Articol
Campioana județeană ACS Mediaș mai are doar o victorie de obținut pentru a termina sezonul cu maximum de puncte. Formația din orașul de pe malurile Târnavei Mari, aflată la primul an de la înființare, a câștigat, vineri, în deplasare, derbiul cu FC Avrig, a treia clasată în Liga a IV-a Sibiu, și continuă să aibă maximum de puncte (75), iar în ultima rundă primește vizita unei echipe din jumătatea inferioară a clasamentului, Leii Șura Mică, astfel că are toate șansele să termine… cu 10 pe linie!
La Avrig, Mediașul s-a impus cu 6-1, după ce, la pauză, scorul era egal (1-1). Pentru noua campioană județeană au marcat Cristi Pajco (3), Cristi Maxim, Sebastian Bîrsan și Andrei Bîrsan.
Solomon a început meciul cu ”unsprezecele” Ionuț Neacșa – Cristi Maxim, Eduard Avram, Birtalan Alpar, Bogdan Jica – Sebastian Bîrsan, David Potor, Alexandru Socaci, Daniel Chifu – Adrian Zomant, Cristi Pajco. Pe bancă s-au aflat Paul Florea, Paolo Stan, Alexandru Grosu, Adrian Șulea, Adrian Cârstean, Cristian Sîncelean, Andrei Bîrsan, A. Moldovan și Raul Ignat.
Vicecampioana județeană, FC Inter, a obținut una din cele cinci victorii ale oaspeților, în această penultimă etapă. ”Bleu-albaștrii” s-au impus cu 5-0 la Agnita, iar pentru ei, acesta a fost ultimul meci în campionat pentru că, la mijlocul săptămânii trecute, au câștigat cu 8-3 la Rășinari meciul cu localnicii de la ACS Păltiniș, partida contând pentru ultima etapă. Interiștii se vor întoarce la Rășinari miercuri, 7 iunie, pentru finala Cupei României, cu FC Avrig.
Cu un scor identic cu cel din meciul FC Avrig – ACS Mediaș (1-6) a câștigat formația din Tălmaciu la Mediaș, cu Sparta, iar uniriștii din Miercurea Sibiului au câștigat cu 4-2 pe terenul ”leilor” din Șura Mică.
Dumbrăveniul s-a impus la limită, la Sibiu, pe ”Voința”, cu formația lui Cornel Cașolțan, Quantum/Cuantic Arsenal, singurul punct obținut de gazde fiind cel al echipei din Bradu după 2-2 cu LSS Voința Sibiu.
Rășinărenii au șanse mari să spele rușinea gazdelor, în ultimul meci al etapei, joi, 8 iunie, când primesc vizita ”lanternei” CSO Copșa Mică. Aceasta din urmă e prima retrogradată, alte trei echipe, AFC Agnita, LSS Voința Sibiu și FC Tălmaciu, luptându-se până în ultima etapă pentru a scăpa de locul 13. Agnita și Tălmaciul au avut noroc anul trecut, când au profitat de retragerile echipelor Vulturul Poplaca și Măgura Cisnădie.
Pe 10 iunie, LSS Voița primeș te vizita echipei care va încheia sezonul pe locul al treilea, FC Avrig. Tot acasă joacă și FC Tălmaciu, cu Quantum/Cuantic Arsenal, iar agnițenii se deplasează la Miercurea Sibiului.
LIGA A IV-A SIBIU, ETAPA A XXV-A, 2-8 IUNIE
Vineri, 2 iunie
FC Avrig – ACS Mediaș 2022 1-6
Sâmbătă, 3 iunie
Quantum/Cuantic Arsenal Sibiu – FC Dumbrăveni 1-2
Sparta Mediaș – FC Tălmaciu 1-6
Leii Șura Mică – Unirea Miercurea Sibiului 2-4
ACS Bradu – LSS Voința Sibiu 2-2
AFC Agnita – FC Inter Stars 2020 0-5
Joi, 8 iunie, ora 18:00
Păltiniș Rășinari – CS Orășenesc Copșa Mică
ETAPA A XXVI-A, 31 MAI – 10 IUNIE
Miercuri, 31 mai
FC Inter Stars 2020 – Păltiniș Rășinari 8-3
Sâmbătă, 10 iunie, ora 11:00
FC Dumbrăveni – ACS Bradu
LSS Voința Sibiu – FC Avrig
ACS Mediaș 2022 – Leii Șura Mică
Unirea Miercurea Sibiului – AFC Agnita
CS Orășenesc Copșa Mică – Sparta Mediaș
FC Tălmaciu – Quantum/Cuantic Arsenal Sibiu