Cu cărţile pe faţă

Acasa >

Articol

 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

* Scriitorul Vladimir Udrescu mi-a prilejuit o mare bucurie trimiţându-mi ultimele sale patru cărţi de po­ezie, apărute în excelente condiţii grafice la Editura TipoMoldova din laşi. Şi-a amintit că, în urmă cu 60 de ani, am fost colegi de facultate şi prieteni. * Adrian Marino, în memoriile lui stufoase şi, pe alocuri, veni­noase, face câteva scurte portrete: Marin Sorescu "un ol­tean şmecher, care fură la cântarul literar", Octavian Paler’’un detestabil criptocomunist, născut iar nu fă­cut ", Livius Ciocârlie "autor de interminabile pseudojur­nale afectate, sclifosite, fals literaturizate", Marin Ireda şi Nichita Stănescu nişte nume ce nu-mi spuneau mai nimic", Aurel Rău "un nomenclaturist feroce, o medio­critate proletcultistă"…Nu-i de mirare că a cerut ca volumul să fie publicat abia după ce a dat ortu popii, ca să fie înjurat în lipsă. * Eu ştiam că o ceafă afumată nu-i decât o ceafă afumată, pe care o poţi ţine în pod sau în cămară, de la Crăciun până la Paşti. Aşa era pe vremuri. Acum, ceafa afumată de porc conţine: apă, sare, condimente şi arome naturale, stabilizatori, polifosfat de sodiu, trifosfat de potasiu, antioxidanţi: ascorbat de sodiu, lactat de potasiu, potenţiator de gust, glutamat monosodic, zaharuri: dextoză, lactoză, conservant: nitrit de sodiu. Termen de valabilitate…24 de ore! Să vezi şi să nu crezi ce-a mai rămas din por­cul zilelor noastre. * Anunţ la mica publicitate: ”38 ani, simpatic, caut doamnă tânără sau în vârstă cu came­ră în Sibiu". O fi găsit? * Multă lume se arată preo­cupată de ce se întâmplă cu "banii publici, banii noş­tri". De asta ar trebui să se ocupe, între alte instituţii, Curtea de Conturi, ale cărei atribuţii tocmai acestea sunt, să verifice cum sunt cheltuiţi banii so­cietăţilor de stat. * Victor Neagu ne scrie: "Eu cred că prefecturile au prea mulţi angajaţi pentru câtă activitate au. Dacă ai norocul să ajungi cu vreo problemă la prefect, ori îţi spune că nu intră în atribu­ţiile sale de serviciu, ori îţi promite că o va trans­mite "organelor abilitate". Răspundere ioc!/…/"Să spun drept, şi mie mi se pare că, în ultima vreme s-au umplut de funcţionărime primăriile, consiliile judeţene şi prefecturile, iar salariile nu sunt tocmai mici. Redu­cerile de personal ar trebui începute, totuşi, de la mi­nistere, care gem de secretari de stat, directori gene­rali etc. * În revista Cultura am citit un articol intitulat "O caricatură: mişcarea sindicală din România”. Eu i-aş zice "o mortăciune", caricatură fiind pe vremea comuniştilor. * Un autoportret în versuri al poetei devoratoare de bărbaţi Nina Cassian: "Lacomă sunt. Mă ceartă asceţii/că parcurg pe nerăsuflate/tabla de ma­terii a vieţii/şi că râvnesc şi mi-e poftă de toate". A trăit mult şi bine până la 90 de ani. * Locuitorii comunei Cristian au sărbătorit în această lună 800 de ani de istorie (1223-2023), prilej cu care Marius Halmaghi a realizat un atrăgător pliant şi "Gazeta de Cris­tian", publicaţie de informaţii a Consiliului Local şi Primăriei. Din cuprinsul acesteia, iată câteva titluri: Mesajul primarului loan Seuchea, Şcoala gimnazială – o şcoală pentru comunitate (prof. Ion Chiş, director), Comu­nitate şi comuniune în comuna Cristian (Pr. Liviu Anghel Mujat), Trecutul îndepărtat sub cerul Cristianului până la datarea aşezării acum 800 de ani (Pr. dr. Adrian Roman), Ziua Eroilor 2023, în Cristian (Viceprimar Dumitru Părian), Conexiuni Cristian- Leuven (Prof. Dana Rotărescu).

Imagine intercalată
Imagine intercalată
Autor
22 august 2023 la 17:54

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
acum 10 ore
„Spovedania” emoționantă făcută unui medic sibian: „Nu am respectat indicațiile dvs… Aici, nu s-a putut..!”
Un mesaj cutremurător, care relevă în egală măsură „agonia și extazul” sistemului sanitar românesc, a fost trimis unui...
Actualitate
4 min de citit
Autor Nedeia Dicu
acum 17 ore
Cum va fi vremea de Paști și după
Suntem în preajma unei mari sărbători: Învierea Domnului. Pe lângă pregătirile pentru ziua de Paști, orele libere din...
Știri
1 min de citit
acum 1 zi
Cimitir de mașini, la marginea drumului spre Păltiniș
Cei care merg spre Păltiniș sau coboară din stațiune vor putea observa pe marginea drumului, în zona cabanei...
Actualitate
1 min de citit
Autor Adrian POPESCU
acum 1 zi
ÎPS Laurențiu: „Toți împreună să ne desfătăm de bunurile gătite în Împărăția cerurilor celor ce curat L-au iubit pe Dumnezeu”
*Pastorala de Sfintele Paşti a Înaltpreasfinţitului Părinte Mitropolit Laurenţiu*   Învierea lui Hristos care este temelia şi începutul învierii tuturor...
Cultura
10 min de citit