Ştiu, am scris despre cum se tunde iarba la Sibiu mai dihai ca virgulă capul unui soldat şi nedisciplinat, şi plin de mătreaţă. Ca nu cumva să nu se încadreze în înălţimea impusă de reglementări, că de aia sunt reglementări şi de aia avem Sibiu verde. Nu mai continuăm, v-aţi prins de idee şi de rostul, sau lipsa de rost a chelirii ierbii doar de dragul de a arăta ca în serialele americane de familie. Au avut o campanie la începutul lunii, au tăiat tot ce s-a putut tăia, inclusiv nişte flori, au lăsat ca la porci pe alei şi prin faţa blocurilor, iar iarba a stat să se împută la locul sinistrului, că şi aşa ploua şi era momentul ideal.

Dar s-a terminat. Iarba nu mai era înaltă, iar pe spaţiul verde se putea vedea tot rahatul de câine plus gunoaiele aduse de vânt. Aşa am crezut, la fel cum credem că mâine nu va ploua şi va fi senin (azi poate că chiar e senin, dar la cât nor am mâncat…). Dar nu. Miercuri, şapteşpe mai, au venit din nou în zona marginii de Hipodrom. Deja crescuse iarba, avea o formă. Şi au venit cu forţe sporite, câte trei la o parcelă ce o putea rezolva o persoană cu o foarfecă din aia de Evul Mediu, cu care se tăia iarba înainte de naşterea cositoarelor, trimmerelor, suflantelor, că cică se iau bani buni pe zi şi merită. Ce au lăsat în urmă, la fel, ca la o casă pustie, că e domeniu public, nu al meu. Amuzant, apropo de suflanta aia, chiar era cineva cu ea, probabil ca să arate lumii că au în dotare aşa ceva, că rezultate în teren, cam nule.

Eu zic, preventiv, să se instaleze posturi de supraveghere la fiecare parcelă de iarbă. Să nu cumva să îndrăznească să crescă cu 2-3 mm peste înălţimea aprobată şi să se intervină de urgenţă. Plus un număr special unde cetăţenii să anunţe apariţia neautorizată  a vreunei păpădii, ochiul boului, mac sau curugăinii. Că nu se mai poate – domnule, ne podidesc buruienile de nu se mai văd asfaltul şi betoanele, de riscăm să nu mai avem caniculă la vară.