Articol
Echipa sibiană a terminat la egalitate, în urmă cu câteva minute, jocul de pe ”Municipal” cu ”U” Cluj. ”Alb-roșii” au fost aproape de a patra înfrângere cu echipa ”șepcilor roșii”, salvea venind de la ”Ace” Oroian, care a înscris în minutul 90+2 un gol de generic TV.
După un sfert de oră de tatonare, primul șut pe spațiul porții i-a aparținut lui Gabi Iancu, dar Gorcea n-a avut probleme (’18).
Ionuț Stoica i-a făcut lui Ianis Stoica un cadou, în preajma propriului careu de 16 metri, dar Muțiu a fost pe șut (’20).
Daniel Paraschiv a înscris la jumătatea reprizei întâi, dar golul i-a fost anulat pentru ofsaid.
În celălalt careu, Daniel Popa l-a driblat pe Muțiu și a plonjat ca în piscină, dar s-a ales numai cu un avertisment. ”Centralul” Florin Andrei a fost chemat la margine de cei din camera VAR, să revadă faza, menținându-și decizia de a-i da ”galben” atacantului lui ”U” (’30).
Tabela a fost deblocată cu 10 minute înainte de pauză, când Bucuroiu a șutat în blocaj, mingea a ricoșat fericit la Daniel Paraschiv, care nu l-a iertat pe Gorcea.
Finalul reprizei le-a aparținut clujenilor, care au înscris de două ori într-un interval de numai 4 minute. Mai întâi Bogdan Mitrea a trimis în poartă, cu capul, de la prima bară, în urma unui corner (’45). Apoi Daniel Popa i-a luat fața fundașului din marcaj, a preluat și i-a adus pe vizitatori în avantaj (’45+3).
La cabine s-ar fi putut intra cu 2-2 pe tabelă, Paraschiv a înscris cu capul dintr-un unghi imposibil, dar faza a fost din nou analizată cu ajutorul VAR-ului și reușita a fost anulată pentru ofsaid (’45+5).
Clujenii își puteau dubla avantajul la 7 minute de la reluare, când Daniel Popa a scăpat singur spre poartă, l-a driblat pe Muțiu, dar s-a încurcat în minge și Oroian a rezolvat problema.
Popadiuc, din centrarea lui Oancea, putea face și el 3-1, dar a trimis peste transversală din interiorul careului (’65).
Și Daniel Popa a fost aproape de golul trei pentru ”U”, însă mingea expediată de el, de la 20 de metri, a lovit stâlpul din stânga lui Muțiu (’75).
O ratare la fel de mare a fost și cea a lui Paraschiv, care a trimis de pe 6 metri, cu capul, fără stres din partea vreunui adversar, peste transversală (’77).
Clujenii puteau să ”închidă” meciul în minutul 82, când Dan Nistor l-a deschis pe stânga, pe Popadiuc, dar Muțiu și-a salvat încă o dată echipa.
Egalarea mult așteptată s-a produs în prelungiri, când Alex Oroian a trimis un șut de zile mari, de la peste 25 de metri, mingea a ”mușcat” transversala, înainte de a intra în ”ațe”, spre disperarea clujenilor (’90+2).
În urma acestui rezultat, FC Hermannstadt are 8 puncte și ocupă locul 9 în clasamentul Superligii, iar în etapa viitoare joacă la Botoșani.
FC HERMANNSTADT: 31. Vlad Muțiu – 17. Mihai Butean, 5. Florin Bejan, 4. Ionuț Stoica (cpt.), 51. Alexandru Oroian – 21. Cosmin Bucuroiu (11. Dragoș Iancu ’58), 14. Mino Sota (99. Ruben Fonseca ’81), 8. Baba Alhassan (29. Ciprian Biceanu ’68), 96. Silviu Balaure (26. Cristi Neguț ’58) – 10. Gabriel Iancu (20. Cristi Bărbuț ’58), 30. Daniel Paraschiv.