* Asta era părerea filozofului chinez Confucius, care a influenţat gândirea asiatică şi nu numai.  Nu ştiu cum a ajuns la această concluzie, fiindcă ideal ar fi să trăieşti bogat într-o ţară bogată. Ce folos că România a fost binecu­vântată cu toate bogăţiile, dacă cei mai mulţi dintre locuitorii ei sunt sărmani şi neajutoraţi? Doar un chi­nez, adept al confucianismului, ar putea să ne lămureas­că. * Apropo, sărăcia şi bogăţia au constituit dintotdeauna subiecte de discuţie şi de meditaţie: "Bogăţia şi sărăcia depind de opinia fiecăruia (Michel de Montaigne); Cine se teme de sărăcie nu e demn de bogăţie (Voltaire); Dacă vrei să fii bogat, nu îţi uita sufletul sărac (Ernest Hemingway); Luxul face bogăţia să scadă şi sărăcia să crească (Denis Diderot); Prin a dori puţin, un om sărac reuşeşte să devină bogat (Democrit); Mulţumirea este bogăţie naturală, luxul este sărăcie artificială (Socrate) "Înţelepte vorbe, dar doar vorbe, realitatea fiind crudă cu cei săraci şi îngăduitoare cu cei bo­gaţi. * În perioade de criză, am văzut la Paris loca­luri cu program de funcţionare doar în orele de vârf: două ore dimineaţa, pentru micul dejun, trei ore la prânz şi încă două ore la cină, în restul timpului per­sonalul fiind redus (şi plătit) la minimum necesar. Exemplu, restaurantul cu specific românesc "Doina", nu depar­te de Turnul Eiffel, unde tatăl făcea aprovizionarea cu noaptea-n cap, mama era bucătăreasă, iar fiica ser­vea clienţii în cele câteva ore cât localul era deschis. La câte restaurante, baruri, bistrouri există cu specific (thailandez, unguresc, bulgăresc, sârbesc, italian etc.) concurenţa-i mare, iar nevoia te învaţă. * La noi, în prezent, funcţionează o "democraţie a aparenţelor". Nimeni nu mai pomeneşte măcar la modul retoric de simţul civic, de sentimentul binelui comun, etică, de echitate. Totul se reduce la lupta surdă pentru supravieţuire, din partea unora, pentru înavuţire, rapidă şi prin orice mijloace, din partea altora. Vieţuim într-un talcioc în care totul se vinde şi se cumpără. Ceauşescu a fost omorât pentru subminarea economiei naţionale şi geno­cid, două acuzaţii inventate. Dar spuneţi-mi, rogu-vă, ceea ce se întâmplă acum în România cum poate fi calificat? În cotidianul francez "Le Monde", un gazetar, la fel de scârbit ca şi mine, scria: "Nu există democraţie dacă democraţia nu este în mod esenţial un proiect etic, întemeiat pe virtute şi pe un sistem de valori sociale şi morale, or, morala agonizează şi disperarea cetăţenilor nu are leac."Cum pot eu, părinte şi bunic, să le inoculez copiilor şi nepoţilor simţul datoriei, al cinstei şi onoarei, al studiului, al muncii, când şi orbii văd că altele sunt criteriile de evaluare a omului în această societate, în care corupţia a devenit o..pandemie care nu mai deranjează pe nimeni, de la vlădică până la opincă? Iar colac peste pupăză, de parcă nu aveam destule belele, mai nou, România a devenit bază militară a trupelor NATO în coasta ruşilor, care şi până acum aveau un dinte împotriva noastră. Cine răspun­de de toate astea? Nimeni!