Face parte din familia Laminaceae. Este un subarbust cu ramurile culcate la pământ, care împrăştie un miros deosebit, când este înflorit. Creşte mai ales pe soluri aride şi nisipoase. Este întâlnit în Europa. Principalii constituenţi sunt: tanin, principiu amar, renoli, timol, carvacrol, cimen, substanţe iritante, săruri minerale, terpine.

În zona montană, este folosit în alimentaţie, la aromatizarea mâncărurilor. În industrie, este folosit la aromatizarea cărnii şi legumelor.

Intern, stimulează circulaţia capilară, ajută fizic şi psihic. Este tonic nervos. Se consideră că îmbunătăţeşte inteligenţa. Are şi proprietăţi afrodisiace, este hipotensiv, expectorant, stimulează leucocitoza în bolile infecţioase. Este antiseptic intestinal, pulmonar, genito-urinar, diuretic, sudorific, vermifug, antiseninos, cicatrizant, antireumatismal, paraziticid. Se recomandă în leucoree, insomnii.

Extern, în furuncule, dermatoze, plăgi, îngrijiri dentare şi bucale, căderea părului, scabie.

Se prepară o infuzie dintr-o crenguţă la o ceaşcă de apă care se fierbe 2-3 secunde. Se infuzează 10 minute. Se îndulceşte cu miere. În tusea convulsivă, se asociază esenţa de cimbrişor + eucalipt + chiparos. Infuzia de cimbrişor este foarte indicată dimineaţa, la micul dejun, în loc de cafea sau ceai.

Împotriva durerilor reumatice, se mărunţeşte cimbrişor, se încălzeşte într-un recipient, se pune într-o cârpă şi se aplică în zona dureroasă. În 1887 s-a demonstrat acţiunea bactericidă a esenţei de cimbrişor asupra bacilului cărbunelui, a bacilului tipic asupra meningococului, bacilului Eberth, bacilului difteric, stafilococului. Dr. Courmont Morel a demonstrat efectul cimbrişorului asupra tuberculozei. Spălatul dinţilor cu cimbrişor distruge flora microbiană în trei minute. Planta se foloseşte în homeopatie la tratamentul tusei şi în probleme stomacale.

Bibliografie: "Universul plantelor" – C. Pârvu.

"Aromaterapia" – Jean Valnet.