Ateliere de prevenire a dezinformării, a traficului de persoane și violenței sexuale la Biblioteca ASTRA

Biblioteca Județeană ASTRA Sibiu, American Corner Sibiu și Centrul European pentru Educație și Cercetare Juridică (ECLER), în parteneriat cu Ambasada S.U.A. în România, Inspectoratul Școlar Județean Sibiu, Sus Inima Programmes for Refugee Integration (SIPRI), Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu (ULBS) și cu sprijinul DIICOT și al Consiliului Județean Sibiu organizează atelierele intitulate „Acționează împotriva dezinformării, traficului de persoane și violenței sexuale” / “ACT AGAINST Misinformation, Human-Trafficking and Sexual Violence”. Acestea vor fi susținute în perioada 8-9 decembrie 2023 de lectorii acreditați Silvia Tăbușcă, președinte al ECLER și Alice Martiș, expert ECLER în prevenirea violenței de gen, cu sprijinul unui procuror DIICOT Sibiu.
Atelierele „Acționează împotriva dezinformării, traficului de persoane și violenței sexuale” includ patru sesiuni axate pe cunoașterea semnelor de identificare a potențialelor cazuri de trafic de persoane și/ sau violență sexuală. În vederea prevenirii răspândirii informațiilor false și contracarării influenței grupărilor de criminalitate organizată este esențial să contribuim la informarea populației vulnerabile în ceea ce privește riscurile la care sunt expuse.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Atelierele oferă un cadru autentic, adecvat unui dialog deschis, având drept subiecte dezinformarea, exploatarea prin muncă a copiilor, traficul pentru exploatare sexuală, consimțământul, constrângerea, datoriile false. Sunt incluse o serie de activități interactive menite să crească gradul de conștientizare cu privire la potențiale pericole care pot apărea atunci când fetele și femeile sunt recrutate de membrii grupărilor infracționale. Scopul principal este formarea unei generații de tinere ambasadoare care să disemineze informații despre prevenirea și lupta împotriva traficului de persoane.
Atelierele sunt gratuite și se adresează unui grup țintă format din fete cu vârsta cuprinsă între 16 și 18 ani, tinere cu vârsta între 19 și 24 de ani, cadre didactice din licee și universități.

Numărul maxim de participanți/ sesiune: 20
Cei care doresc să participe se pot înregistra prin completarea formularului online sau trimițând prin transmiterea unui email pe adresa american.corner[at]bjastrasibiu.ro
La finalul fiecărei sesiuni sunt acordate certificate de participare.
Termen limită de înscriere: 4 decembrie 2023

Proiect finanțat prin grantul ASSF FY 2023, cu susținerea Ambasadei S.U.A. în România.
***
Centrul European pentru Educație și Cercetare Juridică (ECLER) este o asociație non-profit care promovează drepturile omului, democrația și statul de drept. Acesta contribuie la respectarea drepturilor omului în Europa prin activități de cercetare, susținere, educație, training și organizare comunitară. În perioada 2022 – 2023, ECLER este implicat în proiecte care au drept scop detectarea potențialelor cauze de violență sexuală și trafic de persoane pentru profesioniști, precum si ateliere și sesiuni de informare asupra riscurilor violenței sexuale și traficului de persoane pentru tineri, cadre didactice si refugiați ucraineni. La aceste activități au participat până în luna octombrie 2023, aproximativ 4800 de persoane. Pentru informații suplimentare accesați: www.ecler.org

Imagine intercalată
Imagine intercalată

● Silvia Tăbușcă, președinte al ECLER, lector la Universitatea Româno-Americană, Director al Centrului pentru Drepturile Omului și Migrație și coordonator al Inițiativei REACT (Initiative for Research Excellence against Child Trafficking), recunoscută în calitate de consultant, cercetător și trainer. Colaborează cu organizații internaționale precum ONU, Interpol, Consiliul Europei/GRETA, instituții ale Uniunii Europene.
https://www.rau.ro/tabusca-silvia/

● Alice Martiș, trainer și coach acreditat internațional, cu peste 10 ani de experiență în activități de dezvoltare personală. În calitate de expert ECLER în prevenirea violenței de gen, a susținut numeroase traininguri și sesiuni de informare la care au participat aproximativ 6500 de persoane.

20 noiembrie 2023 la 09:35

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Ovidiu BOICA
acum 13 minute
(ÎN CURS DE ACTUALIZARE) Multe schimbări în primul ”unsprezece” la FC Hermannstadt, cu UTA
(LIVETEXT) 6 - Sergiu Buș - autorul golului calificării în finala Cupei - trimite un prim balon pe spațiul...
Actualitate
2 min de citit
Autor Dan FRÂNCU
acum 31 minute
„Nunta avrigenească” – pe scena Casei de Cultură Avrig
Prezentarea obiceiului de nuntă din Avrig (o versiune adaptată pentru spectacol), a fost principalul reper din programul Spectacolului...
Actualitate
2 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 1 oră
Sărbătoritul zilei, Alexandru Luca, și-a făcut cadou un gol: ”Mă bucur că am dat dovadă de atitudine, de caracter”
Venit sub formă de împrumut, în iarnă, de la FC Hermanstadt, mijlocașul Alexandru Luca a înscris primul său...
Actualitate
3 min de citit
Autor Dan FRÂNCU
acum 2 ore
Se lucrează pentru redeschiderea Transfăgărășanului
Specialiștii ce se ocupă de întreținerea și administrarea drumurilor naționale din județul Sibiu au început lucrările pregătitoare pentru...
Actualitate
2 min de citit