Toate ca toate, trecem peste scumpiri, ne bucurăm de subvenționarea gazelor și energiei electrice, dar adevărata fericire ne încearcă atunci când înaintea noastră se așterne, îmbietoare, puntea dintre două sărbători legale. Greva profesorilor a generat o risipă de vorbe și promisiuni, dar acum, cu puntea asta a fericirii, s-a tras nițeluș la umbră să se odihnească și spiritul combativ. Angajații din Sănătate și din penitenciare au amenințat și ei cu oarece greve, dar calendarul e stabilit după salba de zile libere. Principalul motiv al mișcărilor sindicale sunt salariile, nemulțumirea tuturor fiind îndreptățită în contextul scumpirilor usturătoare (din păcate și cei din mediul privat resimt povara majorării tuturor prețurilor, dar nu au la îndemână instrumentul grevei). Faptul că se vorbește mai puțin despre condițiile de muncă, despre respectul de care ar trebui să se bucure dascălii, personalul medical sau polițiștii arată că banii sunt principala durere și că restul tabloului profesional nu contează prea mult. O spun cu părere de rău, n-am auzit prea mulți dascăli care să se plângă de tratamentul primit din partea unor elevi și părinți needucați, de aberațiile din manuale ori de interminabilele schimbări ale criteriilor de evaluare. E și ăsta un amănunt ce poate cântări mult în deslușirea unor mentalități. Și pentru că veni vorba despre felul în care ne raportăm la ceea ce se întâmplă în jurul nostru, să privim puțin clasicul comportament de minivacanță al românului: principalele șosele se blochează de mașinile care îi duc pe oameni în locuri în care se pot înghesui, devenind nevrotici, plătind un purcoi de bani pentru niște servicii îndoielnice. Agitația, goana către nicăieri, demarajul în trombă către așa-zisa distracție sunt principalele componente ale fiecărui mănunchi de zile libere oferit de guvernanți cu gândul la răsplata electorală. Parcă nu suntem noi dacă nu umplem drumurile, piețele, malurile unde încingem mese câmpenești, stațiunile aflate sub patronajul sezonier al bormașinilor, dacă nu ne grăbim puțin să fim primii în locul unde vom sta fără să facem mare brânză. Alăturând tabloul protestelor și al petrecerilor din minivacanță putem extrage câteva concluzii ce definesc starea (halul) în care am ajuns, debusolarea cronică de care probabil nici nu vrem să ne vindecăm. Gândim pe termen scurt și foarte scurt, suntem mândri de filosofia trăirii momentului, o mentalitate izvorâtă din comoditate și lipsă de viziune. Nu e de mirare că am rămas în bătaia vânturilor naturale și a celor iscate de unii mult mai întreprinzători decât noi.