Articol
În general, războiul înseamnă nenorocire, însă pentru unii politicieni poate fi un ajutor. Bunăoară, pentru Volodimir Zelenski e o pacoste confruntarea din Israel, căci nu mai captează toată atenția planetei, iar când a vrut să bage capul în poză, să meargă în zona de conflict, i s-a spus, politicos, că nu e momentul. Pentru politicienii de la București, faptul că românii urmăresc ceea ce se întâmplă în Israel și Fâșia Gaza, de parcă s-ar uita la un film de acțiune, e mană cerească. Mulți au uitat brusc de problemele de la noi, de faptul că economia bate în gol, că în ciuda statisticilor nivelul de trai intră la apă în fiecare zi. Tot din statistici aflăm că anul acesta și-au încetat activitatea mai multe companii decât în 2022, ceea ce, e la mintea cocoșului, înseamnă o lovitură pentru economie. Vinovate pentru această situație nu sunt doar tendințele globale, ci și politicile fiscale aberante promovate de ai noștri politicieni hulpavi și neștiutori de carte. Când pesediștii au aruncat în aer micile afaceri, taxând la vrac contractele cu opt ore și pe cele cu timp parțial de lucru, liberalii au acuzat măsura, spunând, pe bună dreptate, că e contraproductivă, că sugrumă micii întreprinzători și că vor face tot ce pot pentru a îndrepta lucrurile. Rotativa guvernamentală i-a dus pe urmașii brătienilor la cârma finanțelor, dar mult afurisita măsură luată de pesediști a rămas neatinsă. Ceea ce ne întărește convingerea că tot jocul de scenă de anul trecut nu a fost altceva decât o încordare cu miză electorală, una din nenumăratele tentative de aburire a alegătorilor. De fapt, ceea ce se întâmplă cu românii obișnuiți, cu economia, nu reprezintă subiecte de interes pentru politicieni. Aceste teme contează doar în măsura în care se pot transforma în dispută electorală, în dialoguri pe cât de contondente, pe atât de teatrale purtate de cațavencii și brânzoveneștii zilelor noastre. Economia românească nu are cum să se revigoreze printr-un miracol, e nevoie de măsuri bine gândite, corect calculate, nu de heirupisme și experimente ce ne transformă în veșnici cobai. Niciodată un pseudo-mecanic nu-ți va putea repara mașina, bazându-se pe experiența acumulată exclusiv din discuții prinse din zbor, de pe la alții. Problema e că în mașinuța asta numită economia românească și-au băgat mâna, în ultimele decenii, tot felul de nepricepuți, plini de ei, de au pus-o pe butuci. Ca să nu mai vorbim de faptul că unii au plecat și cu piese. Întrebați de motor? Poate că l-au luat și pe ăla și l-au dus la fier vechi.