Copiii se descurcă bine! Cu o echipă având media de vârstă de sub 20 de ani, Interul e pe podiumul Ligii a IV-a Sibiu

Acasa >

Articol

 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

S-au scurs primele cinci etape din Liga a IV-a, primul eșalon județean, iar ediția din acest an se anunță mai animată decât cele pretendente. Disputa pentru locurile fruntașe este mult mai interesantă și mai plină de suspans.

Alcătuită în proporție de 90-95 la sută din juniori sau foști juniori de la școala privată de fotbal FC Interstar, cu caare se află în parteneriat, echipa Interului, pregătită de Liviu Petrușel, se află în plutonul fruntaș, ocupând un loc pe podium, având 12 puncte din 15 posibile. Până acum au înregistrat patru victorii, pierzând doar la Copșa Mică, un meci din care, cu puțin mai multă atenție, ar fi putut obține mai mult de-atât.

Despre noul proiect al ”bleu-albaștrilor”, președintele clubului., Teodor Birț, susține că, la prima vedere, se dovedește unul de bun augur, iar rezultatele nu întârzie să apară.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

”Ne-am dorit să dăm ocazia tinerilor din Sibiu, unor foști juniori sau chiar unor copii care încă n-au depășit vârsta junioratului, să se călească într-o echipă de seniori, într-un campionat care, la prima vedere, pare mult mai puternic decât în anii precedenți. Sunt câteva echipe care aspiră la primul loc, iar suprize pot apărea la fiecare meci, cum de altfel s-a și întâmplat în câteva rânduri.

Ca o primă concluzie, am văzut că jucătorii noștri au răspuns cu bine impactului cu Liga a IV-a, la nivelul seniorilor. Echipa s-a ”sudat” deja, iar Liviu Petrușel face o treabă bună. Avem 12 puncte după 5 etape, dar ar fi putut fi și mai multe. Cred că suntem pe drumul cel bun, iar pentru asta nu pot decât să îi felicit pe băieți și pe antrneorul acestora. De asemenea, mă bucur că suporterii sunt alături de noi cu adevărat, la fel și părinții copiilor, iar asta ne motivează în plus.

Cred că un prim pas într-o direcție bună și sănătoasă a fost făcut și ne dorim ca tot mai mulți copii din localitate și din împrejurimi să primească șansa de a merge mai  departe aici, aproape de casă. E un exemplu de urmat, consider eu, și sper ca și alte cluburi să ne urmeze exemplul, iar promovarea acestor tineri să fie de bun augur”, a declarat Teodor Birț.

Președintele ”bleu-albaștrilor” vorbește și despre decizia de a merge pe mâna tinerilor în noul proiect al Interului.

Sunt tineri entuziaști, care meritau să li se acorde o șansă. Am început laolaltă un nou drum și eram sigur că vor reuși să aducă unitate echipei și că vor avea același țel, acela de a face ca Interul să aibă un cuvânt de spus în noul sezon. Decizia de a da un restart echipei am luat-o după ce am analizat foarte multă vreme cele întâmplate până la momentul respectiv, în vară, dar și după ce m-am consultat cu persoane care au mult mai multă experiență în fenomen sau cu fanii pe care i-am simțit cu adevărat alături de noi. Sperăm să le dăm cât mai multe motive de bucurie și să rămână cu toții alături de acești copii, pentru că merită”, a mai spus Birț.

Antrenorul Liviu Petrușel îi are la dispoziție, în actualul sezon, pe Rareș Agîrbiceanu (19 ani), Peterfi Zoltan (19), Raul Vochescu (19), Robert Răcean (20), Darian Muntean (19), Liviu Enea (19), Cristian Standima (22), Claudiu Mărgărit (19), Yevhenii Maistrenko (18), Alexandru Ganea (19), Florin Mario Șandru (19), Raul Borcea (20), Robert Haiser (19), Mirel Balika (19), Paul Cotoară (20), Darius Grigore (19), Paul Dragomir (18), Flavius Damian (18), Volodymyr Skyba (19), Dragoș Suciu (19) și Flavius Bozan (19).

FC Intyer a debutat în noul sezon cu victoria cu scorul de 2-0 obținută pe teren propriu cu AFC Agnita. A urmat eșecul la limită cu Sparta (2-1), cu un gol încasat în ultimele minute, apoi trei succese la rând, 5-0 acasă, cu FC Tălmaciu, 4-2 la Bradu și 2-0, pe teren propriu, cu CSO Copșa Mică.

 

 

 

Autor
03 octombrie 2023 la 16:46

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Ovidiu BOICA
acum 1 zi
”Călăreții roșii” au câștigat amicalul cu liderul Ligii a IV-a, FC Inter
Echipa din Șelimbăr s-a impus, vineri, la Cisnădie, pe Stadionul ”Măgura”, cu 5-1 în fața ocupantei primului loc...
Actualitate
2 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 1 zi
Doar o jumătate de cadou pentru Măldărășanu la împlinirea a 50 de ani. FC Hermannstadt a remizat la Ovidiu, cu Farul
Echipa sibiană a terminat la egalitate, sâmbătă, pe terenul Farului, ratând posibilitatea de a reveni pe primul loc...
Actualitate
5 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 1 zi
CSU Sibiu pierde la diferență de o posesie pe terenul Rapidului după un final dezamăgitor. Pipkins putea aduce victoria în ultima secundă
Baschetbaliștii sibieni au pierdut, în Vinerea Mare, cu 72-70 pe terenul giuleștenilor, în antepenultima etapă din sezonul regular....
Actualitate
1 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 2 zile
S-a încheiat sezonul regular în cele două serii sibiene ale Ligii a V-a. Echipele din Loamneș, Cristian, Păuca și Ocna Sibiului luptă pentru promovare
Odată cu meciurile etapei a XIV-a, disputate duminica trecută, s-a încheiat sezonul regular în cele două serii sibiene...
Actualitate
1 min de citit