Articol
Dacă în familie și la școală copiii sunt lăsați de izbeliște, ei vor crește aidoma buruienilor. Dacă învățătoarea îi va obișnui să țină stiloul în mână ca pe un pumnal, nu vor reuși niciodată să scrie frumos, inteligibil. Dar nu despre educația din casă or din sala de clasă ne-am propus azi să vorbim, ci despre un alt instrument care modelează societatea, televiziunea. Mulți români sunt educați, din păcate, de televizor. De acolo preiau modele, comportamente, își construiesc reacțiile după ceea ce văd pe micul ecran, ajung la o descifrare a societății exclusiv prin acest instrument. Cum toate tagmele au intrat de ceva vreme într-un proces crâncen de degradare, nici televiziunea nu-i ocolită de inși neaveniți, de precupețe agățate de microfoane, rățoindu-se cu mâna înfiptă în șold la interlocutori. Numai ieri, am avut parte de două mostre de prostie televizată, capabile să te împingă spre valori crescute ale tensiunii arteriale. În prima știre, o duduie ne spunea că a fost depistată în supermarket-uri carne de pui contaminată cu salmonella. Într-un avânt prostesc, fătuca ne recomanda ca, în cazul în care am cumpărat carne de pui, să o returnăm. Nu ne-a spus în ce județe au fost semnalate astfel de situații și care sunt lanțurile comerciale vizate. Cu alte cuvinte, atât cei din Suceava, cât și cei din Mehedinți sau Maramureș care au cumpărat carne de pui, n-au decât să o ducă înapoi, în cazul în care n-au mâncat-o. Care e valoarea acestei știri, unde îi e utilitatea? Al doilea episod exasperant a fost surprins la ICCJ, unde avocatul lui Cherecheș încerca să răspundă întrebărilor jurnaliștilor. Spun că încerca, pentru că la jumătatea fiecărei fraze se trezea câte un reporter tălâmb să-l întrerupă cu vreo întrebare la fel de tălâmbă. Jurnalismul agresiv care-i buimăcește atât pe telespectatori, cât și pe intervievați, e expresia neputinței profesionale a nechemaților trimiși pe teren să recolteze producții record de ”șoc și groază”. Nu ești cu nimic mai deștept dacă îți întrerupi interlocutorul, dacă te comporți ca un inchizitor, dacă îl hărțuiești; îți demonstrezi doar prostia și habarnismul profesional. Aparent, cele două episoade relatate sunt derapaje minore, doar că multitudinea lor educă greșit un public ce ia lumină de la plasma agățată pe perete. Când niște nefericiți scurți la minte se transformă, fie și involuntar, în educatori, e vai și amar de cei ce sunt modelați (?) de astfel de instrumente neșlefuite.