Rozmarinul (Rosmarinus officinalis) este un subarbust peren, plăcut mirositor, de origine mediteraneană, unde creşte spontan. La noi, se cultivă ca plantă medicinală şi alimentară. Înfloreşte albastru, rar alb, în perioada aprilie-mai. Frunzele şi ramurile conţin ulei volatil, flavonoide, tanin, diterpene, carnosol. Rozmarinul stimulează circulaţia sanguină la nivelul capului. Studenţii greci obişnuiesc să aibă în perioada examenului rozmarin în cameră, deoarece influenţează în bine activitatea creierului. Dacă ficatul şi vezica biliară nu funcţionează bine se ia o picătură de ulei esenţial de rozmarin în jumătate de pahar de apă caldă de 3 ori pe zi. Acest tratament poate fi însoţit şi prin frecţionarea zonei ficatului sau a vezicii cu câteva picături de ulei esenţial de rozmarin, în special dimineaţa.

Pentru calmarea oricărui tip de durere, se face un amestec din 15 picături ulei esenţial de rozmarin, 15 picături ulei esenţial de levănţică şi o jumătate cană de ulei de migdale dulci cu care se face masaj. Poate fi repetat de 2-3 ori zilnic. Pentru combaterea durerilor reumatice se fac băi locale dintr-un concentrat de frunze de rozmarin.

Pentru tratarea de ascită, boli de rinichi şi inimă, se prepară un decoct din două linguriţe rozmarin, ienupăr, leuştean, la o cană de apă. Se fierbe 1-2 minute. Se acoperă 10 minute. Se beau 1-2 căni pe zi. Pentru tratarea de hipertensiune arterială, se administrează 20-40 picături pe zi timp de o lună de zile. Pentru tratarea de paraplegii spastice, se face zilnic câte o baie generală timp de 15 minute, în care se adaugă 2 linguri extract din frunze. Nu se va administra femeilor gravide.

Bibliografie: Universul plantelor – Constantin Pârvu, Uleiurile esenţiale – Danielle Huard.