Articol
Fostul mare arbitru român, purtător al ecusonului FIFA, Ion Crăciunescu, a declarat, la DigiSport, că golul Rapidului din meciul de pe ”Municipal” cu FC Hermannstadt, marcat de Alexandru Ioniță, ar fi trebuit invalidat pentru că, la faza respectivă, Paul Iacob îl faultase pe Daniel Paraschiv, în săritură, la mijlocul terenului.
”Sare la minge? Mie mi se pare că nu sare la minge, sare în spatele lui (n.a. Daniel Paraschiv) și e fault. Dacă participa la joc, era o problemă (n.a. că Paraschiv a fost descălțat), dar el nu participă la joc. După mine, este fault. Ajunge târziu și sare în el. Mai întâi este contactul că sare în el. Dacă era invers, lovea mingea și apoi era contactul, vorbeam despre altceva. Golul trebuia invalidat”, a declarat Ion Crăciunescu în emisiunea Fotbal Club de la DigiSport.
Crăciunescu a fost surprins de faptul că arbitrul Szabolcs Kovacs era foarte bine plasat, însă a decis să lase jocul să continue.
Crăciunescu a adăugat că, în finalul întâlnirii, sibienii ar fi trebuit să primească o lovitură de la 11 metri la o intervenție asupra lui Oroian: ”Joacă vreunul mingea? Nu joacă niciunul! L-au prins (n.a pe Oroian) într-o menghină doi jucători”.
Altfel, fost arbitru și, totodată, fostul președinte al Comisiei Centrale a Arbitrilor spune că nu își explică de ce fratele lui Istvan Kovacs, Szabolcs, primește atât de multe delegări, în condițiile în care prestațiile sale nu sunt din cele mai apreciate.
Fostul mare arbitru susține că nu înțelege de ce fratele lui Istvan Kovacs este delegat în continuare la partidele din SuperLiga României în contextul greșelilor numeroase pe care le comite.
”E o deosebire enormă între Istvan Kovacs și fratele lui. Fratele lui primește meciuri și eu nu știu pe ce criteriu, că văd că la fiecare meci produce greșeli. El e acolo, uitați-vă ce bine este plasat. Trebuie să mai înțelegi și jocul. El consideră că nu e…”, a răbufnit Ion Crăciunescu.