Articol
Zeița Fortuna s-a prezentat înveșmântată în totalitate în alb, la Miercurea Ciuc, iar ”călăreții roșii” au obținut o victorie pe cât de importantă, pe atât de norocoasă, nu în ultimul rând și meritată. Jucătorii lui Claudiu Niculescu și-au creat, în 90 de minute, mai multe ocazii de gol decât în ultimele trei meciuri de campionat, dar nu e mai puțin adevărat că au și avut de suferit. Până la urmă însă, șelimbărenii au luat toate cele 3 puncte și au revenit cel puțin până luni în fotoliul de lider, când joacă Slobozia, iar dacă Gloria buzoiană va reuși să o încurce pe Unirea, atunci vor rămâne până la finalul săptămânii în fruntea clasamentului.
Ofensiva a arătat mai bine încă din debutul întâlnirii, după ce antrenorul Claudiu Niculescu se arătase îngrijorat după ultimele meciuri în care ”călăreții roții” au avut de suferit și Marvin Schieb a avut prima oportunitate de a înscrie împotriva fostei sale echipe la o fază în care a primit în adâncime de la Palmeș, dar portarul Gyenge a intuit și a respins cu piciorul din marginea careului de 16 metri ('7).
Același Gyenge a intervenit cu piciorul, ca la handbal, la șutul totuși moale, de pe la 12-13 metri, al lui Rotund, după incursiunea pe dreapta a lui Schieb ('11).
Două goluri în 3 minute
Ciucanii și-au arătat colții două minute mai târziu, când Balogh a fost căutat de Makrai în spatele fundașilor sibieni, însă Lumbu a fost pe fază și a îndepărtat pericolul din propriul careu de 16 metri.
Jocul s-a mutat apoi din nou la poarta lui Gyenge, dar Schieb a șutat în blocajul unui adversar ('18).
Deblocarea tabelei s-a produs la jumătatea reprizei. În urma unei aruncări de la margine, mingea a ajuns la Makrai, care a scos pentru șutul tânărului Szilard Balogh, care l-a plasat la bara a doua, de la 12-13 metri, lateral stânga ('21).
Bucuria ciucanilor a fost de foarte scurtă durată pentru că centrarea lui Florinel Mitrea a fost de calitate, Gyenge și Apro s-au ciocnit în careul mic ca popicele și Raul Rotund a profitat, împingând mingea în plasă ('23).
Jucătorii lui Robert Ilyes au cerut lovitură de la 11 metri considerând că Natea, din zid, a respins cu brațul mingea reluată din lovitură liberă de Jebari, dar nici vorbă de așa ceva, fundașul Șelimbărului fiind atins în piept ('27).
Ultima situație de a mai umbla la tabela de marcaj i-a aparținut lui Panos, francezul care a ajuns la Șelimbăr tot de la Csikszereda, la fel ca Schieb, însă mingea șutată de mijlocaș, din marginea careului mare, s-a dus în plasa laterală ('37).
Raul Palmeș, omul potrivit la locul potrivit
Șelimbărenii au început sus și repriza secundă, dar cele două lovituri de la colțul terenului avute în primele minute au rămas fără rezultat.
Mai periculoși au fost însă ciucanii, dar Makrai n-a cadrat bine șutul, de pe 16 metri, deși nu era incomodat de niciun adversar ('55).
Revenit după intervenția chirurgicală de după fractura de piramidă nazală și purtând o mască pe față, Casian Soare a sprintat pe stânga, la câteva zeci de secunde de când a fost introdus pe teren, și a trimis în celălalt flanc, pentru Schieb, care a fost luat însă prin surprindere ('56).
Ionuț Năstăsie a recuperat o minge în marginea terenului și l-a lansat pe Rodri Hernando, care a ținut morțiș să rezolve de unul singur faza, în loc să-i paseze în fața porții, lui Soare, și l-a remarcat pe Gyenge, la șutul din interiorul careului ('58).
Golul a picat totuși, un minut mai târziu, când Panos a centrat perfect și Raul Palmeș a pus toată forța în lovitura de cap, dintre doi adversari, cu care l-a învins pe Gyenge ('59).
Puștiul de doar 16 ani putea face 3-1 la o fază în care a primit în adâncime, dar s-a încurcat în minge și a fost deposedat de Apro ('64).
Exasperați de apărarea exactă și sâcâitoare a șelimbărenilor, Veres ('66) și Bloj ('69) și-au încercat tirul de la distanță, dar au trimis alături.
Lumbu, a doua eliminare într-o lună; trei bare pentru ciucani
O mână de ajutor ciucanilor părea să le dea fundașul france Lumbu, care l-a scăpat din supraveghere pe nou-intratul Jelena și a fost eliminat direct. Pentru Lumbu, acesta e a doua eliminare în acest sezon, după cea din derbiul cu Slobozia, de la Cisndie ('72).
Cu om în plus, jucătorii lui Ilyes au presat tot mai mult, dar când defensiva ”călăreților roșii” a cedat, Roșca a fost salvat de bare.
Mai întâi Babati a trimis aproape de vinclu în stâlpul din stânga goal-keeper-ului Șelimbărului cu un șut din marginea careului mare ('73).
Ronai a lovit în același loc, zece minute mai târziu, cu un șut în cros, de la 30 de metri, de pe stânga, pentru ca Akos Nistor să ia la țintă transversala, tot de pe la 30 de metri ('90+2).
Nici Roșca n-a fost scutit de emoții, dar a scos tot ce se putea. Mai întâi a intervenit la mingea destinată de Gal-Andrezly lui Babati ('80), apoi a reținut mingea șutată de Jelena ('81), iar când a ieșit pe sub minge, la centrarea lui Csiszer, a reușit totuși să boxeze ('88).
Iar când nici barele, nici Roșca n-au mai fost în prim-plan, Csiszer a șutat alături, din unghi închis ('83), iar Nagy a reluat în blocajul lui Natea, din apropiere ('88).
Până la urmă, ”călăreții roșii” au scăpat cu bine din iureșul ciucanilor și au plecat spre casă cu toate cele 3 puncte, la capătul unui meci în care au avut și de suferit, dar au reușit să speculeze la maximum momentele bune avute.
CSC Șelimbăr are acum 27 de puncte, care s-ar putea transforma peste o săptămână în 30, pentru că, în runda viitoare, primesc vizita Progresului Spartac, ultima clasată, singura echipă fără victorie în actualul sezon al Ligii 2.
FK CSIKSZEREDA – CSC 1599 ŞELIMBĂR 1-2 (1-1)
Au marcat: Szilard Balogh '21 / Raul Rotund '23, Raul Palmeș '59.
FK CSIKSZEREDA: Gyenge – Gal-Andrezly, Apro, Kelemen (cpt.), Bloj (Csiszer '77) – Veres, J. Nagy – Jebari (Babati '70), Bakos (A. Nistor '70), Balogh (Ronai '81) – Makrai (Jelena '70). Antrenor: Robert Ilyes. Rezerve neutilizate: Karacsony, Magyari, B. Pinter, B. Szabo.
CSC 1599: Al. Roșca – Palmeș, Lumbu, Natea, Fl. Mitrea – Panos, Moussinga – Schieb (Babovic '77), I. Năstăsie (cpt.) (Căt. Alexe '70), Rodri Hernando, Rotund (C. Soare '56). Antrenor: Claudiu Niculescu Rezerve neutilizate: Mitrovic, Drăghescu, Răducioiu, Al. Luca, Vînău, Gliga.
Arbitru: Ovidiu Robu (Chitila/Ilfov). Asistenți: Cosmin Bojan (Tg. Mureş), Marian Istrate (Buftea/Ilfov). Rezervă: Raul Sebastian Bădărău (Hunedoara).
Observator CCA: Mircea Ciglenean (Cluj).
Observator FRF: Bogdan Gheorghiță (Vaslui).
Cartonașe galbene: Gal-Andrezly '14 / Năstăsie '18, Marian Bordean (delegat) '88, Al. Roșca '90+2.
Cartonașe roșii: – / Lumbu '72.
Stadion: ”Municipal” Miercurea Ciuc.