Articol
Antrenorul lui Hermannstadt, Marius Măldărășanu, a declarat, în conferința de presă de după meciul de la Galați, că sibienii au pierdut două puncte, dar totodată a recunoscut că echipa sa a făcut un joc mai moest și n-ar fi meritat victoria.
”Am avut situații în care puteam juca printre fundașii centrali sau în spatele apărării și a ieșit acel gol, dar după VAR a fost ofsaid, plus alte momente în care puteam profita. Un joc urât, nu foarte spectaculos, însîă suntem așa, puțini supărați pentru că am luat gol pe o greșeală, poate singura sau printre puținele, pentru că au mai fost, poate, greșeli care sunt normale, dar greșeli mari, care se pot vedea pe tabelă, a fost doar una singură, din faza din care a ieșit penaltiul, în minutul 88. Și am pierdut două puncte! Spun asta pentru că, în momentul în care pierzi (n.a. puncte) pe final, te simți un pic frustrat. Nu c-am fi meritat toate cele 3 puncte, datorită calității jocului, dar ca minut în care am primit golul și datorită efortului pe care l-au făcut băieții și jocului interpretat din punct de vedere tactic, defensiv, erau 3 puncte mari pentru noi în clasament. Mergem înainte, vor veni meciuri grele în continuare, până la etapa următoare avem un meci de Cupă, va trebui să ne refacem bine pentru că ne dorim să mergem mai departe din grupe”, a spus Măldărășanu.
Tehnicianul ”alb-roșilor” a evitat să se pronunțe, întrebat fiind dacă Oțelul și Hermannstadt seamănă între ele, dat fiind faptul că sunt echipele cu cele mai multe reultate de egalitate din actualul sezon al Superligii.
”Nu știu dacă sunt în măsură să spun lucrul ăsta. Noi, acest meci l-am judecat prin prisma adversarului pentru că în general construim, încercăm să ieșim la joc, dar știam foarte bine ce le convine celor de la Galați și am încercat să nu le dăm posibilitatea să aibă spații. Asta s-a întâmplat! Normal, sunt situații în care poți juca și după adversar, dar asta nu însemna că noi nu trebuia să ne facem jocul. Au fost momente în care am avut o posesie bună, dar pe început trebuia să fim eficienți pentru că eram conștienți că nu vom avea foarte multe ocazii împotriva Oțelului. Și am fost! N-am avut multe (n.a. ocazii), a intrat Cristi Neguț, a pus presiune și a reușit să iasă acel gol. Poate nemeritat, ca și curs al jocului dar un gol muncit. Din păcate, n-am reușit să plecăm cu 3 puncte pentru că, într-adevăr, câteodată poți câștiga și când joci prost, câteodată Dumnezeu îți dă cu două mâini și trebuie să iei. Noi, din păcate pentru noi, n-am luat!”, a adăugat Măldărășanu.