Articol
Antrenorul echipei sibiene, Marius Măldărășanu, a declarat, la finalul meciului de la Oradea, cu UTA Arad, primul pierdut după 4 luni, că înfrângerea se datorează faptului că jucătorii săi au avut o evoluție mai modestă în partea a doua a jocului. Tehnicianul a adăugat că sibienii trebuie să treacă repede peste acest eșec.
”O victorie meritată a celor de la UTA, datorită reprizei a doua. Consider că prima repriză a fost una echilibrată. Noi am avut primele situații de a înscrie, după ei au echilibrat balanța.
A fost un meci de luptă. A doua repriză a fost mai bună pentru ei, noi am făcut câteva greșeli și ei au căpătat curaj, au venit mult peste noi. Din punct de veder tactic, era clar, pasul lung, mingea a doua, reacție, echilibru.
Trebuie să trecem peste această înfrângere pentru că vin meciuri grele. Probabil, după această etapă, este posibil să ieșim din play-off. De data aceasta era bun un egal cu UTA.
Important e să faci cât mai multe puncte, așa am plecat de la început, să scoatem maxim de la fiecare meci. A venit și înfrângerea după atâtea etape. N-am jucat că băgăm autobaza în poartă și să se termine egal. A venit și înfrângerea, e dureroasă”, a spus Marius Măldărășanu la flash-interviuri.