631 la 786 fapte de natură penală (+155 fapte). 

În mediul rural, infracționalitatea a cunoscut o creștere în primele 9 luni din 2023, cu  6,55%, respectiv cu un plus de 177 infracțiuni, de la 2701 în primele 9 luni din 2022, la 2878 infracțiuni sesizate în aceeaşi perioadă a anului 2023.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

S-a înregistrat scădere la infracţionalitatea economico-financiară, de la 40 la 39 infracțiuni (-1) în perioadele analizate, scăderea procentuală fiind de – 2,5%, infracţionalitatea judiciară a crescut cu 220 de fapte, de la 1768 anul trecut la 1988 în 2023, iar numărul infracțiunilor de altă natură a înregistrat scădere, de la 893 la 851 fapte.

În perioada analizată au fost înregistrate creșteri la infracţiunile privind siguranța circulaţiei pe drumurile publice, respectiv un plus de 25 fapte sesizate, de la 197 în primele 9 luni 2022, la 222 în primele 9 luni ale anului 2023, procentual creșterea fiind de +12,69%. 

Infracţiunile contra patrimoniului din mediul rural, comparativă pentru primele 9 luni, prezintă o creștere cu 147 fapte, de la 827 înregistrate în primele 9 luni ale anului 2022, la 974 în perioada de referință din anul 2023. la fel, furturile au crescut cu 145 fapte, de la 451 la 596 infracțiuni.

Aproape 3500 apeluri la 112

Conform aceluiaşi document, efectivele de ordine publică din mediul urban au intervenit la 3478 evenimente din totalul de 7759 evenimente sesizate la nivelul I.P.J Sibiu în primele 9 luni ale anului 2023. Dintre cele 3478 evenimente sesizate la care au intervenit efectivele de ordine publică din mediul urban, 2609 (-676) evenimente au fost sesizate prin SNUAU-112 din totalul de 6268 evenimente sesizate la nivelul I.P.J Sibiu prin 112. 303 apeluri, mai puţin cu 64 faţă de anul trecut, nu s-au confirmat.

Efectivele de ordine publică din mediul rural  au intervenit la 5418 (-206) evenimente, dintre care 4793 (+24) evenimente au fost sesizate prin SNUAU-112, din totalul de 9195 evenimente sesizate prin 112 la care s-a intervenit de către toate efectivele de ordine publică din IPJ Sibiu.

IPJ Sibiu mai informează că în materie de prevenirea consumului şi traficului de droguri, în perioada ianuarie – septembrie 2023, efectivul Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității a desfășurat, cu ocazia unor manifestări sau evenimente cu participarea unui număr ridicat de persoane, 19 acțiuni punctuale în spațiul public pe linia prevenirii consumului și traficului de droguri, având ca beneficiari un număr de 3.400 cetățeni. Au mai fost desfășurate 118 activități informativ-preventive cu grup țintă, având ca beneficiari 4.565 persoane. Structura de prevenire a I.P.J. Sibiu a inițiat și organizat trei conferinţe de mare impact, din care două având caracter internațional: “Your Extraordinary Succes without Drugs”- DA vieţii fără droguri, evenimente realizate atât în municipiul Sibiu cât și în mun.Mediaș, cu participarea unui număr de 4.300 elevi și 1.500 adulți (părinți și cadre didactice) de la nivelul unităților de învățămănt din județul Sibiu. 

Autor
11 decembrie 2023 la 14:19

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Dumitru CHISELIȚĂ
acum 4 ore
Noaptea în care a răsunat “Hristos a Înviat” (şi) la biserica de pe Mihai Viteazu
Sărbătoarea Învierii, ca orice sărbătoare a creştinătăţii, este, în desfăşurarea ei, aceeaşi. Nu e ceva diferit de la...
Actualitate
3 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 22 ore
”Călăreții roșii” au câștigat amicalul cu liderul Ligii a IV-a, FC Inter
Echipa din Șelimbăr s-a impus, vineri, la Cisnădie, pe Stadionul ”Măgura”, cu 5-1 în fața ocupantei primului loc...
Actualitate
2 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 1 zi
Doar o jumătate de cadou pentru Măldărășanu la împlinirea a 50 de ani. FC Hermannstadt a remizat la Ovidiu, cu Farul
Echipa sibiană a terminat la egalitate, sâmbătă, pe terenul Farului, ratând posibilitatea de a reveni pe primul loc...
Actualitate
5 min de citit
acum 1 zi
Video: Vinerea mare la biserica de pe Mihai Viteazu
Trecerea pe sub Sfântul Epitaf la slujba Prohodului din Vinerea Mare, biserica cu hramurile Înălţarea Domnului şi Sfântul...
Actualitate
1 min de citit