Articol
Nou-promovată în Liga 3, ACS Mediaș ar putea ajunge pr primul loc în clasamentul Seriei 9 cu o etapă înainte de finalul turului sezonului regular. Echipa lui Mihai Ianc joacă asăti, de la ora 15:00, pe teren propriu, cu Industria Galda, singura formație din serie care încă n-a câștigat vreun meci în actualul sezon.
Medieșenii vin după o serie foarte bună de cinci victorii care i-a propulsat pe locul secund. Formația din localitatea de pe malurile Târnavei Mari are 16 puncte, tot atâtea câte are și liderul Unirea Ungheni, însă mureșenii au un golaveraj mi bun (+7).
Echipa lui Ianc vine după un succes într-o deplasare dificilă, la Bistrița-Năsăud, pe terenul unei formații care are, de asemenea, drept obiectiv promovarea. Mediașul s-a impus cu 1-0 prin golul lui Mihai Țala din debutuș întâlnirii.
Înaintea acestui joc, medieșenii câștigaseră cu scor de neprezentare pe teren propriu (3-0), cu echipa Academiei de Fotbal Viitorul Cluj.
De cealaltă parte, echipa din Galda a scos in extremis un punct, acum o săptămână, pe propria arenă, cu Metalurgistul Cugir (2-2), golul egalizator fiind marcat în al treilea minut al prelungirilor dintr-o lovitură de la 11 metri.
În precedenta deplasare, Industria Galda obținuse un nou punct, la Alba Iulia, cu CSM-ul (1-1), iar înaintea acestui meci pierduse, pe teren propriu, cu liderul Unirea Ungheni (3-1).
Echipa din județul Alba este campioana egalurilor în Seria 9, cu cinci remize din șapte meciuri.
În cazul unei eventuale victorii, coroborată cu un succes al gazdelor sau un rezultat de egalitate la Cugir, unde joacă liderul Unirea Ungheni, Mediașul ar urca pe primul loc chiar înaintea ultimei etape din tuul sezonului regular, etapă în care se vor întâlni, la Ungheni, echipa locală Unirea și ACS Mediaș.
Partina dintre ACSM Mediaș și Industria Galda va avea loc astăzi, de la ora 15:00, pe terenul 2, cel de iarbă, al Stadionului ”Gaz Metan”.
Partida va fi arbitrată de o brigadă avându-l pe Adrian Diaconu din București la centru, Nicolas Spînu și Răzvan Marin, ambii de asemenea din Capitală, la cele două linii.
Marcel Savaniu (Satu Mare) va observa din partea Comisiei Centrale a Arbitrilor, iar Claudiu Ștefan (Orăștie), din partea Federației Române de Fotbal.
LIGA 3, SERIA 9, ETAPA A VIII-A, 13-14 OCTOMBRIE, ORA 15:00
Vineri, 13 octombrie
CSM Avântul Reghin – CSM Unirea Alba Iulia
Metalurgistul Cugir – Unirea Ungheni 2018
ACS Mediaș 2022 – Industria Galda
ACS Tg. Mureș 1898 – Gloria 2018 Bistrița-Năsăud
Sâmbătă, 14 octombrie
CS Universitar Alba Iulia – Viitorul Cluj
CLASAMENT
1. Unirea Ungheni 7 5 1 1 13-6 16
2. ACS MEDIAȘ 7 5 1 1 9-3 16
3. CS Universitar Alba Iulia 7 4 1 2 10-4 13
4. Gloria Bistrița-Năsăud 7 3 3 1 16-6 12
5. Metalurgistul Cugir 7 3 2 2 10-12 11
6. CSM Unirea Alba Iulia 7 2 2 3 8-13 8
7. Avântul Reghin 7 1 2 4 6-9 5
8. Industria Galda 7 0 5 2 9-15 5
9. Viitorul Cluj 7 1 2 4 6-16 5
10. ACS Tg. Mureș 7 1 1 5 11-14 4