I-a bătut Doru(l) de… casă! ”Călăreții roșii” ratează pentru al doilea an consecutiv prezența în grupe

Acasa >

Articol

 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

De obicei, clișeul e ”de la agonie la extaz”, însă jucătorii lui Claudiu Niculescu au trecut în sens invers prin cele două stări. ”Călăreții roșii” au deschis scorul în meciul cu FC Voluntari, decisiv pentru calificarea în grupele Cupei României, dar au fost repede egalați și, în prelungiri, ilfovenii le-au dat lovitura de grație. Șelimbărul se oprește, la fel ca anul trecut, în play-off-ul competiției KO, astfel că, de-acum încolo, se pot concentra numai pe campionat, acolo unse ocupă fotoliul de lider după 4 etape, cu maximum de puncte și fără gol primit.

În prima jumătate de oră, jocul a cam curs într-o singură direcție, spre poarta lui Jesus, care n-a prea avut însă atât de mult de lucru. Monea a verticalizat pentru Năstăsie, dar ibericul a ieșit dintre buturi și a reținut ('3). Același Năstăsie și-a încercat șutul, dar a trimis alături dintr-o lovitură liberă de la 25 de metri ('12).

Jesus a avut o nouă intervenție reușită la centrarea lui Monea pentru Rodri Hernando ('17), apoi a fost rândul lui Panos să-și încerce tirul, însă a trimis prea înalt de pe la 25 de metri ('23).

Imagine intercalată
Imagine intercalată

De-abia în minutul 32 Palmeș a vrut să degajeze din propriul careu și a trimis în blocajul lui Alex Munteanu, din el mingea ricoșând în aut de poartă.

Zece minute mai târziu, Cocian s-a trezit cu mingea la picior, respinsă de defensivă șelimbăreană, în urma unei centrări din flancul drept, dar a ratat ținta.

La pauză s-a intrat cu scor alb petabelă pentru că nici Rodri Hernando n-a avut mai mult noroc, el fiind blocat cu prețul unui corner, în fața porții lui Jesus, î ultimul minut al reprizei ('45).

 

Trei goluri după pauză

 

Roșca a avut o primă intervenție la două minute de la reluare, apoi Ricardinho a trimis imprecis din marginea careului de 16 metri.

Golul a picat însă în poarta lui Jesus, Paul-Henry Mouasso reluând în plasă, din apropiere, o minge centrată de Florinel Mitrea ('49).

Același Mouasso a fost aproape de 2-0, dar Jesus a respins șutul acestuia cu piciorul, ca la handbal ('56), după ce, la faza precedentă, Daniel Florea ratase ținta din marginea careului de 16 metri, la cealaltă poartă ('55).

Presiunea ilfovenilor la poarta lui Roșca a continuat să crească și, după ce Cocian a reluat acrobatic, dar pe lângă bară, la colțul lung ('59), a picat golul egalizator, al nou-intratului Doru Andrei, care l-a lăsat fără reacție pe Roșca, șutând de la 25 de metri, aproape de vinclu ('61).

impulsionați de reușită, jucătorii cuplului Poenaru – Dună au trecut în două rânduri pe lângă folul doi. Mai întâi mingea trimisă de Florea dintr-o lovitură liberă de la 22-23 de metri a fost deviată de zid în corner ('67), pentru ca, patru minute mai târziu, un șelimbărean să devieze încă o dată în afara terenului la lovitura de cap a lui Matricardi.

La celelalte buturi, Panos i-a probat reflexele lui Jesus, dar ibericul a fost încă o dată la post ('83).

Meciul se îndrepta spre prelungiri, iar îngrijorarea creștea în ambele tabere pentru meciul risca să nu mai poată continua din cauza întunericului, arena de la poalele Măgurii fiind acoperită de nori care se scuturau din când în când, însă Andrei Dumiter a rezolvat ecuația calificării în primul din cele trei minute de prelungire, fostul jucător al lui Sepsi și al FCSB-ului profitând de o nesincronizare în defensiva adversă, după o fază fixă, și reluând în plasă, din apropiere.

”Călăreții roșii” s-au prăbușit pe gazon după ultimul fluier al ”centralului” Vădana, ratând pentru al doilea an consecutiv calificarea în grupele Cupei României. În campionat însă, echipa lui Claudiu Niculescu a pe primul loc, cu maximum de puncte și va juca, în etapa viitoare, peste o săptămână, cu Steaua, tot la Cisnădie, pentru că accesul pe ”Municipalul” sibian tocmai le-a fost refuzat.

 

CSC 1599 ŞELIMBĂR FC VOLUNTARI 1-2 (0-0)

Au marcat: Paul-Henry Mouasso '49 / Doru Andrei '61, Andrei Dumiter '90+1.

CSC 1599 ȘELIMBĂR: 1. Alexandru Roșca – 4. Raul Palmeș, 6. Ciprian Natea, 5. Nestorely Lumbu, 2. Florinel Mitrea – 18. Mikael Panos – 20. George Monea (27. Marvin Schieb '68), 7. Ionuț Năstăsie (cpt.) (9. Valmir Berisha '77), 10. Paul-Henry Mouasso, 21. Rodri Hernando – 8. Tudor Călin. Antrenor: Claudiu Niculescu. Rezerve neutilizate: 68. Aleksander Mitrovic, 23. Radu Crișan, 13. Cătălin Alexe, 33. Alexandru Luca, 55. Eric Vînău, 17. Raul Rotund, 22. Casian Soare.

FC VOLUNTARI: 88. Jesus Fernandez – 24. Ricardinho, 34. Patricio Matricardi, 2. Cristian Paz (22. Vadim Rață '52), 5. Igor Armaș (cpt.), 4. Ljuban Crepulja, 27. Radu Boboc, 25. Angelo Cocian, 11. Daniel Florea, 9. Andrei Dumiter, 90. Alexandru Munteanu (17. Doru Andrei '52). Antrenori: Ilie Poenaru, Marian Dună. Rezerve neutilizate: 1. Octavian Vâlceanu, 72. Roberto Voican, 28. Ionuț Andreș, 29. Eduard Lambrinoc, 99. Andrei Dima.

Arbitru: Sorin Vădana (Cluj). Asistenți: George Suciu (Câmpia Turzii), Ștefan Dumitrache (Palanca/Prahova). Rezervă: Marius Nechita Chioran (Floreşti/Cluj).

Observator CCA: Adrian Comănescu (Rm. Vâlcea).

Observator FRF: Mihai Duraș (Bucureşti).

Stadion: ”Măgura” Cisnădie. Spectatori: circa 1.500.

 

 

 

Autor
30 august 2023 la 10:25

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Ovidiu BOICA
acum 1 zi
”Călăreții roșii” au câștigat amicalul cu liderul Ligii a IV-a, FC Inter
Echipa din Șelimbăr s-a impus, vineri, la Cisnădie, pe Stadionul ”Măgura”, cu 5-1 în fața ocupantei primului loc...
Actualitate
2 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 1 zi
Doar o jumătate de cadou pentru Măldărășanu la împlinirea a 50 de ani. FC Hermannstadt a remizat la Ovidiu, cu Farul
Echipa sibiană a terminat la egalitate, sâmbătă, pe terenul Farului, ratând posibilitatea de a reveni pe primul loc...
Actualitate
5 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 2 zile
CSU Sibiu pierde la diferență de o posesie pe terenul Rapidului după un final dezamăgitor. Pipkins putea aduce victoria în ultima secundă
Baschetbaliștii sibieni au pierdut, în Vinerea Mare, cu 72-70 pe terenul giuleștenilor, în antepenultima etapă din sezonul regular....
Actualitate
1 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 2 zile
S-a încheiat sezonul regular în cele două serii sibiene ale Ligii a V-a. Echipele din Loamneș, Cristian, Păuca și Ocna Sibiului luptă pentru promovare
Odată cu meciurile etapei a XIV-a, disputate duminica trecută, s-a încheiat sezonul regular în cele două serii sibiene...
Actualitate
1 min de citit