Dom’ șef, salvează-mă azi, că mâine te-oi înjura cu foc

Acasa >

Articol

Societatea românească pare predispusă la dezbinare, nectarul dihoniei având o mulțime de buze drept mușterii. În timp ce profesorii protestau și amenințau cu prelungirea grevei, sindicaliștii din Sănătate și cei din Poliție au scos și ei pe tarabă grămada nemulțumirilor. Imediat, semănătorii vrajbei au trecut la treabă, acuzându-i că vor salarii mari fără să facă nimic. Am văzut de multe ori atitudinea asta a disprețului visceral față de munca altuia, a reducerii la absurd a rolului angajaților dintr-un sistem anume. Nimic de zis, sunt o mulțime de uscături în orice domeniu, există dascăli cu vocație și prestatori de servicii îndoielnice, există medici dăruiți și purtători de halat fără har, polițiști implicați și tăietori de frunze la câini. Asta e legea firii și se aplică în orice domeniu de activitate. Să nu neglijăm însă aspecte ce fac diferența. Merită un polițist care își pune viața în pericol un salariu decent? Categoric, da. Un infractor încolțit e capabil de orice pentru a-și salva pielea, inclusiv de crimă, iar polițistul care îl va extrage din societate riscă enorm. Cei care au fost internați în spital știu ce înseamnă ca în momente de suferință un medic, o asistentă să te aline, pe lângă analgezice, cu o vorbă bună. Ea, empatia, poate ajuta uneori mai mult decât un pumn de pilule. Ei bine, cei de la care așteptăm alinare merită, la rândul lor, un trai decent. Nu e ușor să tratezi oameni bolnavi, unii, frustrați, cu capricii, cu ieșiri nervoase și până nu ajungi să iei contact direct cu fenomenul, emiți doar păreri subiective. Știu, munca tuturor trebuie răsplătită în așa fel încât angajatul să poată trăi fără apăsarea grijii pentru ziua de mâine. Nu există profesii ce merită o remunerație mizerabilă, doar pentru că unii le consideră mai puțin importante. E injust ca societatea să fie divizată, iar guralivii degrabă vărsători de verdicte reducționiste pe rețelele de socializare să împartă dreptatea socială cu canciocul nedreptății. Foarte mulți au confiscat adevărul și dreptatea, le-au remodelat după chipul și asemănarea lor, după care s-au pus pe deversat etichete jignitoare la adresa unor categorii profesionale de la care au pretenții, dar, pe care, în același timp, le disprețuiesc. Când îți arde buza, vrei să fii apărat de polițiști, tratat cu grijă de asistente, dar în rest, îi mitraliezi cu invective. E drept, la judecata strâmbă a remunerării unor categorii profesionale au contribuit din plin și politicienii parșivi, care au scos în evidență cazurile rare, de salarizare maximă (tot timpul se iau ca etalon salariile asistenților de la ATI, cu toate sporurile, dar nu se spune nimic despre cele de la baza sistemului). Dar cine mai are nevoie de o privire cerebrală, într-o societate malformată, noduroasă, în care se cultivă intens dezbinarea și exagerarea? 

Imagine intercalată
Imagine intercalată
Autor
11 iunie 2023 la 08:38

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Dragos BAKO
acum 2 zile
Când vrei să Paști pe pajiști cu sarmale
E vremea colindelor. Mă scuzați, am încurcat șabloanele de Paști cu cele de Crăciun. Revin: trebuie să fim...
Editorialul zilei
3 min de citit
Autor Dragos BAKO
acum 4 zile
Unii te aruncă din tren ca să te urce în avion
Ca niște pristandale de studio, analiștii neamului numără procentele pe care candidații cu oarece șanse la turul doi...
Editorialul zilei
3 min de citit
Autor Dragos BAKO
acum 5 zile
Cine a scuipat venin până duminică, nu are cum să reverse blândețe de luni încolo
Am pășit, de luni, în Săptămâna Mare, așa că am și auzit îndemnurile unora la abținere de la...
Editorialul zilei
3 min de citit
Autor Dragos BAKO
acum 6 zile
Planuri clocite, pofticioși intoxicați
Dacă cineva își imaginează că Nicușor Dan s-a trezit într-o dimineață și, în timp ce își bea cafeaua,...
Editorialul zilei
2 min de citit