Criticul Ion DUR despre autori aflați în carantină ideologică

Acasa >

Articol

Evenimentul cultural va avea loc joi, 12 octombrie, ora 18:00, la Biblioteca ASTRA din Sibiu, la parterul corpului nou. Criticul și eseistul sibian invită pe cei interesați de publicistica și filosofia din România Mare la o dezbatere despre trei autori interbelici: Nae IONESCU, Vasile BĂNCILĂ și Horia STAMATU. Pre-textul este dat de tot atîtea monografii pe care exegetul le-a finalizat în ultimii ani: Nae Ionescu, Între metafizică, politică și teologie (Editura Muzeul Literaturii Române, 2022), „Cazul” gînditorului Vasile Băncilă (Editura Muzeul Literaturii Române, 2020) și Publicistul Horia Stamatu, între exces politic și echilibru spiritual (Editura Limes, 2020).

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Toți acești autori, mai mult sau deloc cunoscuți (de recunoaștere, nici vorbă), stau de bună vreme în carantină ideologică, îndeosebi pentru orientarea politică pe care au avut-o în perioada interbelică. Ion Dur propune, pentru recuperarea și resemnificarea lor, o grilă de interpretare pe care exegeții de pînă acum fie au ocolit-o din varii motive, fie pur și simplu n-au putut ajunge la judecățile și silogismele care să discearnă cu spirit critic nuanțele adevărului sine ira et studio, adică fără ură și părtinire. Aderența legionară a autorilor este descifrată de Ion Dur deopotrivă cu distanță și un anume patos, dar este un examen ferit de excesele maladive, dacă nu cumva formularea este un pleonasm, ale îndeosebi neomarxistei corectitudini politice, căreia au căzut victime în ultima vreme mulți autori incomozi.

Invitații acestui mic simpozion vor fi universitarii: Constantin NECULA și Gabriel HASMAȚUCHI, care, alături de exeget, vor evidenția sporul cognitiv și axiologic al acestor demersuri de arheologie intelectual-critică.

Monografia care te întregește! – iată promisiunea și îndemnul pe care le face Ion Dur cititorilor săi, pe care-i invită la un fel de relaxat picnic cultural-filosofic, cu un rost îndoit: să-i redea pe cei trei autori în „mărime naturală”, necontrafăcuți, dar, totodată, să-i și restituie ca gînditori importanți istoriei ideilor spațiului românesc. Prin opera lor, cei trei autori – Nae Ionescu, Vasile Băncilă și Horia Stamatu – rostesc către tabla de valori a culturii noastre: „Făceți-ne loc!”

Imagine intercalată
Imagine intercalată
04 octombrie 2023 la 11:48

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Dumitru CHISELIȚĂ
acum 31 minute
…”Nu aveam de unde să ştiu că e ilegal să am un astfel de simbol pe pragul locuinţei”, spune cel acuzat că şi-a decorat locuinţa cu o svastică
Gabriel Popovici, bărbatul cercetat că şi-a ornat intrarea în locuinţa sa din Agnita cu o svastică, transmite, într-un...
Actualitate
5 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 50 minute
Sibienii, încurajați să citească zilnic. Specialiștii spun că lectura poate combate depresia
De Ziua Mondială a Cărții și a Drepturilor de Autor, Direcția de Sănătate Publică Sibiu informează localnicii cu...
Actualitate
2 min de citit
Autor Nedeia Dicu
acum 2 ore
„Festivalul Grădinilor” „înflorește” în parcarea KFC
În weekend-ul care urmează parcarea de la KFC va „înflori” cu prilejul „Festivalului Grădinilor”. În perioada 25 -...
Eveniment
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 2 ore
Actualizare/ Cauza incendiului de la halele din Sibiu. Nu sunt victime
Actualizare: Potrivit ISU Sibiu, în urma verificărilor făcute la fața locului, pompierii au stabilit cauza probabilă de izbucnire a...
Actualitate
1 min de citit