Artistul devorat de pasiune nebună, neamțul Mani Neumann a reinventat „Nunta”, „Fată Verde”, „Țiganiada”, catapultând trupa Phoenix într-o altă dimensiune muzicală.  În interviul de astăzi, Mani ne încântă cu farfarello, copilul lui de suflet, de la a cărui naștere, la începutul anilor ’80, s-au împlinit recent patru decenii.

Ați cântat alături de Phoenix și ați fost decorat de președintele României. Farfarello a împlinit o frumoasă vârstă în pandemie. Cum ați resimțit-o?  

L-am cunoscut pe Nicu Covaci în 1979 și am început colaborarea cu Phoenix, însă la începutul anilor 80 Phoenix a luat o pauză. Nu era timpul potrivit. Acum, în perioada aceasta, lucrurile ar sta cu totul altfel pentru că sunt alte vremuri și alte deschideri în Germania, însă atunci a fost prea devreme pentru această muzică – cu toate că ea, muzica, a fost extrem de valoroasă! În 1981 l-am cunoscut pe Ulli Brand și am pus bazele formației farfarello, pentru că eu îmi doream să cânt și prima experiență cu Phoenix mi-a arătat că îmi doream, de fapt, și să ies din rutină, și să fac muzica mea. Mi-a plăcut foarte mult și muzica Phoenix. Eu aveam la bază o școală clasică, deci pentru mine a fost oricum interesant. Pe scurt, eram tineri și voiam să facem ceea ce simțim, ceea ce ne place. Așa a apărut farfarello. 

După 1990, când Phoenix a avut iarăși un succes imens în România, eu făceam naveta. Farfarello avea deja o poziție foarte bună pe piața din Germania, aveam multe concerte și făceam turnee și în alte țări europene, iar Phoenix avea multe concerte aici. Ulli face glume, spune că jobul lui principal timp de aproape două decenii a fost acela de șofer pentru aeroport, că eu mă tot plimbam între România și Germania… Farfarello are o istorie foarte lungă și foarte frumoasă!

În pandemie, mi-am dat seama că e cea mai neagră perioadă a noastră. Nu am fost singurii în situația asta – a fost o catastrofă pentru toată lumea din industrie – dar noi ar fi trebuit să sărbătorim o aniversare importantă. Am vrut să o pregătim cu un an înainte, să facem un fel de an aniversar care să se încheie cu o mare sărbătoare. Am programat 130 de concerte care s-au vândut foarte bine… Am apucat să facem trei. A fost ceva îngrozitor!

A fost și o întâmplare frumoasă, de fapt, pentru că a început nebunia cu prima carantină și noi aveam o întâlnire de lucru, la mine acasă, cu niște producători și regizori. Voiam să facem un film despre acest an aniversar și discutam despre asta. În timp ce negociam condiții și discutam despre structura filmului (ce concerte filmăm, despre ce povestim, etc.), a început să îmi sune telefonul… Primul concert anulat, care era și sold-out. Apoi al doilea – și acela era vândut. Apoi al treilea și așa mai departe… Eu eram atât de nervos, că abia mai puteam vorbi. Producătorul meu a scos camera și a început să mă filmeze. Până la urmă am făcut filmul, dar s-a transformat în povestea unei formații în timpul unei pandemii –  a păstrat acea secvență și așa începe filmul, cu mine primind vestea că nu mai cântăm niciunde. În orice caz, n-am mai apucat să simt nimic despre aniversarea noastră, că n-am mai putut să o sărbătorim, așa că am fugit în Spania, ne-am închis într-o casă pe malul mării și am făcut albumul Krönung. Nu aveam în plan să facem un album, dar mă bucur că a apărut. Acum avem chef să cântăm, bineînțeles, că ne-a lipsit asta, așa că recuperăm.

– Der Teufelsgeiger revine deseori în România? 

Mai des decât ai crede… Nu numai pentru concerte – deși am avut multe concerte anul acesta aici. Am venit și când am avut momente mai libere, și în timpul verii. Ca detaliu, s-a întâmplat ca toți membrii formației farfarello să își sărbătorească ziua de naștere în România, în 2023. Am multe de făcut aici. Personal, eu am simțit că am nevoie de o schimbare și am avut nevoie să evadez puțin, deci pentru mine lucrurile deja s-au așezat aici. Mai merg și în Germania, din când în când – până acum făceam invers… Am în plan multe lucruri, vreau să fac niște colaborări cu artiști români care îmi plac, vreau să mai lucrăm la un album, să facem concerte simfonice… Mai multe. Deci da, stau aici destul de mult și pe măsură ce trece timpul, voi sta probabil și mai mult. 

– Sibiul a mai fost pe lista farfarello de concerte? 

Da, ne-am oprit în Sibiu și în turneul din februarie și a fost o experiență foarte plăcută! Tot la Imperium cântăm și acum, în 14 octombrie. Eu am mai fost și cu Phoenix, de multe ori, și cunosc Sibiul de la începutul anilor 90. Îmi place și orașul foarte mult, dar și zona. Data trecută am avut o zi liberă chiar în preajma evenimentului de la Sibiu, deci am reușit să stăm puțin mai mult și să vizităm, să luăm pulsul, să ne relaxăm puțin… A fost foarte special mai ales pentru bassistul nostru, Urs Fuchs, pentru că el mai fusese doar o singură dată  la Sibiu. 

– Veți cânta în turneul Momentum și piese de pe albumul aniversar Krönung? 

Există patru sau cinci cântece din Krönung care se regăsesc în playlist, da. Acest album a fost făcut în pandemie, deci în niște vremuri grele pentru noi, așa că nu e cel mai optimist album din discografia noastră… Reprezintă, pe de altă parte, și un periplu prin muzica europeană care nouă ne-a plăcut, așa că îl punem pe scenă măcar parțial. 

– Stilul farfarello este influențat de folclorul european dar și de jazz, rock şi muzică clasică, dar care sunt cele mai pasionale cântece românești? 

Balada lui Ciprian Porumbescu, fără ezitare. Îmi plac și alte cântece din România, de la piese Phoenix – Strunga sau Anotimpul 5, de exemplu, care sunt preferatele mele – și până la melodii ale unor formații mai noi, pe care le ascult cu plăcere. Îmi place și Ciocârlia, îmi plac și melodii ale unor formații de metal, deci spectrul meu este foarte larg. Dar Balada lui Porumbescu este cea mai fascinantă melodie, dintre cele pe care eu le asociez cu România. E atât de mult feeling acolo, e atât de multă trăire, încât te copleșește, iar asta înseamnă pasiunea în  muzică. 

– Care este sentimentul vostru pentru sibieni și orașul de pe Cibin?

La Sibiu e ca acasă, pentru că suntem germani. Eu găsesc în Sibiu un exemplu. Am punctat faptul că sunt 30 de ani de când tot vin în România… Trebuie să spun că pentru mine a fost un mare șoc. Nu cred că vrei să știi cum a fost, pentru un german tânăr, care fusese crescut în libertatea vestului, să ajungă aici la începutul anilor 90… Eu nu înțelegeam ce mi se întâmplă, nu știam cum să înțeleg ce văd. Am ajuns cu Nicu în România și am văzut clădiri în care mai erau gloanțe de la Revoluție. Am stat, la prima vizită, într-un hotel a cărui ușă de la intrare era încă spartă… Am condus pe șoselele de aici, și așa mai departe. Și nu a fost vorba doar de imagine, să spunem, ci de modul în care se desfășurau lucrurile… Acea perioadă de tranziție a fost ceva de neimaginat pentru mine, am trăit niște lucruri pe care nu știam de unde să le iau… Voi, cei care faceți parte din generațiile care își amintesc acei ani, știți cum au stat lucrurile…

Sibiu este unul dintre orașele care s-au schimbat mult. Este un oraș superb! Eu vin aici și uneori nu mi se pare nimic diferit, față de Germania. Sunt foarte frumoși și oamenii, întotdeauna am avut parte de o primire călduroasă aici.

România s-a schimbat enorm. Știu că există și probleme, că sunt la curent cu ce se întâmplă… Știu că mai aveți lucruri de rezolvat și de reparat, știu că sunt anumite aspecte care nu sunt deloc în regulă, dar eu iubesc țara asta! Nu vreau să vorbesc de rău Germania, că și acolo sunt lucruri foarte bune, dar găsesc în România niște aspecte pe care poate le-am căutat întotdeauna, și probabil înainte să le găsesc nici nu știam că îmi lipsesc…   

Ne întreabă prietenii și fanii din Germania de ce petrecem atât de mult timp aici, de ce stăm atât de mult în România… Le-am tot povestit, până m-am supărat și am zis: „Știți ce, hai să vă arăt!”. Am urcat cei mai apropiați și mai vechi fani în câteva autocare și i-am adus în România, am vrut să le arăt cum e! Au avut 10 zile extraordinare, în care am făcut și vreo două concerte farfarello, dar pe lângă asta au avut niște experiențe foarte plăcute aici. Ei nu știau prea multe despre această zonă a Europei și au descoperit că e o țară sigură, cu destinații care merită văzute și mai ales cu oameni foarte deschiși. Asta e mereu marea surpriză, faptul că oamenii sunt altfel. Exemplele pot părea minore, dar pentru cei care trăiesc în modul de viață german e uneori ceva impresionant. Mi-am amintit acest episod pentru că vreau să repet experiența asta în 2024 și s-ar putea să o fac chiar la Sibiu, pentru că am descoperit că cei cu care colaborăm pentru concertul de aici au și o agenție de turism, deci m-ar ajuta foarte tare. Vom vedea. În orice caz, pe mine mă bucură foarte mult acest lucru, faptul că fanii noștri din Germania urmăresc ce facem aici, uneori ne pun întrebări sau ne cer poze ori detalii despre lucruri pe care le observă în vizitele noastre, și pe care le împărțim cu ei.  

Nu știu… Este ceva aici, ceva care e altfel. După turneul din octombrie plecăm în Polonia să cântăm. S-ar putea să apară ceva și în Luxemburg, pentru că nu am fost de câțiva ani și suntem chemați tot mai des. Am stat foarte mult timp în Franța, la un moment dat, am avut multă activitate și acolo.. Am făcut turnee în Italia, în Statele Unite, peste tot… Echipa mea de management (care e din România, apropo!) vrea acum să semnăm niște contracte pentru Asia și am acceptat câteva idei, dar puține – pentru că ei își doresc să vadă Thailanda, de fapt, și am zis ok, în cazul ăsta sunt om de echipă și sunt de acord – dar… Am mai cerut un tour în România. Cred că mai e un aspect, am ajuns la vârsta la care îmi permit libertatea și liniștea și, cumva, pentru mine aici e liniște. Simt că mă potrivesc, pur și simplu. 

Concertul de la Sibiu va avea loc sâmbătă, în 14 octombrie, la Imperium Pub, începând cu ora 21:30. Biletele pot fi achiziționate din rețeaua IaBilet și pe iabilet.ro, dar și la Imperium Pub.

Mani Neumann, supranumit şi „Der Teufelsgeiger” (Violonistul diavolului), este considerat un maestru al vioarei şi blockflöte. Modul său de a interpreta – melancolic, sălbatic ori excitant – este întotdeauna autentic, nonconformist şi imposibil de copiat. Mani este cunoscut în România şi ca urmare a activităţii sale de violonist în legendara formaţie Phoenix, în cadrul căreia a activat din anul 1978. A fost onorat cu premiul MTV – Lifetime Award şi decorat de Preşedintele României cu ordinul „Meritul cultural“ în gradul de „Cavaler“ pentru merite culturale deosebite aduse României. Din 1982 cântă împreună cu Ulli Brand în formaţia farfarello.