Înainte de campioana Farul, întâlnire cu campionul de raliuri Simone Tempestini. Președintele lui Hermannstadt, senzații tari la Shakedown-ul din Dealul Gușteriței

Acasa >

Articol

 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Cu Dani Coman – președintele lui Hermannstadt – în dreapta, într-un combinezon alb cu negru și cu o cască de culoare neagră, două dintre culorile echipamentelor echipei sibiene din Superligă, campionul național en-titre de raliuri din ultimii 7 ani, italianul Simone Tempestini, a scos cel mai bun timp la Shakedown-ul de pe Dealul Gușteriței, ultimele teste pentru piloții participanți la ediția 2023 a Raliului Sibiului Bilstein care se desfășoară în aceste zile în localitatea noastră.

Fostul portar a trăit la intensitate maximă virajele luate de Tempestini în coborârea de pe Dealul Gușteriței la peste 150 km/h, iar la final a recunoscut că resimte din plin emoțiile: ”Pentru mine, a fost extraordinar. Îmi cam tremură piciorul drept un pic”, a declarat, cu zâmbetul pe buze, oficialul grupării de pe ”Municipal”, pentru as.ro.

Dani Coman nu e străin de raliuri, tatăl său fiind pilot de curse. ”De la volan e mai greu, mai bine în dreapta”, a recunoscut președintele executiv al lui Hermannstadt.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

”Să începem meciul în viteză. Sper să-l și terminăm în aceiași viteză în care am făcut cursa asta”, a mai declarat Dani Coman.

Custom Image

Îi țin pumnii și sper să aibă un rezutat bun”, a spus și Simone Tempestini, italianul care domină în ultimii ani Campionatul Național de Raluri ”Betano”.

FC Hermannstadt joacă, în prima etapă din noul sezon al Superligii, pe Stadionul ”Municipal”, cu Farul Constanța, campioana en-titre, sâmbătă, 15 iulie, de la ora 18:30, meciul încheindu-se aproximativ la ora la care va avea loc festivitatea de premiere a Raliului Sibiului Bilstein 2023, în Piața Mare.

Autor
15 iulie 2023 la 02:23

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Ovidiu BOICA
acum 1 zi
”Călăreții roșii” au câștigat amicalul cu liderul Ligii a IV-a, FC Inter
Echipa din Șelimbăr s-a impus, vineri, la Cisnădie, pe Stadionul ”Măgura”, cu 5-1 în fața ocupantei primului loc...
Actualitate
2 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 1 zi
Doar o jumătate de cadou pentru Măldărășanu la împlinirea a 50 de ani. FC Hermannstadt a remizat la Ovidiu, cu Farul
Echipa sibiană a terminat la egalitate, sâmbătă, pe terenul Farului, ratând posibilitatea de a reveni pe primul loc...
Actualitate
5 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 2 zile
CSU Sibiu pierde la diferență de o posesie pe terenul Rapidului după un final dezamăgitor. Pipkins putea aduce victoria în ultima secundă
Baschetbaliștii sibieni au pierdut, în Vinerea Mare, cu 72-70 pe terenul giuleștenilor, în antepenultima etapă din sezonul regular....
Actualitate
1 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 2 zile
S-a încheiat sezonul regular în cele două serii sibiene ale Ligii a V-a. Echipele din Loamneș, Cristian, Păuca și Ocna Sibiului luptă pentru promovare
Odată cu meciurile etapei a XIV-a, disputate duminica trecută, s-a încheiat sezonul regular în cele două serii sibiene...
Actualitate
1 min de citit