Odată cu difuzarea şi distribuţia Replicii, s-a constatat şi impactul mediatic, prezentat de dr. Vasile Crişan în lucrarea sa: « (…) în primul val mediatic furia şi acuzele erau mai vizibil prezente decât analiza de fond a conţinutului Replicei. Pesti Hirlat din 12 august 1892 erau printre primele ziare maghiare care se ocupau de Replică, subliniind carac­terul nociv al scrierii: „Greşesc cei ce consi­deră Replica un lucru neînsemnat sau vorbe goale – consideră ziarul kossuthist al „bătrânului conspirator” Francisc Pulszky (n.r.: om politic, arheolog şi colecţionar de artă maghiar, membru al Academiei Maghiare de Ştiinţe). Scrierile lor sunt făcute cu multă grijă şi pricepere. Este în ele sis­tem, consecvenţă, ştiin­ţă, calcul şi chiar spirit. Aceste scrieri, cu multă conştiinciozitate înaintează spre un scop, iar cei ce le scriu şi le redactează cu­nosc bine nu numai meş­­te­şugul scrisului, ci şi natura propagandei poli­tice, ba chiar şi dreptul. Cu deosebire ştiu arta machiavelismului.

Ei înţeleg ce trebuie lăsat sub tăcere sau prezentat ca lucru neesenţial, chiar şi mai bine ştiu cum tre­buie să fie ocultată trăda­rea de patrie fără ca ea să apară pe hârtie şi procu­rorul să poată spune asta este””. Continuând comen­tariile asupra Replicei, ziarul este de părere că scopul ei este acela de a ştirbi reputaţia politică a Ungariei în faţa Europei, de a stârni antipatia şi ura faţă de maghiari, „să dovedească că suntem o naţie barbară şi subter­fluă în mijlocul Europei”.

Cât priveşte conţinutul propriu zis al Replicei, editorialistul subliniază că documentul „ar fi un fel de Răspuns la Memoran­dumul tinerimii universi­tare maghiare, dar acest răs­puns este abia un mic capitol al cărţii, abia câteva foi dintr-însa. Şi în aceste pagini fâlfâie focul urei. În ele arde temperamentul omului, care ţine deja mâna pe pumnal şi aş­teaptă numai timpul potrivit ca să lovească”. Cam acesta era tonul ziarelor naţionaliste ma­ghiare referitor la Replică.

Prezentarea din unghi a conţinutului Replicei, fără o analiză serioasă de conţinut, a creat în sânul opiniei publice maghiare un curent de opinie total nefavorabil receptării lu­cide a afirmaţiilor cărţii. Cu atât mai mult cu cât lucra­rea a fost vânată pe întreg teritoriul ţării, iar deţinătorii ei anchetaţi. Considerând că nu este permis a lăsa să se comită nepedepsită o vădită trădare de patrie, tinerimea universitară ma­ghiră era îndemnată să pună mâna pe condei şi să combată în faţa Europei afirmaţiile Replicei, iar organele statului să ia măsurile cuvenite pentru a stopa propaganda ro­mână care „a ajuns la acel punct, unde activitatea ei se mărgineşte cu actul de less-majestate”. Nemzet îşi informa cititorii că Replica a fost făurită în atelierul Ligii Culturale pe baza materialului adunat de Aurel C. Popovici din Graz. Studenţii români din Ungaria nu aveau ştiinţă despre Replică, iar cei din Cluj se pregăteau să o dezavueze. Informaţiile apar în numărul din 29 august (n) al acestui ziar. Pester Lloyd, Egetertes, Budapesti Hirlap sunt şi ele de aceeaşi părere: iredentiştii din „Liga Cultu­rală” împreună cu agitatorii de la Tribuna, cu Aurel C. Popovici din Graz sunt vinovaţii pentru mişcarea Memorandumului şi a Replicei. Ideile acestea apar şi într-o broşură – pamflet apărută la Cluj, la scurt timp după difuzarea Replicei, în a doua jumă­tate a anului 1892. Pam­fletul era intitulat „Protest contra Replicei editate în numele tinerimei univer­sitare române”. Avea 47 pagini şi era semnat de Ioan Raţiu, student la Universitatea din Cluj şi Moldován István, fiul pro­fesorului Moldován Ger­gely. Pamfletul căuta să acrediteze ideile susţinute de mass-media şi cer­curile oficiale maghiare despre Replică şi Memo­randum. Astfel, Replica nu a fost făcută cu ştirea şi asentimentul studenţilor români din Cluj. Cât pri­veşte Memorandumul, „politicieni de cea mai joasă speţă, care n-au nici o trecere înaintea româ­nilor au îndrăznit să ducă ruşinosul Memorand la Viena, cu toate că nici un prelat, nici o autoritate civilă şi în afară de Tribuna, nici o altă foaie nu a aprobat acest pas”. Scopul Replicei – susţin autorii pamfletului – a fost să despartă pe vecie stu­denţii români de tinerimea maghiară pentru care nu aveau motive a nutri o asemenea ură deoarece românii din Transilvania şi Ungaria nu au avut inte­ligenţă deloc, „toţi ne-am ridicat de la opincă la demnitatea de domni, am fost un popor părăsit, apăsat, dispreţuit, cu jugul iobăgiei de gât. În scurt timp, însă, graţie nobleţei, răbdării şi iubirii maghiarilor am devenit domni, un popor ridicat”. Ideile erau luate din arsenalul lui Moldovan Gergely, căruia, de altfel, îi şi aparţinea, aşa după cum dovedeşte declaraţia unuia dintre semnatari, Ioan Raţiu, în faţa marto­rilor, autentificată la un cabinet notarial din Cluj.

Reacţiile societăţii civile ungureşti faţă de Replică s-au dovedit mai degrabă stângace şi incoerente. Campania de presă com­bătea documentul fără să-i analizeze conţinutul şi să dovedească neconsis­tenţa sutelor de exemple, mărginindu-se la eticheta­rea autorilor drept trădători de patrie. Protestul de la Cluj a fost demascat drept înscenare a aceluiaşi Moldován Gergely, autorul scrierii de răspuns la Me­moriul studenţilor români din 1891. (…) Cu totul altele erau opiniile naţionalităţilor asuprite din Ungaria faţă de Replică în care îşi găseau evocate propriile nemulţumiri.

Navodnie Noviny din Turciansky-Sv.Martin, or­ganul naţional al slo­vacilor, în numărul din agust (n) anunţa astfel Replica: „Demult nu a apărut o scriere naţional-politică, atât de importantă; demult nu a luminat pentru Europa într-o lumină atât de clară stările de lucruri din Un­garia şi Transilvania. Căci ceea ce noi scriem pentru noi, trebuie să citim tot noi singuri, lumea cealaltă nu se interesează nici de drepturile, nici de nedrep­tăţile noastre, nici de vaietele noastre. Aici, cu mare putere se arată nedreptatea ce ni se face nouă şi soţilor noştri de suferinţă şi se scoate la lumină minciuna de douăzeci şi cinci de ani despre egala îndreptăţire a naţionalităţilor din Un­garia.

Ziarul polonez din Lwow, Dziennik Polski publică la rândul său un ciclu de arti­cole intitulat „Liberalismul absolutist” în care comen­tează elogios Replica. Prin­tre altele compară Răspunsul maghiarilor la Memoriul bucureştean cu Replica, remarcând că maghiarii abuzează de propria libertate pentru a deznaţionaliza alte po­poare. „Răspunsul ma­ghiar este scris nervos, Replica este demnă, fără patimă şi bazată pe fapte autentice. Netăgăduit, Replica este scrisă cu multă competenţă, ştiinţă şi pricepere politică. Se vede că românii nu luptă numai pentru sine ci şi pentru libertatea tuturor popoarelor nemaghiare. Ungurii au ajuns astăzi satrapi care violentează cele mai sfinte drepturi şi sunt atât de preocupaţi încât nu mai au nici un simţ, nu numai pentru vo­cea dreptăţii dar nici pentru preceptele minţii sănătoa­se. Aceşti admiratori ai libertăţii se apropie tot mai mult de descendenţii hunilor”. Aceste constatări le făcea un ziar care spune clar că nu manifestă nici o simpatie pentru români dar trebuie să constate că „scrierea junimii române este întemeiată pe atâtea documente irecuzabile şi adevărate, încât merită cu atât mai vârtos cre­zământ, cu cât ea  nu este decât o fidelă icoană a aceloraşi lucruri pe care le expunea maturul, paşnicul şi prudentul nostru D.Sta­nislav Smolka despre soarta slovacilor”. Şi stu­denţii croaţi din Viena, prin Dr. Th. Koesel, apreciază conţinutul foarte interesant al Replicei, compoziţia clară şi precisă, dispu­ne­rea bine aleasă a materia­lului faptic precum şi tonul demn. Considerând Re­plica un adevărat succes îi felicită în mod cordial pe autorii ei. În acelaşi ton sunt şi aprecierile unor ziare vieneze dintre care se detaşează ziarul Deuts­ches Volksblatt. Efectul produs de Replică în afara frontierelor Austro-Un­gariei a fost considerabil. El se prelungeşte pe par­cursul celei de a doua jumătăţi a anului 1892 şi pe tot parcursul celui ur­mător, datorită persecu­ţiilor la care au recurs auto­rităţile statului maghiar împotriva autorului princi­pal al Replicei – Aurel C. Popovici. Prin Replică şi prin ecourile procesului Re­plicei chestiunea naţio­nalităţilor nemaghiare din Ungaria era definitv pusă înaintea opiniei publice europene. (…) Această resuscitare a problemei naţionalităţilor din Ungaria în faţa Europei, din ce în ce mai atentă la vocile româ­nilor din monarhie, nu i-a putut fi iertată lui Aurel C. Popovici. Vestea că autorii Memorandumului şi ai Replicei vor fi aduşi în faţa justiţiei maghiare s-a răspândit cu repeziciune în mediile politice şi studen­ţeşti din Europa».

 (va urma)