Articol
Pentru cei care-și mai aduc aminte de copilărie, când ploua, dar totuși era soare, se spunea că în ziua ce va urma o să fie sărbătoare. Cam așa au stat lucrurile, sâmbătă, la Mioveni. A fost soare, dar ”centralul” Dima a împărțit cu mărinimie avertismentele. A ”plouat” cu cartonașe, iar duminică, adică a doua zi, într-adevăr, va fi sărbătoare, nu?
Lăsând asta la o parte, jocul de la Mioveni n-a făcut o bună reclamă fotbalului, sau mai precis n-a fost unul spectaculos, ocaziile cu adevărat periculoase fiind rare, cu un plus totuși pentru echipa lui Eugen beza. Care Beza, lăsat să-i pregătească pe ”vulturii violeți” după îndepărtarea lui Alex Pelici, s-a aflat cu această ocazie față în față cu fosta sa echipă, fără să-i mai recunoască însă pe prea mulți dintre jucătorii pe care i-a pregătit la Șelimbăr, din acea perioadă mai supraviețuind doar portarul Mitrovic, Natea, Monea, Radu Crișan și Alex Luca!
Piteștenii au început mai hotărâți, dar primul șut pe spațiul porții lui Roșca l-am consemnat de-abia în minutul 12, când Haită a trimis de la distanță, cu pământul, exact pe direcția goal-keeper-ului însă.
La cealaltă poartă, autorul ”dublei” din victoria de acum o săptămână, cu Gloria Buzău (2-1), Rodri Hernando, a fost destinatarul unei mingi lungi, trimise de Palmeș, din defensivă, însă Bucur a fost mai rapid și a reținut, cu prețul unui fault ('21).
Năstăsie și-a încercat tirul, fără precizie ('26), iar șutul lui Monea, din marginea careului mare, a fost deviat în corner ('33).
Nici Buhăcianu, fostul atacant al lui Hermannstadt, n-a prins cadrul porții, șutând într-un adversar ('34), dar emoții mai mari au avut piteștenii, Raul Palmeș primind surprinzător în preajma careului advers și învingându-l pe Bucur, dar asistentul de pe acea parte, slătineanul Doru Zamfir, flutura deja steagul, ofsaid ('44).
Ocazii (doar) la poarta Șelimbărului
Repriza secundă a avut ceva mai mult nerv, dar în prim-plan a fost arbitrul Dima, care a împărțit cu generozitate avertismente în ambele tabere, fie că a fost cazul, fie că nu, în schimb a lăsat să treacă cu vederea alte faze unde chiar s-ar fi cuvenit să umble la buzunarul cu cartonașe.
Prima situație de gol nu s-a mai lăsat atât de mult așteptată, Buhăcianu punându-i mingea pe frunte lui Bogdan Rusu, care a reluat însă în rațele lui Roșca ('49).
Patru minute mai târziu, Rusu a trecut la serviciu, pentru bulgarul Angelov, dar acesta n-a nimerit nici măcar poarta, de la bara a doua, reluând în cros pe lângă, din apropiere.
”Centralul” Dima, impasibil la penaltiurile cerute de gazde
Argeșșenii au cerut penalti după o lovitură de la colțul terenului, considerând că pe unul dintre jucătorii lui Claudiu Niculescu l-a lovit mingea în braț, dar ”centralul” Dima nu a dat nimic ('54).
Peste un minut, Angelov a șutat în blocajul lui Lumbu, iar pe contraatac Rodri Hernando a încercat să-l surprindă pe Bucur cu o reluare de la mijlocul terenului, dar a greșit ținta ('56).
Și Vali Buhăcianu a încercat să-i forțeze mâna lui Dima, să dea penalti, dar și-a dat și el seama că nu putea primi nimic și a încasat ”galbenul” cu zâmbetul pe buze ('57).
Loviturile de la colțul terenului bătute de Rădescu, intrat la pauză, au semănat ceva pericol în careul ”călăreților roșii”. Turda a trimis peste transversală, cu capul, în urma unui astfel de corner de pe dreapta ('67), apoi l-a imitat Tudose, reluarea ultimului fiind ceva mai spectaculoasă ('73).
Între cele două faze, Turda și Tudose au plonjat ca-n bazin în careul advers, unul lângă celălalt, dar niciunul n-a primit penalti ('70). Nici ”galben” pentru simulare, la fel ca Buhăcianu, mai devreme…
”Centralul” Dima și-a luat însă revanșa, cu cinci avertismente în următoarele 5 minute, pe teren și la banca Argeșului.
Berisha mai așteaptă primul gol pentru ”călăreții roșii”
Juniorul de doar 16 ani Yanis Pîrvu a încercat să-l surprindă pe Roșca, șutând din întoarcere, de la 14 metri, lateral dreapta, dar mingea a trecut pe lângă vinclu, la colțul scurt ('88).
Piteștenii au mai cerut un penalti la o fază în care Turda a reluat din apropiere în brațul lui Călin Tudor, dar nici de data asta Dima n-a schițat vreun gest.
Kosovarul Berisha ar fi putut da lovitura de grație în prelungiri și să-i aducă Șelimbărului toate cele 3 puncte, dar a trimis dezamăgitor, din careu, astfel că jocul s-a încheiat cu același scor pe tabelă ca cel din primul minut.
FC ARGEȘ – CSC 1599 ȘELIMBĂR 0-0
FC ARGEȘ: 12. Cosmin Bucur – 2. Costinel Tofan (16. Yanis Pîrvu '83), Grigore Turda (cpt.), Cristian Tudose, 22. Facundo Rizzi – 55. Alexandru Răuță (30. Denis Bujor '85), 23. Andrei Panait – 28. Valentin Buhăcianu (24. Dorian Bertrand '67), 10. Florian Haită (16. Ionuț Rădescu '46), 90. Bogdan Rusu (77. Domagoj Babin '83) – 9. Milcho Angelov. Antrenor: Eugen Beza. Rezerve neutilizate: 1. Cătălin Straton, 27. Adrian Scarlatache, 17. Cristian Mitoi, 4. Adrian Grigore.
CSC ȘELIMBĂR: 1. Alexandru Roșca – 4. Raul Palmeș, 5. Nestorely Lumbu, 6. Ciprian Natea, 2. Florinel Mitrea – 8. Călin Tudor, 18. Mickael Panos (33. Alexandru Luca '69) – 20. George Monea (9. Valmir Berisha '69), 7. Ionuț Năstăsie (cpt.) (27. Marvin Schieb '59), 21. Rodri Hermando – 17. Raul Rotund (22. Casian Soare '59). Antrenor: Claudiu Niculescu. Rezerve neutilizate: 68. Aleksander Mitrovic, 13. Cătălin Alexe, 24. Radu Crișan, 10. Paul-Henry Moussinga, 55. Eric Vînău.
Arbitru: Iulian Dima (Bucureşti). Asistenți: Doru Zamfir (Slatina), Vlad Bârleanu (Bucureşti). Rezervă: Marius Bădoiu (Craiova).
Observator FRF: Cristian Sava (Bacău).
Observator CCA: George Constantinescu (Slatina).
Cartonașe galbene: A. Panait '27, Buhăcianu '57, Eugen Beza '60, Bg. Rusu '78, Turda '78, Viorel Ciobanu '82 (antrenor secund), Y. Pîrvu '90, Angelov '90+1 / Fl. Mitrea '61, Natea '77, Berisha '78.
Cartonașe roșii: – / -.
Stadion: ”Orăşenesc” Mioveni.