Cu cât se dă mai aproape funia de parul alegerilor, cu atât simțim crescând ipocrizia politicienilor. Nu-i vorbă, ei intră în campanie de a doua zi după închiderea urnelor, însă pe măsură ce se apropie isprăvirea mandatului încep să spumege în afara oricăror reguli, inclusiv cele ale bunului simț. E o harababură de nedescris pe scena politică românească: cei din Opoziție trag, după cum e și normal, în cei aflați la guvernare, iar ultimii se suduie reciproc pe la colțuri, prin studiourile televiziunilor și prin teritoriu, de parcă n-ar fi parteneri în condusul căruței numite România. Nu trebuie să fii foarte abil, ca să-ți dai seama că cele două partide aflate la guvernare se înțeleg precum șoarecele cu pisica și fac eforturi supraomenești să păstreze aparența unei coabitări formale. Când unii propun ceva, ceilalți se opun, cer ajustări, critică public inițiativa partenerilor, încercând să-și mulțumească electoratul. E valabil și în cazul unora, și al celorlalți. Într-o singură chestiune par să fie de acord cu toții, aceea a aderării la spațiul Schengen. Să fie de acord, e un fel de a spune, căci râvna e consemnată doar la nivel declarativ. Și liberalii și social-democrații i-au certat de la distanță, de după gard, pe austriecii care au spus ”Pas!” aderării noastre la spațiul de liberă circulație. Nimic concret în afara unor declarații scrise sau rostite. N-am văzut la cei aflați la guvernare, indiferent că au mantale galbene sau roșii, vreo inițiativă de forță, vreo condiționare a îndeplinirii temelor de casă. Am fi putut cere la schimb pentru serviciile oferite (inclusiv permiterea tranzitării cerealelor din Ucraina) susținere fermă, palpabilă din partea statelor UE pentru admiterea în Schengen. Am fi putut negocia la sânge poziția ingrată a vecinătății cu frontul din Ucraina, în vederea obținerii pentru români a unui drept ce i-ar fi scutit de ore întregi pierdute pe la vămile din Sud și Vest. Dar, așa cum spuneam și cu alte ocazii, pentru o negociere la sânge, în interes național, e nevoie de oameni de stat verticali, nu de executanți care te trimit cu gândul la ”intransigența” valeților. Dacă partidele politice aflate la guvernare și unele instituții ale statului ar fi făcut ceva palpabil pentru rezolvarea acestei probleme, pentru amendarea (nu doar la nivel declarativ) nedreptății din 8 decembrie 2022, am fi avut sentimentul reprezentării. Cum însă în afară de trăncăneală și mârâit de după gard nu am înregistrat vreo atitudine fermă în această problemă, rămânem cu sentimentul amar al abandonării totale. Amărăciunea e proporțională cu spectacolul grotesc al farseurilor politici prinși în întrecerea nebunească a meschinăriei electorale.