Societatea românească pare predispusă la dezbinare, nectarul dihoniei având o mulțime de buze drept mușterii. În timp ce profesorii protestau și amenințau cu prelungirea grevei, sindicaliștii din Sănătate și cei din Poliție au scos și ei pe tarabă grămada nemulțumirilor. Imediat, semănătorii vrajbei au trecut la treabă, acuzându-i că vor salarii mari fără să facă nimic. Am văzut de multe ori atitudinea asta a disprețului visceral față de munca altuia, a reducerii la absurd a rolului angajaților dintr-un sistem anume. Nimic de zis, sunt o mulțime de uscături în orice domeniu, există dascăli cu vocație și prestatori de servicii îndoielnice, există medici dăruiți și purtători de halat fără har, polițiști implicați și tăietori de frunze la câini. Asta e legea firii și se aplică în orice domeniu de activitate. Să nu neglijăm însă aspecte ce fac diferența. Merită un polițist care își pune viața în pericol un salariu decent? Categoric, da. Un infractor încolțit e capabil de orice pentru a-și salva pielea, inclusiv de crimă, iar polițistul care îl va extrage din societate riscă enorm. Cei care au fost internați în spital știu ce înseamnă ca în momente de suferință un medic, o asistentă să te aline, pe lângă analgezice, cu o vorbă bună. Ea, empatia, poate ajuta uneori mai mult decât un pumn de pilule. Ei bine, cei de la care așteptăm alinare merită, la rândul lor, un trai decent. Nu e ușor să tratezi oameni bolnavi, unii, frustrați, cu capricii, cu ieșiri nervoase și până nu ajungi să iei contact direct cu fenomenul, emiți doar păreri subiective. Știu, munca tuturor trebuie răsplătită în așa fel încât angajatul să poată trăi fără apăsarea grijii pentru ziua de mâine. Nu există profesii ce merită o remunerație mizerabilă, doar pentru că unii le consideră mai puțin importante. E injust ca societatea să fie divizată, iar guralivii degrabă vărsători de verdicte reducționiste pe rețelele de socializare să împartă dreptatea socială cu canciocul nedreptății. Foarte mulți au confiscat adevărul și dreptatea, le-au remodelat după chipul și asemănarea lor, după care s-au pus pe deversat etichete jignitoare la adresa unor categorii profesionale de la care au pretenții, dar, pe care, în același timp, le disprețuiesc. Când îți arde buza, vrei să fii apărat de polițiști, tratat cu grijă de asistente, dar în rest, îi mitraliezi cu invective. E drept, la judecata strâmbă a remunerării unor categorii profesionale au contribuit din plin și politicienii parșivi, care au scos în evidență cazurile rare, de salarizare maximă (tot timpul se iau ca etalon salariile asistenților de la ATI, cu toate sporurile, dar nu se spune nimic despre cele de la baza sistemului). Dar cine mai are nevoie de o privire cerebrală, într-o societate malformată, noduroasă, în care se cultivă intens dezbinarea și exagerarea?