Articol
Uneori, îmi vine să mă ciupesc de nas când mă uit la televizor, pentru a mă asigura că am trecut de la vis, la realitate. Lucrurile pe care ni le prezintă uneori știriștii contrazic flagrant percepțiile noastre, așa că, e nevoie să te scuturi puțin și să te asiguri că nu visezi. Am înțeles, au fost locuri în care, în această vară, s-au înregistrat temperaturi caniculare. La fel, în multe zone a plouat mult și a fost frig, în lunile iunie și iulie. De ce am vorbi doar despre încălzirea globală și caniculă, în aceste condiții? În România au fost câteva zile toride în iulie, dar să nu uităm că în iunie nu prea ne-am lepădat de jachete și umbrelă. Duminică și luni meteorologii au slobozit un cod portocaliu și unul galben de ploi și vijelii. Abia dacă a plouat ca într-o vară obișnuită, dar lumea s-a îngrozit la aflarea emiterii tâmpeniilor cu nume de cod. Bine că nu a mai urlat telefonul sub asediul mesajului ro-alert. Pentru această săptămână meteorologii prognozau tot temperaturi caniculare. După cum am văzut, luni a fost răcoare, marți mai cald, iar miercuri s-a răcorit din nou. Să vedem ce o fi mai departe. În orice caz, nu s-a topit asfaltul, nici măcar sub amenințarea previziunilor. Am fost plecat din țară, iar prin Centrul Europei am prins niște ploi și zile răcoroase, de mă întrebam unde o fi nenorocita aia de încălzire globală. Știu, în Spania. Spania e totul, e întreaga Europă, ce mai, întreaga lume. Cine a ciulit puțin urechile pe la orele de geografie, la lecțiile despre climă, știe că, periodic, pe planetă se întâmplă fenomene meteo neobișnuite. Nu mai dau exemplul cu topirea ghețarilor din urmă cu zeci de milioane de ani, când nu existau pet-uri și motoare Diesel, că m-am plictisit eu de el, darămite dumneavoastră. A devenit obișnuință și practică autodistructivă să ne inflamăm grabnic, să exagerăm, să invocăm apocalipse de după-amiază, să ne mirăm că vara e cald, că iarna ninge, că atunci când plouă se mai întâmplă să tune, să fulgere ori să bată vântul. Avalanșa de informații de toate neamurile prăvălită asupra noastră ne-a tâmpit în adevăratul sens al termenului, orientându-ne către cărările ce duc spre o lume paralelă cu cea reală. Oameni buni, vara e cald și iarna frig, de când lumea și pământul. În fiecare an descoperim stupefiați aceste banalități și ne mirăm de ele, precum vițelul la poarta nouă.