Articol
Orchestra Filarmonicii de Stat Sibiu, condusă de dirijorul Tito Ceccherini, va susţine un nou concert simfonic la Sala Thalia, în cadrul stagiunii 2022/2023 "EChO", alături de solista Carolin Widmann – vioară.
Tito Ceccherini, unul din cei mai erudiţi şi profunzi dirijori ai generaţiei sale, este apreciat pentru extraordinara luciditate a interpretărilor şi versatilitatea remarcabilă cu care abordează repertoriile.
Un muzician complex, Carolin Widmann îşi concentrează activitatea în jurul concertelor clasice, a compoziţiilor noi, scrise special pentru ea, a recitalurilor solo, a unei varietăţi de muzică de cameră şi a interpretărilor instrumentale experimentale, inclusiv la vioară. A fost premiată cu Bayerischer Staatspreis pentru muzică în 2017, onorând individualitatea sa şi excepţionalul spirit de muzician. A primit, de asemenea, Premiul pentru Muzică Clasică pentru înregistrarea concertelor de vioară ale lui Mendelssohn şi Schumann, alături de Orchestra de Cameră a Europei. Carolin Widmann cântă pe o vioară Giovanni Battista Guadagnini, construită în 1782, pe care o preţuieşte ca pe un membru al familiei.
Ernest Chausson – Poème, op. 2, Maurice Ravel – Sonata pentru vioară în Sol major şi Albert Roussel – Bacchus et Ariane, op. 43, suitele 1 şi 2 se regăsesc în programul concertului de joi, 8 iunie 2023, ora 19.00. Biletele sunt disponibile la casieria Filarmonicii şi pe iabilet.ro, la preţul de 40 lei (50% reducere pentru elevi, studenţi, pensionari).
În aceeaşi formulă, Filarmonica de Stat Sibiu a concertat în septembrie 2021, la Festivalul Internaţional "George Enescu", prilej pentru criticul Mădălin Alexandru Stănescu să remarce "evoluţia artistică a ansamblului ardelean". "Concertul susţinut de Orchestra Filarmonicii de Stat din Sibiu a reflectat, o dată în plus, chimia ce se stabileşte cu uşurinţă între muzicienii români şi cei italieni", mai consemna Mădălin Alexandru Stănescu în "Actualitatea muzicalăţ nr. 10/2021. "Multe felicitări Orchestrei Filarmonicii din Sibiu şi dirijorului Tito Ceccherini pentru interpretarea excelentă, cu grijă pentru fiecare amănunt, dar şi pentru arcuirea generală a formei. A fost o adevărată plăcere să îi ascult", mărturisea compozitoarea Diana Rotaru.