Citite, auzite: "Parlamentarii să fie cântăriţi, ca porcii"

Acasa >

Articol

 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

* O doamnă de meserie sociolog a lansat o idee nu atât de năstruşnică precum pare: "La începutul şi sfârşitul fiecărui an, deputaţii şi senatorii să fie cântă­riţi, iar cei care s-au îngrăşat cu mai mult de două kilograme să fie impozitaţi cu o…taxă pentru grăsi­me! "Nouă, românilor, nu ne lipsesc ideile, doar că nu le punem în practică. * Trei americani, (între care o femeie)şi un canadian sunt pregătiţi pentru a lua parte la o nouă misiune spre Lună, Artemis II. O încercare de a-i convinge pe scepticii care spun că prima aseleni­zare a fost trucată în studiourile de film. Eram dascăl la şcoala din Amnaş şi i-am adunat pe elevi la club, unde aveam televizorul. N-am putut nici cum să-i conving că ce vedeau e realitate. * O ştire din presa franceză: de la 1 ianuarie până în prezent 36 de femei au fost ucise de soţi ori de partenerii de viaţă, violenţa în familie fiind la ordinea zilei. Furioşi pe Macron, francezii se răzbună pe soţii şi pe copii. * Jean Pierre Gerard, oncolog radioterapeut, profesor univer­sitar la Nisa, susţine că poate fi tratat cancerul de rect evitând operaţia. În Franţa, anual se înregistrează circa 12 000 de pacienţi cu un asemenea cancer, provocat de alimentaţia de proastă calitate, de fumat, de consumul de alcool, de obezitate şi sedentarism, dar şi de ante­cedente din familie. Poveşti. Cu chimio şi radioterapie nu faci decât să-l dezvolţi cancerul instalat şi ne­depistat la timp. Operaţia îţi oferă o şansă (dacă ai noroc) * Ce poate fi mai groaznic pentru un actor ca Bruce Willis, vedetă a filmelor de acţiune america­ne, decât să-şi piardă memoria, diagnosticat ca suferind de "demenţă fronto-temporală" irecuperabilă. La doar 68 de ani. Când a murit Ana, un amic, încercând să mă conso­leze, mi-a spus: nu te uita la cei fericiţi din faţă, priveşte la câţi nenorociţi sunt în spate. Degeaba. * Nu cu mult timp înainte de-a muri, Petre Ţuţea le spu­nea celor care-l potopeau cu întrebări: "Sunt neliniştit de bătrâneţe şi însingurare. Am un regret că nu m-am însurat, să am şi eu un copil. Chiar dacă sunt nişte javre, copiii, dar oricum sunt javre din carnea ta. Aşa o fi vrut Dumnezeu." Precis. Din părinţi geniali, de obi­cei, se nasc nulităţi ori cretini. * Marcus Aurelius, un împărat roman cu educaţie serioasă şi gândire bine structurată, spunea, fără să greşească: "Şi cel care tră­ieşte mult, şi cel care trăieşte puţin, când mor, pierd acelaşi lucru". Am băgat de seamă că, în antichitate, oamenii aveau mai mult timp să mediteze asupra existenţei noastre efemere. * Am dat peste un fel de meniu de la 1846, pentru o masă boierească din ţările române:" Fripturi în sânge, oi la proţap, iaurturi, sarailii, baclavale, pilafuri, supă de fâstâci/?/, mâncare de rărunchi, chiftele piemonteze, piftici/?/ englezeşti, mardalini /?/ prăjite, gofri/?/ finlandeze, meringi/?/, măsăpanuri sărângheze/?/ Se pare că mâncau toate căcaturile. * Dacă aş fi fost statistician de meserie cinstit, aş fi lansat o întrebare simplă românilor: "Dacă ar mai avea dreptul la un mandat de preşedinte, l-aţi mai vota pe Klaus Werner lohannis?" O întrebare simplă, cu un răs­puns simplu, ce tot bateţi apa-n piuă ca să iasă unt. Doar că, la noi, totul se face pe furiş: "Eu îţi spun, dar să nu zici că ştii de la mine". Neam de curve obiş­nuite să stea capră!

Imagine intercalată
Imagine intercalată
Autor
03 iulie 2023 la 19:27

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
acum 10 ore
„Spovedania” emoționantă făcută unui medic sibian: „Nu am respectat indicațiile dvs… Aici, nu s-a putut..!”
Un mesaj cutremurător, care relevă în egală măsură „agonia și extazul” sistemului sanitar românesc, a fost trimis unui...
Actualitate
4 min de citit
Autor Nedeia Dicu
acum 17 ore
Cum va fi vremea de Paști și după
Suntem în preajma unei mari sărbători: Învierea Domnului. Pe lângă pregătirile pentru ziua de Paști, orele libere din...
Știri
1 min de citit
acum 1 zi
Cimitir de mașini, la marginea drumului spre Păltiniș
Cei care merg spre Păltiniș sau coboară din stațiune vor putea observa pe marginea drumului, în zona cabanei...
Actualitate
1 min de citit
Autor Adrian POPESCU
acum 1 zi
ÎPS Laurențiu: „Toți împreună să ne desfătăm de bunurile gătite în Împărăția cerurilor celor ce curat L-au iubit pe Dumnezeu”
*Pastorala de Sfintele Paşti a Înaltpreasfinţitului Părinte Mitropolit Laurenţiu*   Învierea lui Hristos care este temelia şi începutul învierii tuturor...
Cultura
10 min de citit