ION ANDREIŢĂ – AMPRENTA UNUI GÂND: O REMARCABILĂ CARTE DE REPORTAJE LITERARE

Despre cei doi scriitori nu ştiam mare lucru, dar, ulterior, am aflat că Rodica Lăzărescu este coordonatoarea revistei „Pro Saeculum” şi autoare de manuale didactice, dicţionare şi lucrări ortografice, iar Ion Andreiţă are la activ peste 30 de volume, abordând cam toate speciile literare: poezie, proză, cărţi de călătorii, traduceri în şi din scriitori străini, publi­cistică. Una dintre cărţile deosebit de interesante este cartea de reportaje literare cu titlul „Amprenta unui gând”, apărută la Editura UZP (Uniunea Ziariştilor Profesionişti din România), în anul 1918. După publicarea articolului amintit, am rămas în bune relaţii de amiciţie, cu atât mai mult cu cât şi dânsul este un important „juvete”, din comuna Perieţi, judeţul Olt.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Extrem de mare bucurie am trăit când domnul Ion Andreiţă mi-a trimis un colet cu mai multe exemplare din revistele literare „Sud” şi „Bucureştiul cultural şi artistic”, dar şi cartea amintită mai sus, deci „Amprenta unui gând” cu o frumoasă dedicaţie care mă măguleşte şi mă onorează. Cuprinsul cărţii este unul din cale-afară de bogat în conţinut, aria temelor prezentate fiind foarte cuprinzătoare şi extrem de diversă.

Volumul înglobează peste 120 de episoade grupate, prin tematici apropiate, în următoarele capitole: „ Amprenta unui gând” ( ce frumos titlu!), „Drama apostolilor neamului”, „Scrisori natale” şi „ Vitralii”.

Autorul-reporter, beneficiind de faptul că a lucrat ani în şir ca gazetar la ziarele „Scânteia tineretului” şi „România liberă”, a avut ocazia să străbată la pas drumurile ţării, de-a lungul şi de-a latul, notându-şi în carnetul de reporter ceea ce a văzut şi auzit în aceste deplasări în cele mai îndepărtate locuri ale ţării. Dar nu numai atât. Prin faptul că soţia sa, Lia-Maria Andreiţă, artist plastic şi, la rându-i scriitoare, dar şi lucrând în diplomaţie în diferite ambasade din unele state europene, a putut să asiste la unele manifestări petrecute în aceste locuri şi să culeagă date şi informaţii pe care, cu deosebitu-i talent de reporter frenetic,
le-a aşternut în pagină de carte.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Sunt prezentate în cartea respectivă o paletă uriaşă de întâmplări, evenimente, fapte, situaţii, protagoniştii acestora fiind un număr impresionant de specialişti, ce s-au manifestat în diverse sfere ale vieţii pe absolut toate planurile. Vom face cunoştinţă, în acest sens, cu o imensă pleiadă de personalităţi din domeniile politicii, literaturii, artelor plastice, muzicii, şcolii, sculpturii, et caetera. Cred că nu exagerez cu nimic afirmând că lucrarea în speţă are în paginile ei atâtea nume încât uşor se poate lua la întrecere cu „ Istoria literaturii de la origini…” a lui G.Călinescu sau de ce nu, chiar cu ”Paginile Aurii”. E drept că unele persoane sunt portretizate, analizate mai în profunzime, altele doar amintite în varii situaţii, în raport cu unele fapte, întâmplări, evenimente.

Şi pentru că, nu de mult, s-au împlinit 150 de ani de la moartea unuia din cei mai importanţi oameni ai acestui pământ, domnitorul Alexandru Ioan Cuza, vom exemplifica cu unele date şi informaţii, mai mult sau mai puţin cunoscute, din activitatea acestuia, care a fost una extrem de laborioasă prin multitudinea de reforme menite a crea un stat modern în rândul celor mai civilizate ţări ale Europei. Aş aminti, aşadar, Legea nr. 394, promul­gată la 31 martie 1864 de domnitor, act normativ ce se referea la fixarea cadrului juridic de organizare administrativ – teritorială a Principatelor, după cum urmează: „fiecare comună avea o casă a comunei numită Primărie, comunele urbane aveau şi un corp de pompieri, iar în cazul când numărul locuitorilor se situa peste 6ooo de persoane aveau şi un spital”. ( idem.p.31). Noi, cei de azi, în legătură cu aceste importante instituţii de sănătate, e lucru ştiut, le-am desfiinţat, şi chiar în localităţi cu număr mult mai mare decât cel preconizat de Al.I. Cuza.

Autorul-reporter aduce în discuţie şi instituţia prefectului care era „reprezen­tantul guvernului în judeţ învestit cu cele mai largi prerogative de conducere politică şi administrativă” ( ibidem.p.32). Funcţia de consilier nu era atribuită. De fapt, instituţia consiilor comunale, orăşeneşti şi judeţene nu exista, toate problemele respective fiind în sarcina prefecturilor. Astăzi, există două organis­me, prefectura şi consiliul care au cam acelaşi obiect al muncii, neexistând un hotar între cele două organisme. Cred că prefectura ar trebui să-şi ia în serios rolul pe care i l-a conferit istoria, fiind principalul for de conducere a judeţului.

Jurnalistul Ion Andreiţă face un apel călduros, acum, în preajma alegerilor, la cei vizaţi, să arunce ochii şi pe legislaţiile trecute din care se pot învăţa multe lucruri pozitive. Aş mai menţiona un lucru foarte important şi anume că lucrarea despre care facem vorbire este mai mult decât o carte simplă de reportaje. Scriitorul-reporter, în mai multe rânduri, îşi aduce şi obolul personal prin adăugirea unor dedicaţii în versuri. Notăm câteva titluri de episoade ce s-au bucurat de astfel de contribuţii: „Singurătatea poetului” (M.Eminescu), ”Întâlniri cu Eminescu”, „Ni se înstrăinează pământul”, „Ţara în diagonală” (referitor la numele unei localităţi-Valea dacilor), „Treceţi bata­lioane române Carpaţii” (Avram Iancu) şi multe, multe altele.

Acesta a fost/este scriitorul-jurnalist care a scris nu numai cu strălucitorul său condei, dar şi cu sufletu-i mărinimos.

Gh. Buşoiu

AMPRENTA UNUI GÂND, de ION ANDREIŢĂ, a văzut lumina tiparului la Editura UZPR, 2019.

23 octombrie 2023 la 18:12

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Mihai POP
acum 14 ore
„Omul Verde” pleacă la drum: periplu prin 14 biserici din Transilvania cu simboluri celtice
Debutul sezonului turistic de la Richiș vine cu o propunere interesantă pentru iubitorii istoriei medievale: circuit destinat „Omului...
Actualitate
3 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 18 ore
(ACTUALIZARE) Săptămână perfectă pe ”Municipal”, pentru sibieni! FC Hermannstadt o învinge pe ”Bătrâna Doamnă” cu 3-0
FC Hermannstadt încheie o săptămână perfectă cu o victorie cu UTA. Pe o vreme câinească, jucătorii lui Marius...
Actualitate
6 min de citit
Autor Dan FRÂNCU
acum 18 ore
„Nunta avrigenească” – pe scena Casei de Cultură Avrig
Prezentarea obiceiului de nuntă din Avrig (o versiune adaptată pentru spectacol), a fost principalul reper din programul Spectacolului...
Actualitate
2 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 19 ore
Sărbătoritul zilei, Alexandru Luca, și-a făcut cadou un gol: ”Mă bucur că am dat dovadă de atitudine, de caracter”
Venit sub formă de împrumut, în iarnă, de la FC Hermanstadt, mijlocașul Alexandru Luca a înscris primul său...
Actualitate
3 min de citit