"Afară plouă laic şi-aş vrea să fii aici"’

Acasa >

Articol

* Vă spuneam că-mi plac mult poemele medicului Emil Brumaru, cele adevărate, nu cele licenţioase, unele gre­ţoase de-a dreptul. Omul s-a prăpădit poetul a rămas şi nu de puţine ori recitesc versurile lui pline de har: "Afară plouă laic şi-aş vrea să fii aici/Să tac, să taci, tăcerea la fleacuri să ne-mbie/Să lâncezim pe paturi ca două mari pisici/După ce-au lins smântâna/slup-slup/ din farfurie//…//Ţi-aş da deoparte părul cu gura de pe gât/Cu gura ţi-aş desface nasturii mici de bluză/Şi ţi-aş şopti-n urechea ta fleaţă şi confuză/: "Afară plouă laic şi-s trist şi mi-e urât…" * Într-o revis­tă tip magazin, cu de toate pentru toţi, am citit un sfat de care nu ştiam: "Supozitoarele nu trebuie introduse în anus cu partea alungită, ci cu partea turtită, ca să nu pătrundă prea departe, având în vedere că vasele care permit absorbţia lor se află la intrarea în rect". Păi, dacă-i aşa, de ce producătorul le face precum nişte gloanţe pentru încărcătorul Kalaşnikovului? * Nemţii au o vorbă adevărată: "Hat der Bauer Geld, hat`s die ganze Welt" (Dacă ţăranul are bani, are toată lumea). Se pare că preşedintele Klaus lohannis a lipsit de la lecţia asta pe când era elev. Nici după ce-a ajuns profesor nu i-a prea plăcut şcoala, din moment ce s-a grăbit să intre în politică. * La tv, în reclame, printre alte sfaturi, ni se spune cum pot fi vindecaţi hemoroizii folosind laserul. Bine că nu ni se recomandă…apara­tul de sudură, mult mai eficient!? * Printre multe­le hârţoage pe care le-am păstrat, am dat peste nr. 1 al ziarului "Scânteia poporului" (23 decembrie 1989). Pe ultima pagină apărea următoarea ştire: "Distincţii retrase" Cine credeţi că erau grăbiţii? Consiliul de Stat al RD Germane i-a cerut lui Nicolae Ceauşescu să restituie Ordinul "Karl Marx", Academia de Ştiinţe a Greciei a exclus-o, prin vot unanim, pe Elena Ceauşescu din rândul membrilor ei, iar regina Elisabeta a Il-a a Angliei" a anulat titlul de înaltă distincţie "Bath" în grad de Cavaler al Marii Cruci, pe care l-a acordat, în 1978, dictatorului român şi a hotărât să trimită înapoi decoraţia românească pe care Ceauşescu i-a acordat-o. "La ora aceea, Ceauşeştilor numai de aşa ceva nu le ardea, mai având puţine ore de trăit, dar gesturile nemţilor, englezilor şi grecilor mi se par grăbite şi neavenite. * Sunt la unison cu cele scrise de confratele Cezar Gheorghe: "Niciun om cu inteligen­ţă medie (nu spun peste medie) nu va găsi nimic pozitiv sau constructiv în oferta "dezbaterilor" televizate. Dis­cursurile sunt extraordinar de previzibile. Este de ajuns să ştii cine este cel care vorbeşte (şi afiliaţia sa partinică sau instituţională) pentru a putea intui ce va spune acesta”. Păi, dacă-mi daţi voie, ce fel de dialoguri puteau să se desfăşoare între un om deştept, cu idei clare în minte, cu logică şi nişte prăpădiţi inculţi şi infatuaţi, teribil de încântaţi că au ajuns de la Caracal "vedete" în Bucureşti, gen Mihai Gâdea, Mugur Ciuvică, Mircea Badea, Radu Banciu, Cosmin Prelipceanu, Radu Tudor, Victor Ciutacu, Cătălina Porumbel, Dana Grecu (Chera) etc. ? * Apropo, îmi amintesc de o întâlnire între Mihai Răzvan Ungureanu, tobă de carte, stilat, ponderat, cu simţul umorului şi Mihai Gâdea, redus la dimensiunile unui pigmeu, bâlbâit, cu urechile roşii, numai bun de băgat în buzunarul de la ceas al diplomatului acum plecat cât mai departe de mocirla politicii româneşti.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

 

Autor
15 noiembrie 2023 la 20:59

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
acum 8 ore
„Spovedania” emoționantă făcută unui medic sibian: „Nu am respectat indicațiile dvs… Aici, nu s-a putut..!”
Un mesaj cutremurător, care relevă în egală măsură „agonia și extazul” sistemului sanitar românesc, a fost trimis unui...
Actualitate
4 min de citit
Autor Nedeia Dicu
acum 15 ore
Cum va fi vremea de Paști și după
Suntem în preajma unei mari sărbători: Învierea Domnului. Pe lângă pregătirile pentru ziua de Paști, orele libere din...
Știri
1 min de citit
acum 1 zi
Cimitir de mașini, la marginea drumului spre Păltiniș
Cei care merg spre Păltiniș sau coboară din stațiune vor putea observa pe marginea drumului, în zona cabanei...
Actualitate
1 min de citit
Autor Adrian POPESCU
acum 1 zi
ÎPS Laurențiu: „Toți împreună să ne desfătăm de bunurile gătite în Împărăția cerurilor celor ce curat L-au iubit pe Dumnezeu”
*Pastorala de Sfintele Paşti a Înaltpreasfinţitului Părinte Mitropolit Laurenţiu*   Învierea lui Hristos care este temelia şi începutul învierii tuturor...
Cultura
10 min de citit