Articol
În urma succesului cu 4-0 obținut în fața lui Dinamo, duminica trecută, doi dintre jucătorii de la Hermannstadt au fost incluși de Liga Profesionistă de Fotbal în”Echipa etapei”. Silviu Balaure a înscris o ”dublă” împotriva ”câinilor roșii”, cu cele două reușite ajungând la 20 de goluri în prima divizie din România. Al doilea este Baba Alhassan, ghanezul ”închizând” tabela, în prelungiri, cu un șut în vinclu.
Componența echipei etapei a XIII-a a Superligii și caracterizările făcute pe lpf.ro jucătorilor și antrenorului Florin Pîrvu, în cele ce urmează:
Portar
JESUS FERNANDEZ (FC Voluntari) – Pentru a doua rundă la rând, portarul ilfovenilor a închis excelent poarta şi a prins ”Echipa etapei".
Fundași
SENIKO DOUA (Petrolul Ploiești) – A dominat flancul drept. A contribuit la succesul prahovenilor cu o pasă decisivă.
RICARDINHO MIRANDA (FC Voluntari) – A făcut un joc defensiv foarte bun, contribuind din plin la punctul scos de FC Voluntari în duelul cu liderul clasamentului.
DRAGAN LOVRIC (Oţelul Galați) – Din nou, fundaşul croat s-a dovedit a fi ca un zid în faţa atacanţilor adverşi. Este liderul celei mai bune defensive din Superliga României.
LUCIAN DUMITRIU (Petrolul Ploiești) – A depus un efort consistent pe toată durata partidei. A făcut perfect ambele faze de joc.
Mijlocași
SILVIU BALAURE (FC Hermannstadt) – Trece printr-o perioadă excelentă din cariră. Cu cele două goluri marcate, a ajuns la 20 pe prima scenă din România.
ISNIK ALIMI (Sepsi OSK Sf. Gheorghe) – A contribuit cu o dublă la succesul reuşit de covăsneni, venit după o perioadă cu rezultate sub aşteptări.
BABA ALHASSAN (FC Hermannstadt) – O evoluţie foarte bună la centrul terenului. Şi-a trecut în cont primul gol din acest sezon.
ADNAN AGANOVIC (Sepsi OSK Sf. Gheorghe) – Introdus la pauză, s-a dovedit a fi o mutare câştigătoare. A marcat rapid şi a fost implicat intens în majoritatea acţiunilor din partea secundă.
Atacanți
FUNSHO BAMGBOYE (Rapid București) – Continuă evoluţiile bune în tricoul giuleştenilor, pentru care a marcat primele goluri din acest sezon.
GHEORGHE GROZAV (Petrolul Ploiești) – A marcat cu o execuţie de fineţe. A fost al 35-lea gol reuşit în 141 de meciuri disputate în principala competiţie internă.
Antrenorul etapei
FLORIN PÎRVU (Petrolul Ploiești) – Tehnicianul ploieştenilor a pregătit meciul cu mare atenţie. Petroliştii au blocat sus multe dintre atacurile adversarilor şi au fost periculoşi de fiecare dată când au urcat în atac.