Adevărații beneficiari ai plafonării unui mănunchi de prețuri

Acasa >

Articol

Probabil că principalii beneficiari ai măsurii de plafonare a prețului la 14 alimente de bază sunt jurnaliștii. Încă de la primele ore ale dimineții, știrile s-au încovoiat trosnind sub povara stereotipiilor specifice gazetarilor făcuți la apelul bocancilor. Ziua de 1 august ne-a fost prezentată drept una crucială, pentru că în fața rafturilor românii aveau să descopere prețuri mai mici la ulei, cofragul de 10 ouă, clasa M, legume și fructe, carne proaspătă de pui sau de porc. Aceiași români, însă, vor descoperi că alte produse s-au scumpit, ceea ce înseamnă, într-o logică elementară, că ce ai luat pe mere ai dat pe pere. Această măsură moșită de câteva luni vine la pachet cu alte scumpiri, căci, niciodată comercianții nu vor pierde o lețcaie din profitul lor, ci vor încerca mereu să și-l sporească. Plafonarea prețurilor pentru câteva produse alimentare de bază e doar o mână de praf aruncat în ochii celor ce monitorizează ”scorurile” și s-ar putea amăgi cu iluzia unui real beneficiu. Măsura luată pentru următoarele trei luni nu e altceva decât un dribling cu accente electorale și nu va reuși, în contextul altor scumpiri, să strecoare în traiul de zi cu zi al românului nițică bunăstare. Cu cine vor guvernanții să discute despre solidaritatea socială? Cu niște comercianți veroși care scumpesc tot la prima creștere a prețului carburanților, dar nu se gândesc la ieftiniri, după ce tarifele pentru benzină și motorină scad? Care e beneficiul acestei plafonări prea-lăudate, atâta vreme cât cresc TVA și alte dări? Am spus-o și cu alte ocazii, omul nu mănâncă doar ulei, roșii, făină, mălai sau ouă mărimea M. A ieșit demult din peșteră și a dat de gustul diversității, inclusiv alimentare. După trei decenii de experimente politice și economice eșuate ne-am fi așteptat la niște strategii de manipulare ceva mai elaborate, mai inteligente, nicidecum la măsuri tip coadă de topor, care ar trebui să-i impresioneze pe alegători. Prima zi a lunii august nu a fost una a ieftinirilor, pentru că făcând media între câteva scăderi de preț și restul scumpirilor, constatăm că bugetul rămâne tot avariat și după acest moment. După cum spuneam, cei mai câștigați au fost jurnaliștii care au avut un fier cald de bătut timp de câteva zile. 

Imagine intercalată
Imagine intercalată
Autor
01 august 2023 la 12:32

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Dragos BAKO
acum 2 zile
Când vrei să Paști pe pajiști cu sarmale
E vremea colindelor. Mă scuzați, am încurcat șabloanele de Paști cu cele de Crăciun. Revin: trebuie să fim...
Editorialul zilei
3 min de citit
Autor Dragos BAKO
acum 4 zile
Unii te aruncă din tren ca să te urce în avion
Ca niște pristandale de studio, analiștii neamului numără procentele pe care candidații cu oarece șanse la turul doi...
Editorialul zilei
3 min de citit
Autor Dragos BAKO
acum 5 zile
Cine a scuipat venin până duminică, nu are cum să reverse blândețe de luni încolo
Am pășit, de luni, în Săptămâna Mare, așa că am și auzit îndemnurile unora la abținere de la...
Editorialul zilei
3 min de citit
Autor Dragos BAKO
acum 6 zile
Planuri clocite, pofticioși intoxicați
Dacă cineva își imaginează că Nicușor Dan s-a trezit într-o dimineață și, în timp ce își bea cafeaua,...
Editorialul zilei
2 min de citit