Finala Cupei României, pe ”Municipal”: întâlnire între deținătoarea trofeului și echipa ”șepcilor roșii”, care are trei victorii obținute pe ”Municipal” în acest an!

Acasa >

Articol

 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Ultimul act al ediției din acest an al Cupei României se va consuma în această seară, de la ora 20:30, pe Stadionul ”Municipal”. Față în față se vor afla Universitatea Cluj și Sepsi OSK Sf. Gheorghe.

Echipa lui Cristiano Bergodi are ocazia de a-și apăra trofeul după ce, în finala sezonului precedent, a dispus de FC Voluntari pe ”Arena Națională”, cu 2-1. Sepsi OSK a prins play-off-ul Superligii, în actuala ediție, și va termina pe locul al șaselea, astfel că, pentru a evolua din nou în cupele europene, mai precis în turul II preliminar al UEFA Conference League.

În actuala ediție, Sepsi OSK a intrat direct în faza grupelor, ieșind din Grupa A de pe primul loc, cu trei victorii din tot atâtea posibile, 3-1 cu Petrolul Ploiești, 3-2 cu Dinamo București, ambele în deplasare, și 4-0 cu FC Voluntari, fosta finalistă.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

În sferturile de finală, covăsnenii s-au impus cu 4-1 în fața Mioveniului, pe teren propriu, iar în semifinale, tot în fața propriilor suporteri, au câștigat cu un sec 3-0 meciul disputat în compania campioanei en-titre la acea vreme, CFR Cluj.

 

Drumul până în marea finală

 

Echipa ”șepcilor roșii” se întoarce pe ”Municipal” pentru a patra oară într-un interval de mai puțin de trei luni. De fiecare dată când a întâlnit-o pe Hermannstadt, la Sibiu, ”U” Cluj a reușit să obțină victoria.

Prima confruntare de pe modernizata arenă a Sibiului a avut loc în finalul sezonului regular, când jucătorii lui Ioan Ovidiu Sabău s-au impus cu 1-0.

A urmat jocul din sferturile de finală ale Cuei României, câștigat tot de formația din localitatea de la poalele Feleacului cu 2-1.

Tot cu 2-1 a câștigat ”U” și în ultima etapă din play-out-ul Superligii, vinerea trecută.

Universitatea Cluj și-a început aventura în actualul sezon al Cupei României în play-off, cu succesul de la Chiajna, 2-0 cu Concordia.

Apoi, în faza grupelor, a fost repartizată într-o grupă imposibilă, cu CFR Cluj, Rapid și noua campioană a României, Farul Constanța.

Custom Image

Mai departe au mers însă cele două echipe din Cluj, ”U” de pe locul secund, după 1-1 pe ”Cluj Arena” cu CFR, 4-0 la Alexandria, pe terenul unei formații din Liga 3, și 0-0 acasă, cu Rapid.

În sferturile de finală, clujenii au furnizat surpriza, câștigând cu 2-1, la Sibiu, cu FC Hermannstadt, iar în semifinale a dispus cu 1-0 de UTA Arad.

 

 

 

Autor
23 mai 2023 la 14:59

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Ovidiu BOICA
acum 1 zi
”Călăreții roșii” au câștigat amicalul cu liderul Ligii a IV-a, FC Inter
Echipa din Șelimbăr s-a impus, vineri, la Cisnădie, pe Stadionul ”Măgura”, cu 5-1 în fața ocupantei primului loc...
Actualitate
2 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 1 zi
Doar o jumătate de cadou pentru Măldărășanu la împlinirea a 50 de ani. FC Hermannstadt a remizat la Ovidiu, cu Farul
Echipa sibiană a terminat la egalitate, sâmbătă, pe terenul Farului, ratând posibilitatea de a reveni pe primul loc...
Actualitate
5 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 1 zi
CSU Sibiu pierde la diferență de o posesie pe terenul Rapidului după un final dezamăgitor. Pipkins putea aduce victoria în ultima secundă
Baschetbaliștii sibieni au pierdut, în Vinerea Mare, cu 72-70 pe terenul giuleștenilor, în antepenultima etapă din sezonul regular....
Actualitate
1 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 2 zile
S-a încheiat sezonul regular în cele două serii sibiene ale Ligii a V-a. Echipele din Loamneș, Cristian, Păuca și Ocna Sibiului luptă pentru promovare
Odată cu meciurile etapei a XIV-a, disputate duminica trecută, s-a încheiat sezonul regular în cele două serii sibiene...
Actualitate
1 min de citit