Salvia este o plantă care provine din zona medite­raneană, care în Antichitate era considerată un panaceu universal. În România, se cultivă în special în regiunile sudice dinspre Dunăre. Înfloreşte albastru-violet în perioada iunie-septembrie.

Planta conţine uleiuri ete­rice, saponine, acid glicolic, vitamina C, enzime, vitamina B1, substanţe minerale, com­puşi oxigenaţi, hidro­carburi terpenice etc.

Planta are proprietăţi me­dicinale importante. Florile se folosesc pentru gargară sau pentru fabricarea oţetu­rilor de salvie. Un pumn de flori se lasă la macerat în oţet natural şi acesta se între­buinţează pentru frecţie în timpul unor boli mai lungi în care se stă în pat. Consumat mai des, ceaiul de salvie previne apoplexia, având un efect deosebit asupra para­liziilor. Mulţi doctori reco­mandă salvia în afecţiuni ale măduvei spinării, dereglări glandulare şi tremurul membrelor. Se vor bea două ceşti pe parcursul unei zile. Are acţiune depurativă de detoxifiere a ficatului, are efect asupra stomacului şi căilor respiratorii. Ajută în cazul gingiilor sângerânde, în abcese dentare. Se clă­teşte gura cu infuzie de salvie. Pentru combaterea transpi­raţiei excesive, se prepară o infuzie din 2 linguriţe frunze la o cană de apă clocotită. Se lasă acoperită o jumătate de oră. Se strecoară. Se bea rece în cursul unei zile. Ace­eaşi infuzie se recomandă în cazul unei bronşite cronice, diabet zaharat, varice, vagi­nită atrofică, dischinezie biliară, reumatism şi chiar şi în cancer. În homeopatie, salvia este recomandată pentru tratarea tulburărilor potenţei la bărbaţi. În cazul rănilor purulente, se fac băi locale, iar pentru contuzii se prepară o alifie din 30 gra­me extract plantă, 250 gra­me, 45 grame ceară de al­bine. Se unge zona afectată. Planta nu se recomandă femeilor care alăptează, deoarece se micşorează secreţia de lapte. Este o plantă meliferă, oferind albinelor nectar şi polen.