CEDO, familia "tradiţională" – "ne-tradiţională" şi Constituţia

Acasa >

Articol

O ştire care a făcul vâlvă în presa standard a fost cea că un cuplu ne-heterosexual (nu ştiu că să scriu altfel, nu mai ştiu care iniţiale sau expresii sunt acum conforme, ca nu cumva să se înţeleagă pe invers, să iasă cu scandal şi să-mi aud că "uite intolerantul!") a câştigat, impotriva Statului Român, dreptul de a se căsători. Sau de a forma un parteneriat. Sau de a se asocia. Alegeţi ce vreţi, ca să nu fiu acuzat că sunt intolerant. Alte detalii găsiţi pe la ştiri. În decizia ei, CEDO a invocat Cosntituţia României. Redăm aici articolele că sunt concise, nu au loc de sentimente: Articolul 16, adică "Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări." şi "Nimeni nu este mai presus de lege.". Mai e invocat articolul 26 numit "Viaţa intimă, familială şi privată", unde se spune: "Autorităţile publice respectă şi ocrotesc viaţa intimă, familială şi privată" şi că "Persoana fizică are dreptul să dispună de ea însăşi, dacă nu încalcă drepturile şi libertăţile altora, ordinea publică sau bunele moravuri". Mai e invocat art 48 (faimosul articol-ţintă al campaniei cu "familia tradiţională"): (1) "Familia se întemeiază pe căsătoria liber consimţită între soţi, pe egalitatea acestora şi pe dreptul şi îndatorirea părinţilor de a asigura creşterea, educaţia şi instruirea copiilor"; (2) "Condiţiile de încheiere, de desfacere şi de nulitate a căsătoriei se stabilesc prin lege". "Căsătoria religioasă poate fi celebrată numai după căsătoria civilă" şi (3) "Copiii din afara căsătoriei sunt egali în faţa legii cu cei din căsătorie".
Anterior, pe baza articolelor cosntituţionale, când a fost cu definirea familiei şi referendumul ei, Curtea Constituțională a decis că un cuplu format din persoane de același sex se încadrează la "viață privată” şi "viață de familie” şi că persoanele de același sex, care formează cupluri stabile, au dreptul de a-și exprima personalitatea în interiorul acestor relații. Plus de a beneficia, de recunoașterea legală "a drepturilor și îndatoririlor corespunzătoare". Deci Constituţia României recunoaşte, indirect legalitatea familiei, să-i zicem ne-tradiţionale. Acum problema este următoarea. Cine, dintre politicieni, partide, etc, vor schimba Codul Civil, unde este vorba de familia "tradiţională" (art 358, alineatul 4 "În sensul prezentului Cod civil, prin soţi se înţelege bărbatul şi femeia uniţi prin căsătorie"). De ce? Pentru că decizia aceasta va costa voturi. Sau ne-voturi. Sau anti-voturi. Sunt curios şi cât va alimenta această viitoare decizie tradiţionalul, de data aceasta, conflict dintre cei pro şi contra. Pentru că o asemenea decizie, recunosc şi cei din tabăra pro, şi din cea contra, înseamnă nu doar, cum cred naivii şi romanitcii sau cum ţi se bagă pe gât să crezi, doar o victorie morală împotriva "duşmanului" retrograd, intolerant, ortodox şi tradiţionalist, (deşi e o decizie juridică, ce se bazeată pe legislaţie, nu pe sentimente) ci şi una administrativă. Reunoscând o familie non-hetero (e OK, sună bine?) înseamnă că aceasta va beneficia de drepturile prevăzute prin lege. Inclusiv cele financiare sau de alt fel.  
Oricum ce e clar e clar. Cele două tipuri de familii sunt doua elemente care vor merge in paralel, indiferent de câte campanii pro sau contra, de impunere sau de dezavuare, vor fi organizate. Pentru că nu cred că cineva va reuşi să facă o familie "tradiţională" să treacă "dincolo" şi nici o familie "non hetero" să îşi revizuiască concepţiile şi să se schimbe şi ea. Este ceva de netrecut. Dar un lucru se tot poate face: renunţarea la propaganda agresivă contra, la discursul urii, la etichetări umilitoare sau defăimătoare. Din ambele direcţii înspre ambele direcţii, ca să fie clar.  Cum spune Constituţia citată şi de decizia de la CEDO? "Persoana fizică are dreptul să dispună de ea însăşi, dacă nu încalcă drepturile şi libertăţile altora, ordinea publică sau bunele moravuri". Pentru mine e cât se poate de limpede.

Imagine intercalată
Imagine intercalată
Autor
24 mai 2023 la 23:51

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Dragos BAKO
acum 2 zile
Când vrei să Paști pe pajiști cu sarmale
E vremea colindelor. Mă scuzați, am încurcat șabloanele de Paști cu cele de Crăciun. Revin: trebuie să fim...
Editorialul zilei
3 min de citit
Autor Dragos BAKO
acum 4 zile
Unii te aruncă din tren ca să te urce în avion
Ca niște pristandale de studio, analiștii neamului numără procentele pe care candidații cu oarece șanse la turul doi...
Editorialul zilei
3 min de citit
Autor Dragos BAKO
acum 5 zile
Cine a scuipat venin până duminică, nu are cum să reverse blândețe de luni încolo
Am pășit, de luni, în Săptămâna Mare, așa că am și auzit îndemnurile unora la abținere de la...
Editorialul zilei
3 min de citit
Autor Dragos BAKO
acum 6 zile
Planuri clocite, pofticioși intoxicați
Dacă cineva își imaginează că Nicușor Dan s-a trezit într-o dimineață și, în timp ce își bea cafeaua,...
Editorialul zilei
2 min de citit