Șeful Apărării Suedeze, generalul Micael BYDEN, în vizită la HQ MND-SE

Acasa >

Articol

Comandantul suprem al Forțelor Armate Suedeze, generalul Micael. BYDEN, a întreprins o vizită în România la invitația șefului Statului Major al Apărării.Ca atare prima întrevedere a oaspetelui suedez a avut loc la sediul MApN. Aici, Șeful Statului Major al Apărării, generalul Daniel Petrescu și omologul său din Regatul Suediei, generalul Micael Bydén au avut pe agenda de lucru mai multe teme majore. Printre ele menșionă analiza situației regionale de securitate dar și a măsurilor aliate menite a consolida postura/demersurile ”de descurajare și apărare”. Cei doi decidenți militari au avut în vedere și subiecte legate de dezvoltarea dialogului strategic dintre cele două armate precum și a cooperării aplicate în planul instruirii comune. Totodată, cei doi oficiali au discutat despre stadiul proiectelor PESCO (Cooperare Structurată Permanentă) din cadrul inițiativei UE în domeniul apărării și despre participarea celor două armate la misiuni și la Grupurile Tactice de Luptă ale Uniunii Europene. Programul delegației a inclus vizitarea Comandamentul Diviziei Multinaționale de Sud-Est. Ulterior au fost vizitate și sediile Statelor Majore ale Forțelor Aeriene și Navale din garnizoana București.
Declarațiile distinșilor oficiali militari
—————————————————- 
Șeful Apărării Suedeze, generalul Micael BYDEN, la finalul vizitei sediul Headquarters Multinational Corps Southeast avea să declare următoarele: "Este o onoare și o mare plăcere să vizitez România, Forțele Armate și HQ MND-SE. Vă mulțumim că ne ajutați să înțelegem care sunt provocările și oportunitățile din regiunea dumneavoastră", a spus șeful Apărării Suedeze: Generalul Micael. BYDEN mai făcut referiri la rolul și misiunea acestui HQ NATO, mai ales după ce trupe aliate au fost dislocate în România ca parte a Prezenței Forward NATO, contribuind la întărirea descurajării și securității pe flancul estic al Alianței. „Ca oaspeți ai NATO, ne pregătim să fim un aliat relevant din prima zi!” a subliniat generalul BYDEN, referindu-se la procesul de aderare la Organizația Tratatului Atlanticului de Nord ca al 32-lea stat membru. Generalul Daniel Petrescu a subliniat că armata Regatului Suediei face parte din categoria celor mai apropiate armate partenere ale NATO. „Împărtășim aceleași valori și răspundem împreună la aceleași provocări de securitate în Europa. Războiul readus pe continentul european de Federația Rusă a generat și o reconfigurare aliată semnificativă prin accederea Finlandei în NATO.” – continuând: ” Ne așteptăm ca, în viitorul cât mai apropiat, să ne antrenăm împreună ca aliați NATO și cu militarii suedezi. Suntem deschiși pentru proiecte de extindere a cooperării militare în toate formatele, bilateral, UE și NATO”.

 

Imagine intercalată
Imagine intercalată
Autor
09 octombrie 2023 la 06:54

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Ovidiu BOICA
acum 8 ore
”Călăreții roșii” au câștigat amicalul cu liderul Ligii a IV-a, FC Inter
Echipa din Șelimbăr s-a impus, vineri, la Cisnădie, pe Stadionul ”Măgura”, cu 5-1 în fața ocupantei primului loc...
Actualitate
2 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 10 ore
Doar o jumătate de cadou pentru Măldărășanu la împlinirea a 50 de ani. FC Hermannstadt a remizat la Ovidiu, cu Farul
Echipa sibiană a terminat la egalitate, sâmbătă, pe terenul Farului, ratând posibilitatea de a reveni pe primul loc...
Actualitate
5 min de citit
acum 1 zi
Video: Vinerea mare la biserica de pe Mihai Viteazu
Trecerea pe sub Sfântul Epitaf la slujba Prohodului din Vinerea Mare, biserica cu hramurile Înălţarea Domnului şi Sfântul...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 1 zi
Anunț important din partea Muzeului ASTRA privind accesul la Slujba de Înviere
Credincioșii care doresc să participe la Slujba de Înviere de la Biserica din Bezded, din cadrul Muzeului ASTRA...
Actualitate
1 min de citit