Ediția a VI-a a Marelui Premiu al Sibiului la viteză pe traseu montan, în weekend, la Curmătura Ștezii. Accesul spre stațiunea Păltiniș se poate face pe Călugăru’

Acasa >

Articol

 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

 

Sâmbătă, 28 octombrie, la Curmătura Ștezii se va desfășura cea de-a VI-a ediție a Marelui Premiu al Sibiului la viteză pe traseu montan, eveniment organizat de Sibiu Rally Team. Competiția este dedicată în mod special celor care doresc să-și descarce adrenalina într-un cadru organizat și sigur, la fața locului urmând să fie prezente echipaje ale Ambulanței, Pompierilor, Jandarmeriei și Poliției, pe traseu sau la locul de start, anunță organizatorii.

La acest eveniment vor fi prezenți viitori piloți, atât amotori, cât și sportivi care și-au făcut deja debutul în diferite competiții automobilistice locale, regionale sau naționale.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Cu această ocazie, drumul dntre Pensiunea Mai și intersecția cu DJ 106J – Călugăru' va fi închis circulației publice între orele 07:30 și 19:00, cu o ”fereastră” între orele 13:30 și 14:00.

Cei care doresc însă să ajungă în stațiunea Păltiniș în intervalele în care circulația este închisă între Pensiunea Mai și intersecția cu Călugăru', o vor putea face pe drumul ce leagă Gura Râului de Călugăru'.

Viteza pe traseu montan (VTM), sau cum mai este cunoscută în lumea automobilistică, viteza în coastă, este cea mai spectaculoasă ramură a sportului auto ce nu se desfășoară pe circuit. O etapă se desfășoară pe un traseu închis circulației publice, numai în urcare. Este genul de automobilism sportiv în care performanța ține în primul rând de măiestria pilotului, talentul și modul în care reușește acesta să fie echilibrat pe tot parcursul probelor, mai puțin de performanța materialului de concurs. Înscrierea participanților se face prin trimiterea cererilor organizatorului, cu cel puțin 10 zile înainte de competiția propriu-zisă. Verificările administrative au loc vineri, 27 octombrie, iar cele tehnice, sâmbătă, 28 octombrie, începând cu ora 7:30. Vor fi verificate actele participanților, valabilitatea permisului de conducere, împuternicire, asigurări RCA, actele mașinii... Verificările tehnice constau în verificarea sumară a stării tehnice a mașinii și a echipamentului de securitate.

Manșele de antrenament și de recunoaștere, și anume două urcări, au loc sâmbătă, 28 octombrie,  constând in parcurgerea în regim de concurs a traseului pentru familiarizarea cu dificultățile traseului.

Manșele de antrenament cronometrate se desfășoară după recunoașterea traseului, cu startul la minut și sunt necesare pentru a stabili ordinea de start.

Antrenamentele oficiale și manșele de concurs, două la număr, au loc tot sâmbătă, 28 octombrie, începând cu ora 14:15 și se vor desfășura cu startul în ordinea inversă clasamentului din antrenamentele cronometrate.

Clasamentele se întocmesc în funcție de cilindree și de cumularea timpilor din cele două manșe.

Festivitatea de premiere are loc imediat după încheierea competiției prin oferirea de cupe și medalii primilor trei clasați.

Întreaga acțiune este cofinaată de Primăria Municipiului Sibiu prin Agenda Cultural-Sportivă, cu sprijinul Consiliului Județean Sibiu, a Inspectoratului Județean de Poliție Serviciul Rutier, ISU Sibiu, Inspectoratului de Jandarmi Județean Sibiu, San Med Sibiu și Matec Tehnik CNC, declară Dan Magoș, președintele Sibiu Rally Team, organizatorul evenimentului. 

 

 

Autor
26 octombrie 2023 la 12:02

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Dan FRÂNCU
acum 7 ore
Sărbătoarea mountain bikingului din nordul județului, la Medias Bike Marathon
Pasionații de ciclism montan mai au la dispoziție doar câteva zile pentru a răspunde pozitiv provocării organizatorilor Mediaș...
Județ
2 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 8 ore
Măldărășanu, după remiza cu Farul: ”Aceeași meteahnă a noastră, nu învățăm din greșeli”. Motivul pentru care nu e supărat pe jucătorii săi
Antrenorul echipei sibiene era dezamăgit, la finalul meciului de la Ovidiu, pentru faptul că echipa sa a obținut...
Actualitate
3 min de citit
Autor Comunicat de presa
acum 8 ore
Sibiul devine capitala baschetului feminin U14!
Imediat după Sărbătorile Pascale, debutează ultima faza a Campionatului Național de Baschet Feminin U14! CSS Sibiu și Federația...
Actualitate
4 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 8 ore
”Lupul singuratic”, dat jos din trenul cu care se întorcea de pe Litoral de ”naș”, după ce a pedalat peste 550 de kilometri să asiste la meciul cu Farul!
Suporterul sibian care parcurge anual mii de kilometri cu bicicleta pentru a asista la meciurile din deplasare ale...
Actualitate
4 min de citit