Articol
FC Hermannstadt și Sepsi OSK Sf. Gheorghe și-au împărțit punctele, în această seară, pe ”Municipal”, în prima etapă a fazei grupelor, în Cupa României.
Sibienii puteau deschide scorul în minutul 31, când Ruben Fonseca a nimerit transversala.
Deschiderea de scor s-a produs la 7 minute de la reluare, Cosmin Matei transformând de la punctul cu var după faultul lui Murgia la Bălașa.
Florin Bejan a restabilit egalitatea în minutul 65, reluând în plasă, cu capul, din apropiere, în urma unei lovituri de la colțul terenului.
Judoka Daniel Natea a devenit ”Ambasadorul Sibiului”, fiind cel care a dat startul festiv al meciului de pe ”Municipal”.
După marcarea golului, Bejan a fluturat tricoul cu numărul 11, al lui Dragoș Iancu, mijlocașul care a suferit, duminică, în meciul cu Petrolul, o fractură deschisă de peroneu, urmând să lipsească 3-4 luni de pe gazon. De altfel, înaintea jocului, ”alb-roșiI” au purtat câte un tricou alb cu un mesaj pentru Iancu, mesaj care s-a regăsit și pe un banner pe care l-au luat cu ei, pe gazon.
Și fanii au avut mesaje pentru fotbalistul de 20 de ani al lui Hermannstadt.
Antrenorul Marius Măldărășanu a folosit următoarea formulă de echipă: Vlad Muțiu – Paolo Medina, Paul Antoche, Florin Bejan, Alexandru Oroian – Ciprian Biceanu (Baba Alhassan '69), Alessandro Murgia (Mino Sota '69) – Petrișor Petrescu (cpt.) (Cristi Neguț '69), Gabi Iancu (Daniel Paraschiv '77), Kevin Ciubotaru (Cosmin Bucuroiu '85) – Ruben Fonseca.
De cealaltă parte au intrat R. Niczuly (cpt.) – D. Ciobotariu (I. Gheorghe '14), Bălașa, Ninaj, Fl. Ștefan – Rența, Alimi – V. Damașcan (Varga '68), C. Matei (Kallaku '68), M. Ștefănescu – Safranko (Rondon '89).
Renâa a fost eliminat în minutul 90+7, când a primit al doilea ”galben”.
În celelalte meciuri din grupă, Petrolul Ploieşti a învins cu 2-1 în deplasare echipa de Liga 3 Progresul Pecica, în timp ce Corvinul Hunedoara a dispus de Chindia Târgovişte cu 2-0.