Tinerii social-democrați sibieni au dus un drapel uriaș la București

Acasa >

Articol

De Ziua Drapelului Național, un grup de tineri ai organizației PSD Sibiu a dus la București un tricolor de dimensiuni impresionante – 20 de metri lungime și 2,5 metri lățime.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Tinerii sibieni au fost întâmpinați, în biroul președintelui Camerei Deputaților, de președintele PSD și prim-ministrul României, Marcel Ciolacu, și de alți lideri, precum ministrul Transporturilor – Sorin Grindeanu, președintele Camerei Deputaților – Alfred Simonis, europarlamentarul Mihai Tudose, senatorul Vasile Dâncu, ministrul Sănătății – Alexandru Rafila, europarlamentarul Victor Negrescu, secretarul general al PSD – Paul Stănescu, dar și de cel mai tânăr deputat PSD, George Șoldan.
”Este un gest simbolic, prin care am dorit să arătăm că tinerii respectă simbolurile și valorile naționale”, a declarat  Florian Giubega, președintele Organizației Județene a Tineretului Social Democrat (TSD) Sibiu.

”Avem o organizație municipală de tineri puternică, ce a dorit, prin reprezentanții ei, să transmită un mesaj în Capitala țării: că tinerii se implică în viața publică, vor să facă facultatea în țară și apoi să muncească în România. Să fii patriot înseamnă să te mândrești cu tricolorul românesc, dar înseamnă și să muncești și să-ți faci treaba cu conștiința curată”, spune Dan Luca, președinte Organizației Municipale TSD Sibiu.
”Am fost emoționat atunci când am desfășurat Drapelul României în Piața Constituției și i-am văzut pe tinerii mei colegi atât de mândri și de bucuroși fluturând tricolorul nostru! Este un gest simbolic care spune multe despre tinerii social-democrați sibieni”, a declarat deputatul Bogdan Trif, președintele Organizației Județene PSD Sibiu.

Biroul de presă al PSD Sibiu

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Custom Image Custom Image Custom Image Custom Image Custom Image Custom Image Custom Image

Autor
27 iunie 2023 la 08:08

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Dumitru CHISELIȚĂ
acum 1 oră
Noaptea în care a răsunat “Hristos a Înviat” (şi) la biserica de pe Mihai Viteazu
Sărbătoarea Învierii, ca orice sărbătoare a creştinătăţii, este, în desfăşurarea ei, aceeaşi. Nu e ceva diferit de la...
Actualitate
3 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 20 ore
”Călăreții roșii” au câștigat amicalul cu liderul Ligii a IV-a, FC Inter
Echipa din Șelimbăr s-a impus, vineri, la Cisnădie, pe Stadionul ”Măgura”, cu 5-1 în fața ocupantei primului loc...
Actualitate
2 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 21 ore
Doar o jumătate de cadou pentru Măldărășanu la împlinirea a 50 de ani. FC Hermannstadt a remizat la Ovidiu, cu Farul
Echipa sibiană a terminat la egalitate, sâmbătă, pe terenul Farului, ratând posibilitatea de a reveni pe primul loc...
Actualitate
5 min de citit
acum 1 zi
Video: Vinerea mare la biserica de pe Mihai Viteazu
Trecerea pe sub Sfântul Epitaf la slujba Prohodului din Vinerea Mare, biserica cu hramurile Înălţarea Domnului şi Sfântul...
Actualitate
1 min de citit